Linkuri accesibilitate

SUA: Biden oferă o șansă la cetățenie pentru jumătate de milion de imigranți ilegali


Președintele american, Joe Biden, a încercat să adopte o poziție mai dură în privința imigrației, un subiect ce se află în topul preocupărilor americanilor în acest an electoral. Dar unele măsuri vin în întâmpinarea străinilor.
Președintele american, Joe Biden, a încercat să adopte o poziție mai dură în privința imigrației, un subiect ce se află în topul preocupărilor americanilor în acest an electoral. Dar unele măsuri vin în întâmpinarea străinilor.

Circa jumătate de milion de imigranți ilegali aflați în SUA și căsătoriți cu cetățeni americani, ar urma să primească șansa de a-și formaliza șederea în țară. Măsura le-ar permite să aplice pentru a obține rezidența permanentă și chiar cetățenia, fiind protejați totodată de o eventuală deportare.

Potrivit unui anunț al Casei Albe, administrația Biden va oferi aceste beneficii în următoarele luni, ele vizând în special partenerii cetățenilor americani, care nu au un statut legal de aflare în SUA. Pe lângă aceștia, de noile măsuri ar urma să beneficieze și copiii acestora, estimările sugerând că ar fi vorba de circa 50.000 de minori care au un părinte căsătorit cu un cetățean american, scrie AP.

Pentru a se putea califica la aceste beneficii, reglementările prezentate de Casa Albă prevăd că un imigrant trebuie să se fi aflat în SUA de 10 ani. În cazul în care cererea sa de legalizare a șederii va fi aprobată, el va avea la dispoziție trei luni pentru a aplica la Green Card (permisul de rezidență permanentă), urmând să primească și un permis de muncă temporar, ceea ce l-ar proteja de o eventuală deportare în această perioadă.

De această măsură vor beneficia și cuplurile căsătorite. În privința lor, potrivit prevederilor, nu există o perioadă minimă pentru care partenerii ar trebui să fie căsătoriți, însă este necesar ca, în cazul imigranților, perioada celor 10 ani de aflare în SUA trebuie atinsă cel târziu pe 17 iunie 2024.

Una din marile schimbări anunțate de oficialii administrației Biden este eliminarea cerinței de părăsire a Statelor Unite pentru o perioadă, ca parte a procesului de aplicare și obținere a permisului de ședere permanentă.

Oficialii Casei Albe se așteaptă ca aplicările la acest proces să fie deschise la finele verii.

Pe lângă acest anunț, administrația Biden a transmis că va simplifica și procesul de obținere a vizelor de muncă pentru persoanele care au ajuns ilegal în SUA, atunci când erau copii. Cunoscuți sub termenul de „Dreamers”, ei vor obține aceste vize dacă vor absolvi universitatea și obține „un job cu calificări înalte”.

Priorități electorale

Anunțul vine la două săptămâni după ce președintele Joe Biden a emis un ordin executiv care a suspendat aproape integral procesul de acordare a azilului, prevăzând închiderea rapidă a graniței SUA cu Mexicul în cazul unui număr mare de traversări ilegale. Măsura a fost criticată inclusiv de membri ai Partidului Democrat și atacată în instanță de grupurile ce militează pentru protecția imigranților.

AFP scrie că Joe Biden încearcă în acest fel să fie mai dur pe chestiunea imigrației ilegale, în comparație cu măsurile dure luate de predecesorul său, fostul președinte Donald Trump.

În februarie, un pachet de legi ce viza o reformă a imigrației, sprijinit de ambele partide și promovat de Biden în Congres, a fost respins, după ce mai mulți republicani au refuzat să-l voteze, într-un an electoral, în special în urma apelurilor lui Trump.

De altfel, fostul președinte i-a numit în mod memorabil pe imigranții ilegali ca fiind cei care „otrăvesc sângele națiunii” și a promis că va organiza deportări în masă, dacă va ajunge din nou la Casa Albă.

📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te

  • 16x9 Image

    Cristian Bolotnicov

    Sunt istoric devenit jurnalist cu timpul. Între 2021 și 2023, am lucrat ca reporter la Agora.md, acoperind teme de politică internă și externă, justiție și tehnologie. În prezent, sunt bursier în cadrul programului Vaclav Havel al Europei Libere.

XS
SM
MD
LG