Înainte de a intra, pe 8 ianuarie ’24 (aşadar, de ziua Mamei!), în cel de-al douăzecilea an de „Carte la pachet”, e musai să arunc o privire în oglinda retrovizoare, cât să întârzii despărţirea de unele cărţi care m-au cucerit la prima lectură – cine ştie dacă voi mai apuca să recitesc vreun titlu tocmai readus în faţa ochilor, la câtă literatură bună se scrie astăzi pe lume & se traduce în limba română. Mitologicul Argus Panoptes să fii, ai cărui 1000 de ochi au fost strămutaţi de către zeiţa Hera pe coada Păunului (pe care eu, unul, am moştenit-o de la mama), şi tot n-ai cum să acoperi sutele de hectare de pagini tipărite, în diferite idiomuri – dintre care unele, pagini de aur.
Altminteri, în fiecare dintre cele 52 de săptămâni ale anului deja se operează un mini-top – mai întâi, în librăriile oraşului (din Hol, din Centru sau Cărtureşti Mall & Muzeu), când îmi aleg titlurile de citit; apoi acasă, când din cele 2-3 cărţi date gata peste săptămână, una singură ajunge să fie prezentată luni seara la „Carte la pachet”. (Nu-i mai puţin adevărat că despre altele, rămase pe dinafară, fac vorbire cu prietenii & cunoştinţele mele, astfel că peste undele scurte ale REL se suprapune reţeaua de bouche à oreille, de la om la om, în funcţie de persoană.)
Nu am un etalon în aur cu care să măsor valoarea (y compris, de piaţă, dacă tot fac un Top Ten anual), aceeaşi, a unor volume de istorie, de eseuri, romane sau de poezie, şi nici nu ştiu cum să pun în balanţă două cărţi de istorie – Mary McAuliffe, Parisul anilor nebuni, Corint, 2018, vs Florian Illies, 1913. Vara secolului, Polirom, 2020 –, sau de eseuri – David Grossman, Mierea leului, Nemira, 2023, vs Vladimir Nabokov, Cursuri de literatură, Vellant, 2023 –, ca să nu mai zic de operele de ficţiune, scrise în diferite limbi, de autori clasici sau contemporani, în maniere total diferite (în ecuaţie intrând şi calitatea traducerii). Şi scrierile autorilor români îşi revendică, fiecare, o altă grilă de lectură – într-un fel se percep prozele scurte „lucrate în filigran, rotunjite până la epură” ale Adriana Bittel, din Vizită în casa unui bărbat în absenţa soţiei sale, Ştiinţa, 2023, şi cu totul altul este impactul spectaculosului roman semnat de Anca Mizumschi, Cei care cumpără stele, Trei, 2022 –; şi încă: se pot compara antologiile – Îngeriada, de Judith Meszaros, Cartier, 2022, sau Ferestre, de Ion Pop, Biblioteca Şcoala Ardeleană, 2021 – cu volumele noi de versuri?
Cu toate acestea, am încercat să alcătuiesc un soi de Tabel Periodic al lecturilor de peste an – sigur, în funcţie de propria „chimie” a receptării –, în prima categorie incluzând autorii clasici (cu majusculă) ai secolului XX:
– ungurul Sandor MARAI, Eliberare, Curtea Veche, 2022;
– mexicanul Juan RULFO, Pedro Paramo, Curtea Veche, 2022;
– cubanezul Alejo CARPENTIER, Hăituit, Curtea Veche, 2023;
– sârbul Milorad PAVIC, Teatru de hârtie, Corint, 2023.
(Doar „îngustimea” acestei numărători, de pat al lui Procust, mă face să las pe dinafară Şcoala nevestelor, de André Gide, Tracus Arte, 2023, sau Asemănarea dintre o cutie de vioară şi un sicriu, de Tennessee Williams, Art, 2022, fără a trece cu vederea Cursuri de literatură, ale lui Vladimir Nabokov, Vellant, 2023, şi nici Jurnalul din anul Nobelului, al portughezului José Saramago, Polirom, 2021.)
Autorii contemporani sunt reprezentaţi prin:
– italianul Marco Missiroli, Fidelitate, Pandora M, 2022;
– elveţianul de limbă germană Christian Kracht, Morţii, Cartier, 2023;
– francezul François-Henri Désérable, Stăpânul şi cuceritorul meu, Humanitas, 2022;
– islandezul Hallgrimur Helgason, Femeie la 1000 C, Art, 2020.
(Aici, lista cu regrete e şi mai lungă, de la de la nipona Mieko Kawakami, Heaven, Litera, 2022, la amerindianul Tommy Orange, Acolo, chiar acolo, Black Button Books, 2021, de la armeanca Narine Abgarian, Simon, Humanitas, 2023, la franţuzoaica Sylvie Germain, Magnus, Cartea Românească Educaţional, 2021; ce să mai zic de formidabila antologie de proză scurtă chineză, Primăvară în tren, Corint, 2023, tocmai bună de luat la drum lung?! O dată în plus, atrag atenţia că selecţia mea este, înainte de toate, a unui scriitor, care n-a încetat să se minuneze de reuşitele congenerilor săi, mai şi învăţând meserie de la unul şi altul…)
Dintre români, tot poeţii sunt cei mai tari (chiar şi atunci când trec la proză, cum este cazul celor doi din vârful topului), prin:
– Anca Mizumschi, cu romanul Cei care cumpără stele, Trei, 2022;
– Radu Vancu, cu poemul Kaddish, Casa de editură Max Blecher, 2023.
(Şi tot îmi rămâne cel puţin o carte – Robert Şerban în dialog cu Şerban Foarţă, Naraţiunea de a fi, Brumar, 2023 – pe dinafară, de neuitat însă…)
* * * * * * * *
La ce bun Top Ten-urile pe timpuri de Showbiz global? Ce credibilitate mai au câtă vreme orice publicaţie – ba chiar, orice persoană fizică – poate să-şi dreagă propria listă scurtă cu „Cele 100 de cărţi de citit într-o viaţă”? Asta, fără a mai vorbi de topurile vânzărilor, pe care orice casă de editură le afişează lunar. Cu toţii ne aducem aminte cum oamenii îşi dădeau pase unul altuia, în anii pandemiei, cu recomandări de lectură, la fel cum, într-o altă epocă, la ţară, vecinele îşi împrumutau făină, sare sau untdelemn. Pâinea noastră cea din toate filele, dă-ne-o nouă astăzi!
25 decembrie ’23
