Anul trecut, Maria Zaharova, purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, a acuzat Germania de discriminarea unor categorii de victime ale blocadei oraşului Leningrad de către armata nazistă a Germaniei. Potrivit ziarului Frankfurter Rundschau, ea a folosit sintagma „discriminare rasistă”, comentând o scrisoare a veteranilor ruși de război, dată publicităţii în septembrie.
În această scrisoare, adresată cancelariatului federal german în septembrie, veteranii acuză guvernul de la Berlin de practicarea unui dublu standard. În scrisoarea amintită se spune că planul naziştilor consta în faptul de a-i distruge, prin foame şi frig, pe toţi locuitorii Leningradului, indiferent de originea lor etnică. În prezent mai trăiesc 60.000 de supravieţuitori ai blocadei care nu au primit despăgubiri din partea Germaniei.
Guvernul de la Moscova reproşează acum Germaniei că a despăgubit victimele evreieşti ale blocadei, dar nu şi persoane care aparţin altor etnii din fosta Uniune Sovietică, inclusiv etnici ruşi.
Victimele evreieşti ale blocadei primesc, într-adevăr, despăgubiri financiare mai mari decât alte categorii de persoane îndreptăţite. Guvernul federal justifică asta prin faptul că evreii erau supuşi unui pericol mai mare de a fi ucişi de către militarii germani decât persoane aparţinând altor naţionalităţi. Din 2008, supravieţuitori evrei ai blocadei au primit o sumă unică, iar din 2021 ei pot solicita o pensie lunară.
Guvernul german este de părere că problema reparaţiilor de război s-a încheiat odată cu despăgubirile destinate victimelor sovietice ale naziştilor. Totodată, Berlinul invocă faptul că Uniunea Sovietică a renunţat oficial deja în 1953 la pretenţii financiare din partea Germaniei. La solicitarea de reparaţii de război a renunţat oficial în acelaşi an şi Polonia.
De atunci, Germania invocă înţelegerea din 1953, respingând solicitări similare formulate în câteva rânduri şi de guvernul polonez.
Cea mai mare petrecere a lumii: Ziua Victoriei în 1945
Litigiu polono-german, reaprins de naționaliștii de la Varșovia
În 1953, Polonia a dat publicităţii o declaraţie de renunţare la despăgubiri din partea „poporului german”. Această formulare include atât Republica Democrată Germană, cât şi Republica Federală Germania. Într-un mod similar s-a pronunţat atunci şi URSS.
Guvernul polonez condus de partidul naţional-populist PiS (Dreptate şi Justiţie) a anunţat însă în 2004 că nu recunoaşte cele convenite în 1953 şi că va cere Germaniei despăgubiri pentru daunele produse în timpul războiului. În acest context, s-au vehiculat sume astronomice, pretinse ca reparaţii de război.
Executivul de la Varşovia şi-a justificat solicitările prin faptul că guvernul din perioada comunistă nu a fost unul legitim, fiind instaurat de către sovietici după terminarea războiului, devenind astfel dependent de voinţa Moscovei. Prin demersurile sale populiste, guvernul naţionalist PiS a ignorat şi acordul încheiat în 1970, când, cu prilejul vizitei oficiale a cancelarului Willy Brandt, s-a reiterat vechea înţelegere prin aşa numitul „Tratat de la Varşovia”. Cu prilejul vizitei lui Brandt, şi liderul de partid Władysław Gomułka a declarat că Polonia renunţă la reparaţii de război. După unificarea celor două Germanii, Polonia nu a pretins alte despăgubiri, mai ales că în aşa numitul „Tratat 2+4” (RFG, RDG + SUA, URSS, Marea Britanie, Franţa) din 1990, s-a precizat că Germania recunoaşte frontierele europene postbelice. Această recunoaştere echivalează şi cu faptul că în viitor Berlinul nu va cere realipirea unor regiuni din vestul Poloniei care aparţineau cândva Germaniei.
Guvernele germane au respins sistematic şi solicitările formulate de către Asociaţia Izgoniţilor Germani din Polonia, care insistau asupra retrocedării bunurilor confiscate de la etnicii germani expulzaţi după război.
Pe de altă parte, până în 1991, Germania a despăgubit cu circa 225 de milioane de euro victimele poloneze ale prigoanei naziste. Totodată, guvernul federal finanţează Fundaţia reconcilierii polono-germane cu sediul la Varşovia. Fundaţia, înfiinţată în 1992, a transferat iniţial 500 de milioane de mărci persoanelor considerate victime ale nazismului. La această sumă se adaugă şi 2 miliarde de euro destinate celor care au prestat muncă obligatorie în timpul celui de-al III-lea Reich.
„Cel mai îngrozitor coșmar”: 75 de ani de la bombardarea orașului Dresda
