Linkuri accesibilitate

Presa din România despre „victoria fără dubii a PAS” în R. Moldova


Noutăți în presa din România.

Presa din România despre „victoria fără dubii a PAS” în R.Moldova
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:04:18 0:00
Link direct

„Cel mai tare președinte român nu e al României; moldovenii nu s-au lăsat vrăjiți de AUR”, titrează astăzi republica.ro. În timp ce Sorin Ioniță o numește pe Maia Sandu, pe hotnews, „cel mai performant politician român al generaţiei sale, dacă faci raportul rezultate supra resurse avute la dispoziţie şi mediu ostil”. Cristian Pantazi, G4Media, scrie la rândul său, că „Victoria fără dubii a PAS, (…) participarea semnificativă la vot în plină vară și eșecul populiștilor (…) arată maturizarea unui popor captiv de trei decenii în menghina corupției, dar și a geografiei”. În opinia sa, victoria se datorează campaniei decente, lipsite de „stridențe geopolitice”: „partidul Maiei Sandu a mizat pe un pro-europenism moderat, pe lupta anti-corupție și pe reforme economice și sociale”. Un rezultat la fel de spectaculos este, mai arată Pantazi, și scorul rușinos obținut de Alianța pentru Unirea Românilor: 0.47%. „Ce a deranjat însă cel mai tare a fost faptul că tot comportamentul AUR a servit, din prima secundă, agenda Rusiei”, precum și promovarea intensă prin Sputnik. Lecția politică primită de dincolo de Prut este că „gradul de educație politică a crescut semnificativ în Moldova. Milioanele de moldoveni din UE au transmis acasă valorile europene. S-a ridicat o nouă generație de antreprenori sătui să tot plătească șpagă pentru orice mișcare. Numărul moldovenilor care muncesc în Rusia a scăzut constant”. Același comentator laudă Bucureștiul pentru că „a jucat o carte discretă, ca și la prezidențiale, și cu atât mai eficientă. A adus la Chișinău vaccinuri, ajutoare medicale și bani pentru proiecte, fără să ceară la schimb discursul zgomotos pro-unionist care speria o parte a populației”.

Sorin Ioniță se apleacă mai mult asupra etapei care de-abia începe în Moldova. Va fi greu: noul guvern va avea de luat decizii impopulare; va fi greu de ținut în frâu un partid cu o majoritate atât de mare; „serviciile secrete sunt o junglă coruptă şi penetrată de cine vrei şi cine nu vrei, de la ruşi la oligarhii fugari”; „justiția e încă şi mai dubioasă, cu o masă critică anti-reformă”. Ce se poate face, se întreabă analistul de la hotnews, cu un procuror general ca Alexandr Stoianoglo, care mai are încă cinci ani de mandat? Dar, mai ales, cum va putea lucra noua putere sub asaltul media controlate aproape integral de stânga pro-rusă - un obstacol mult mai mare decât a fost vreodată la București.

Laurențiu Pleșca scrie pe spotmedia.ro că majoritatea rezultată din alegeri se apropie foarte mult de pragul dincolo de care, fără alianțe suplimentare, poate modifica Constituția. Și ar fi nevoie de creșterea atribuțiilor președintelui republicii și de trecerea la o republică semi-prezidențială; limba oficială trebuie să fie limba română; să dispară raioanele și, eventual, să scadă masiv numărul de parlamentari.

Opinii de dincolo de Prut sunt citate în ziarul Libertatea. Activistul civic Vitalie Sprînceană spune că partidul Maiei Sandu a câștigat voturi de peste tot, inclusiv de la unioniști. Iar jurnalistul Deutsche Welle Vitalie Călugăreanu leagă insuccesul partidelor declarat unioniste de paradoxul unionismului moldovenesc: sentimente unioniste în creștere, popularitate a partidelor unioniste în cădere. Pricina ar fi discursul înverșunat, dar mai ales fărâmițarea blocului unionist, care i-ar fi dus pe moldoveni la ideea că au de-a face cu „unelte ale Moscovei”.

XS
SM
MD
LG