Reabilitare, despăgubiri și, poate cel mai important, satisfacția că s-a făcut dreptate. Pentru supraviețuitorii violenței sexualizate din timpul războiului din întreaga lume, acestea sunt obiectivele esențiale ale oricărui program de reparații.
Cu toate acestea, scopurile nu corespund întotdeauna rezultatelor. Supraviețuitorii rareori primesc reparații complete. În schimb, petrec adesea ani de zile în sălile de judecată, căutând cel puțin o anumită formă de justiție, în timp ce agresorii lor - și statele pe care le reprezentau - se sustrag adesea de la răspundere.
Cu ocazia Zilei internaționale pentru eliminarea violenței sexuale în timpul conflictelor, marcată săptămâna aceasta, RFE/RL prezintă poveștile unor supraviețuitoare din Bosnia-Herțegovina, Ucraina, Kosovo, Cecenia și Afganistan și luptele lor personale pentru a căuta dreptate.
Ucraina: „Vreau să-i văd pedepsiți”
Militanta pentru drepturile omului Liudmila Huseinova, supraviețuitoare a violenței sexualizate din timpul războiului, este acum una dintre vocile importante care pledează pentru drepturile supraviețuitorilor din Ucraina.
Din 2014, când Rusia a preluat controlul asupra Crimeei și a început să susțină separatiștii din regiunile estice ucrainene Donețk și Luhansk, ea a ajutat și orfanii care trăiesc în apropierea liniilor de front.
În regiunea Donețk, în 2019, a fost răpită de separatiști. Acuzată pe nedrept de spionaj și extremism, Huseinova a fost dusă în infama închisoare „Izoliația” din orașul Donețk.
Armata rusă și separatiștii care se ocupau de închisoare îi supuneau în mod obișnuit pe cei aflați sub controlul lor la abuzuri fizice și psihologice și la tortură, inclusiv pe Huseinova, care a declarat că a suferit tortură și violență sexualizată.
„De exemplu, toată lumea, pur și simplu toată lumea, a trecut prin dezbrăcarea forțată la închisoare, asta e sigur”, și-a amintit ea. „Și apoi - este imposibil de spus cine a fost sau nu a fost norocos, pentru că va suna cinic - apoi au fost multe femei care au supraviețuit [violenței sexualizate]. Militanții au șantajat unele femei, ca să spunem așa, cu șansa de a-și vedea sau de a vorbi cu copiii lor. Este atât de cinic și atât de dezgustător”.
În 2022, ea a fost eliberată în cadrul unui schimb de prizonieri de sex feminin între Ucraina și Rusia, împreună cu alte 107 femei. Acum, Huseinova luptă pentru reparații și pedepsirea violatorilor, nu doar în cazul ei, ci și în cel al altor supraviețuitoare.
După ce a fost eliberată, a intentat un proces împotriva Rusiei atât la procurorii ucraineni, cât și la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CtEDO) de la Strasbourg.
„Una dintre speranțele mele personale este să îi văd pedepsiți. Am fost atât de fericită când am primit confirmarea că plângerea mea a fost acceptată pentru examinare de către instanța [CEDO]. Și acolo scrie [pe document]: Huseinova vs. Rusia”.
„Acolo am documentat tot ceea ce mi s-a întâmplat: detenția ilegală, condițiile inumane și cazurile de violență sexualizată, precum și lipsa totală de asistență medicală.”
În aprilie 2024, Dmitro Lubineț, comisarul pentru drepturile omului din Parlamentul ucrainean, a anunțat lansarea unui program interimar de despăgubire a supraviețuitorilor din timpul războiului care au fost victime ale violenței sexualizate din partea armatei ruse. Potrivit unei declarații, până la 500 de supraviețuitori vor primi o compensație unică de 3.000 de euro și asistență psihologică suplimentară din partea Global Survivors Fund, un ONG axat pe supraviețuitori care administrează programul.
„Despăgubirile acordate supraviețuitorilor încălcărilor grave ale drepturilor omului, în special victimelor violenței sexuale legate de conflicte, nu se limitează la sprijin economic. Este un pas important în direcția stabilirii justiției”, a declarat prima doamnă a Ucrainei, Olena Zelenska, la începutul lunii martie, în timp ce discuta despre acest program.
Pe lângă acesta, autoritățile ucrainene încearcă să obțină reparații complete din partea Rusiei, potrivit Irinei Didenko, care conduce departamentul din cadrul Procuraturii Generale care se ocupă de cazurile de violență sexuală legată de război.
„Colectăm probe pentru instanțele internaționale, mai ales. Supraviețuitoarele noastre sunt pregătite să meargă și să depună mărturie în altă țară. Este ceea ce încercăm să realizăm în toate modurile posibile”, a declarat Didenko pentru RFE/RL.
Biroul lui Didenko a documentat aproape 300 de cazuri de violență sexualizată comise de forțele rusești invadatoare de la începutul invaziei pe scară largă în februarie 2022, deși se teme că numărul real este mult mai mare și în creștere.
Supraviețuitoarele violenței sexualizate caută și alte forme de despăgubire din partea Rusiei, spune Hristina Kit, directoarea asociației ucrainene de avocate JurFem.
„Vorbim și despre alte forme de reparații, în conformitate cu dreptul internațional”, a declarat Kit.
Igor Cvetkovski, un specialist de la Organizația Internațională a Migrației (OIM) care lucrează în prezent în Ucraina, spune că reparațiile pot include „sprijin psihosocial”, pregătire profesională, ca și ajutorarea copiilor născuți din violuri.
Bosnia și Herțegovina: Nu se plătește
Doamna A, așa cum a fost numită în documentele tribunalului, a fost agresată sexual în apropiere de Sarajevo în 1993, într-o zonă controlată de forțele etnice sârbe. Avea 32 de ani în momentul atacului și așteaptă de aproape tot atâția ani despăgubiri.
Ea a fost mai aproape de a-și găsi dreptatea în 2015, când agresorul ei a fost găsit vinovat de un tribunal bosniac de viol în timp de război și condamnat la opt ani de închisoare. De asemenea, el a fost obligat să plătească victimei sale echivalentul a aproximativ 16.000 de dolari, dar nu a plătit încă, susținând că nu are banii necesari.
Patru ani mai târziu, doamna A a apelat și la Comitetul ONU Împotriva Torturii, care a emis o recomandare în 2019 ca Bosnia-Herțegovina să o despăgubească în schimb. Dar nici acest lucru nu s-a întâmplat.
La aproape 30 de ani de la sfârșitul războiului din Bosnia, supraviețuitorii violenței sexuale din timpul războiului încă se luptă să aibă acces la asistența și protecția de care au nevoie.
„Grupul de lucru [din Bosnia] desemnat să pună în aplicare decizia și să creeze un plan strategic de măsuri pentru punerea în aplicare a fost cu adevărat disfuncțional”, a declarat avocatul doamnei A., Ajna Mahmic, care lucrează cu Trial International, un ONG cu sediul la Geneva care ajută victimele și caută dreptate pentru crimele internaționale.
În timpul războiului din Bosnia, care a durat din 1992 până în 1995, se estimează că între 20.000 și 50.000 de femei, fete și bărbați au fost violați. Multe dintre victime nu au primit niciodată îngrijiri medicale și psihologice adecvate sau sprijin financiar. Bosnia nu are o lege la nivel național pentru a sprijini victimele războiului, inclusiv pe cele care au suferit violențe sexuale.
Treizeci și două de persoane au fost condamnate pentru infracțiuni de violență sexuală de către Tribunalul Penal Internațional pentru fosta Iugoslavie (TPIY), care și-a încetat activitatea în decembrie 2017. De atunci, peste 90 de condamnări pentru acuzații de violență sexuală au fost pronunțate de instanțele locale. În unele cazuri, autorii au fost obligați să plătească despăgubiri cuprinse între 8.200 și 33.000 de dolari.
În timp ce în toată fosta Iugoslavie s-au făcut eforturi pentru a-i aduce în fața justiției pe autorii violențelor sexuale din timpul războiului, victimele acestora au fost în mare parte uitate, spune Cvetkovski, de la OIM.
„Nu a existat niciun program regional de reparații, nici un program național adecvat de reparații - cu excepția legilor din Croația și Kosovo și a unor eforturi în Bosnia-Herțegovina”, a mai declarat Cvetkovski pentru RFE/RL.
„Cu toate acestea, nu a existat o abordare atotcuprinzătoare în materie de reparații pentru victimele violenței sexuale sau pentru orice alt tip de victime.”
În concluziile sale, Comitetul ONU Împotriva Torturii a recomandat, de asemenea, Bosniei să creeze un fond pentru a compensa toate victimele crimelor sexuale din timpul războiului, un sistem de sprijin psihologic, precum și să prezinte scuze publice.
Cu toate acestea, de când au fost făcute recomandările ONU, în urmă cu cinci ani, a fost creat un grup de lucru, însă acesta a făcut puține progrese.
Jasna Zecevic, președinta Vive Zene, un ONG bosniac care oferă un sprijin cuprinzător pentru victimele violurilor, spune că supraviețuitoarele încă se luptă să primească compensații pentru suferințele lor.
Aceste eforturi sunt îngreunate de sistemul administrativ complicat al Bosniei, cu legi aplicabile separat pentru fiecare dintre cele trei entități ale țării: Federația Bosnia-Herțegovina, Republica Srpska și districtul Brcko.
Aceste diferențe de legislație au dus la un acces inegal la drepturi, potrivit Trial International, precum și la acordarea de despăgubiri diferite. În funcție de locul în care locuiesc, supraviețuitoarele violenței sexuale din Bosnia pot primi compensații lunare de la echivalentul a 75 de dolari până la echivalentul a 373 de dolari.
Potrivit lui Cvetkovski, progresul în această privință este lent, nu din cauza lipsei de fonduri, ci mai degrabă din cauza lipsei de voință politică.
Kosovo: Justiția întârziată înseamnă justiție neînfăptuită
Din 2023, 14 aprilie este sărbătorită în Kosovo ca Ziua victimelor violenței sexuale care au suferit în timpul Războiului din Kosovo din 1998-1999, când forțele sârbe au terorizat populația de etnie albaneză.
În timp ce numărul supraviețuitorilor violenței sexuale din timpul conflictului rămâne necunoscut, un raport al Centrelor pentru Controlul și Prevenirea Bolilor din SUA estimează că ar fi vorba de 20.000 de persoane.
Această zi, spun oficialii kosovari, are rolul de a „recunoaște durerea” tuturor supraviețuitorilor violenței sexuale din timpul războiului și de a contribui la memoria colectivă.
Kosovo a luat unele măsuri pentru a-i ajuta pe supraviețuitori. În 2018, a instituit un sistem de reparații, plătind victimelor violențelor sexuale din timpul războiului echivalentul a 245 de dolari pe lună. Dar avocații spun că acest lucru este puțin, față de ce au nevoie cei afectați.
„În timp ce supraviețuitorii violenței sexuale sunt eligibili pentru a primi această plată lunară ca... recunoaștere a suferinței lor în timpul războiului ca victime ale violului, aceasta a exclus ca ei să primească pensii pentru limită de vârstă”, a declarat Feride Rushiti, director executiv al Centrului de reabilitare pentru supraviețuitorii torturii din Kosovo (KRCT), un ONG kosovar care oferă ajutor și sprijin supraviețuitorilor violenței sexuale.
Lui Fitorja (nume fictiv) i s-a confirmat statutul de victimă a unei crime de război, ceea ce îi dă dreptul la o plată lunară echivalentă cu 230 de euro.
Ea primea deja o pensie standard mai mică, dar a renunțat la aceasta după ce guvernul a informat-o că are dreptul la o singură pensie.
Din 2021, cu ajutorul KRCT, ea luptă pentru a-și păstra pensia și plata lunară. „Stresul și așteptarea te distrug. [Încetarea unei singure pensii] nu ar fi trebuit să se întâmple”, a declarat Fitorja, în vârstă de 71 de ani.
Din fericire pentru Fitorja, o instanță kosovară a decis recent că alegerea „fie pensie, fie reparație” este ilegală, iar situația se va schimba curând.
Cecenia: Trăind în umbră
În 2000, colonelul armatei ruse Iuri Budanov, împreună cu doi dintre subordonații săi, a răpit-o și apoi a strangulat-o pe Elza Kungaieva, în vârstă de 18 ani, locuitoare a satului Tangi-Ciu din Cecenia.
În timpul procesului său din 2003, colonelul, care făcea parte din forța rusă care lupta împotriva separatiștilor din republică, a fost condamnat la 10 ani de închisoare pentru crimă, răpire și abuz de putere. El a fost destituit din grad și a fost obligat să plătească familiei 330.000 de ruble (aproximativ 11.000 de dolari la cursul de schimb din 2003).
Budanov a fost eliberat condiționat din închisoare în 2009, însă familia Kungaievei nu a primit nimic de la fostul colonel de armată, care a fost asasinat în 2011, și nici de la stat nu au primit nimic.
În Cecenia, aceasta este o poveste cunoscută. În urma conflictelor din anii 1990 și 2000, mii de persoane care au fost victime ale crimelor de război sau care și-au pierdut casele și familiile așteaptă încă despăgubiri din partea autorităților.
Numărul exact al supraviețuitorilor violenței sexualizate din timpul ambelor războaie este necunoscut, în mare parte din cauza reticenței de a raporta astfel de crime în Cecenia, din cauza stigmatizării sociale și a neîncrederii generale în autorități.
Avocații familiei reclamante au insistat să includă două rapoarte ale unor experți criminaliști independenți care au confirmat că Kungaieva a fost violată. Cu toate acestea, acuzațiile de viol au fost în cele din urmă excluse din rechizitoriu.
Afganistan: Tăcere și stigmă
Supraviețuitoarele violențelor sexuale din timpul războiului din Afganistan, unde drepturile femeilor au fost drastic reduse de către talibanii aflați la putere, sunt aproape invizibile.
Până în prezent, supraviețuitorilor nu li s-a oferit niciun ajutor sau sprijin. Iar de când talibanii au preluat din nou puterea în 2021, nu există nicio instituție care să se ocupe de drepturile victimelor războiului, spune Shaharzad Akbar, ultima președintă a Comisiei independente pentru drepturile omului din Afganistan. Comisia a fost dizolvată atunci când miliția fundamentalistă a revenit la putere.
Aflată acum în exil, Akbar, care conduce organizația de supraveghere a drepturilor omului Rawadari, spune că, chiar și înainte de venirea talibanilor la putere, nu exista un sistem eficient pentru a se ocupa de victimele violențelor sexuale din timpul războiului. Unii oficiali, spune ea, păreau să învinovățească supraviețuitoarele pentru că nu se prezentau pentru a cere dreptate.
„Nu a existat niciun mecanism oficial care să le rezolve problemele. Singurul lucru pe care îl putea face Comisia independentă pentru drepturile omului din Afganistan era să documenteze toate cazurile de crime de război, care includeau violența sexuală și violurile din timpul războiului”, a declarat Akbar. „Nu a existat nicio voință sau înclinație politică pentru a aborda drepturile victimelor războiului”.
În ultimii 30 de ani, Afganistanul a îndurat o serie de conflicte devastatoare, cu războiul civil de la începutul anilor 1990, două perioade de guvernare talibană și conflictul prelungit care a urmat invaziei americane ca răspuns la atacurile teroriste din 11 septembrie.
Femeile afgane au fost cele care au avut cel mai mult de suferit, spune Shinkai Karokhail, fostă membră a parlamentului afgan, acum dizolvat, și fostă ambasadoare afgană în Canada.
„Din nefericire, nu a existat niciun mecanism care să identifice acele femei care au fost agresate sexual în timpul războiului, să le asculte cererile și să le ofere curajul de a ieși în față și de a vorbi despre agresiunile sexuale pe care le-au suferit”, a mai declarat ea.
„În Afganistan, victimele agresiunilor sexuale își ascund adesea identitatea, în timp ce autorii se laudă adesea cu acțiunile lor”, a spus ea, adăugând că, în această țară profund conservatoare, supraviețuitoarele se tem de stigmatul de a ieși în față.
Potrivit lui Karokhail, guvernul democratic afgan, care a fost la putere înainte de preluarea puterii de către talibani în 2021, a făcut prea puțin pentru a ajuta femeile supraviețuitoare.
Era de notorietate faptul că femeile erau răpite, agresate sexual, iar unele chiar vândute pe piețele din Pakistan, spune Karokhail. Dar unul dintre motivele pentru care problema violenței sexualizate a fost ignorată a fost faptul că persoanele care comiteau aceste agresiuni erau ele însele la putere.
Și, în timp ce femeile sunt acum reticente să iasă în față, Karokhail este convinsă că câteva voci curajoase ar putea declanșa mai multe.
„Dacă o femeie iese în față și spune că a fost agresată sexual, sunt sigură că supraviețuitoarele războaielor anterioare vor ieși și ele în față și își vor împărtăși poveștile”, a spus Karokhail.
📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te