Linkuri accesibilitate

Traian Băsescu: „Plahotniuc e speriat și e ca fiara încolțită, este posibil să ordone orice”


Vladimir Plahotniuc, la mitingul PD din Chișinău, 9 iunie 2019
Vladimir Plahotniuc, la mitingul PD din Chișinău, 9 iunie 2019

Ultimele evoluţii de pe scena politică din Republica Moldova arată clar că avem de-a face cu o lovitură de stat dată de oligarhul Vladimir Plahotniuc, crede fostul preşedinte al României Traian Băsescu.

Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:12:57 0:00
Link direct

Europa Liberă: La Chișinău se vorbește despre tentativă de lovituri de stat, despre trădare de patrie, despre uzurparea puterii. La ce evoluții se poate aștepta Republica Moldova, având această dualitate a puterii?

Traian Băsescu
Traian Băsescu

Traian Băsescu: „Evoluțiile nu pot fi decât catastrofale. Și este evident că în Republica Moldova s-a petrecut o lovitură de stat, adică un partid care a fost înfrânt în alegeri nu vrea să plece de la putere, însă nu este orice refuz de plecare de la putere, el probează acum cu fapte și acțiuni că titularul real al puterii, acest domn Plahotniuc controlează absolut toate instituțiile de la Chișinău, începând cu Curtea Constituțională. Nu este posibil ca o Curte Constituțională să dea deciziile în cadența care le dădea ieri și neținând seama chiar de Constituția Republicii Moldova.”

Europa Liberă: Din această confruntare a lui Igor Dodon și Vladimir Plahotniuc, cine poate să câștige și dacă în general ar putea să iasă un învingător?

Este evident că în Republica Moldova s-a petrecut o lovitură de stat, adică un partid care a fost înfrânt în alegeri nu vrea să plece de la putere...

Traian Băsescu: „Marele adevăr este că amândoi ar trebui arestați. N-are cine. Pentru că ei sunt într-o cârdășie veche și la momentul la care au ajuns să fie pe poziții diferite, au început să arate fiecare ce are compromițător despre celălalt. Acest război între Dodon și Plahotniuc va duce la prăbușirea Republicii Moldova. Aici, partidele chiar ar trebui să treacă peste cei doi „atleți” și să privească repede la interesele Republicii Moldova, care spun că țara are nevoie de un Guvern, un Guvern prooccidental, așa cum a votat Parlamentul ieri.”

Europa Liberă: Îndemnul lui Dodon e că va merge până la capăt și al lui Plahotniuc e același îndemn că vor merge și ei până la capăt. În societate e băgată frica deja, se teme lumea că se va ajunge la o confruntare civilă. Poate fi anticipat un asemenea scenariu?

Traian Băsescu: „Categoric, da. Și eu aș recomanda oricărui om din Republica Moldova, oricărui cetățean să nu-i urmeze pe cei doi, ci să stea limpede și să urmeze interesele Republicii Moldova și democrația, respectul pentru propria Constituție. Până la urmă, această alianță între socialiști și ACUM este o alianță temporară, care are câteva obiective și în care în niciun caz nu se găsesc minciunile pe care le prezintă în spațiul public cei de la Partidul Democrat, adică nu-i vorba de nicio federalizare a țării, nu-i vorba de vânzare a țării, ci sunt niște obiective punctuale pe care eu le-am citit și cu care n-ai cum să nu fii de acord, mai ales că unul din primele obiective este constatarea caracterului de stat capturat al Republicii Moldova, lucru pe care azi nu-l putem contesta, atâta timp cât până și Curtea Constituțională e în buzunarul lui Plahotniuc.”

Europa Liberă: Se pare că această confruntare între Igor Dodon și Vladimir Plahotniuc ar fi apărut de la problema federalizării Republicii Moldova. În cele două mandate, Dvs. ați reușit să schimbați opinii cu Vladimir Putin. Despre Republica Moldova și viitorul ei s-a vorbit în contextul federalizării, ați aflat un asemenea lucru?

Traian Băsescu: „Nu! Niciodată! Ori de câte ori am discutat cu Vladimir Putin, și nu numai în cele două întâlniri bilaterale, dar și când ne întâlneam la multilaterale, că stăteam ore în șir împreună, pentru că România e lângă Rusia și de multe ori ne treceam timpul discutând problemele regiunii. Niciodată Vladimir Putin nu a discutat despre federalizare cu mine și n-am prezentat-o ca fiind o soluție, ceea ce nu înseamnă că Federația Rusă nu visează federalizarea. Acum mai mult ca oricând (atenție!), acum mai mult ca oricând, pentru că au nevoie de o soluție aplicată în regiune pe care s-o transfere pe urmă la Ucraina. Aici este marele joc al Moscovei în momentul de față.”

Europa Liberă: Dar viziunile Occidentului și Federației Ruse asupra a ceea ce se întâmplă astăzi în Republica Moldova coincid sau sunt diferite?

Singura modalitate democratică pentru a merge mai departe este recunoașterea Guvernului Maiei Sandu...

Traian Băsescu: „Sunt absolut similare, pentru că m-am uitat la poziții și în afară de Partidul Popular European, care a salutat votul pentru Guvernul Maiei Sandu, în rest, Uniunea Europeană, Statele Unite, Federația Rusă, toate au dat cam aceeași poziție, au cerut partidelor să găsească o soluție negociată prin care să ajungă la un acord. Or, ceea de ce avea nevoie azi Republica Moldova era ca măcar Uniunea Europeană, plus România să recunoască Guvernul Maiei Sandu.”

Europa Liberă: Ar putea să vină totuși un ajutor din afară, din Occident și la ce s-ar limita acest ajutor?

Traian Băsescu: „Doamnă, ajutorul e acolo. Ambasadorii Statelor Unite, ai Federației Ruse, ai Uniunii Europene sunt acolo și au fost în Parlament când s-a votat Guvernul Maiei Sandu. Probabil vor primi instrucțiuni cum să meargă mai departe, dar, după părerea mea, singura modalitate democratică pentru a merge mai departe este recunoașterea Guvernului Maiei Sandu, chiar peste batjocura pe care a făcut-o Curtea Constituțională a Republicii Moldova.”

Europa Liberă: Dl Plahotniuc ar putea să ceară anumite garanții de la actorii mari?

Plahotniuc nu mai e în poziție să ceară garanții, a făcut-o de oaie...

Traian Băsescu: „Nu mai e în poziție să ceară garanții, a făcut-o de oaie. În momentul de față, Plahotniuc trebuie să-și caute un loc sigur. Deocamdată, locul lui sigur este Republica Moldova, unde toate instituțiile îl protejează, dar asta nu poate merge la nesfârșit.”

Europa Liberă: Anticipatele ar putea să aducă deznodământ acestei crize politice?

Traian Băsescu: „Păi, anticipatele vor da cam același rezultat. Nu văd evoluții spectaculoase, pot fi diferențe de 1-2%, care vor fi sub influența a ceea ce s-a petrecut în aceste trei luni și mai bine de la alegeri. Deci vor fi variații mici care vor duce în același, n-aș spune blocaj, în aceeași situație de acum, adică vor fi trei partide care în mod normal n-ar putea să se alieze. Singura soluție pe care eu am întrezărit-o de la început și am spus-o la Chișinău este că se va menține alianța dintre socialiști și ACUM cu condiția elaborării unui plan succint de guvernare în care să fie acceptate punctele comune, că divergențele sunt oricum destul de mari și va trebui să fie lăsate de o parte, nu pot fi acceptate nici de una, nici de alta din părți.”

Europa Liberă: Dvs. acum cum vi se pare, PD ar fi spus adio integrării europene?

PD a spus: „Murim pentru Plahotniuc!” O atitudine absolut imposibil de înțeles...

Traian Băsescu: „Nu. PD a spus: „Murim pentru Plahotniuc!”. O atitudine absolut imposibil de înțeles, imposibil de înțeles. Tot omul din Republica Moldova știe că Plahotniuc este oligarhul care în mod abuziv exercită controlul pe toate instituțiile statului și totuși sunt oameni care acceptă un asemenea lider. Pentru mine o mare dezamăgire a fost Pavel Filip, care astăzi a acceptat intrarea în jocul murdar al lui Plahotniuc și un joc împotriva poporului țării lui, împotriva românilor din Republica Moldova.”

Europa Liberă: Rusia va mai avea vreun cuvânt de spus în asemenea criză politică din Republica Moldova?

Traian Băsescu: „Cred că da. De altfel, Dodon îmi pare atât de speriat și Plahotniuc e speriat, încât doar susținerea de la Moscova îl va mai menține pe poziții.”

Europa Liberă: Pe cine?

Traian Băsescu: „Pe Dodon. Doar încurajările de la Moscova îl vor menține pe poziții, că altfel cred că Dodon e gata să ia o gentuță și s-o șteargă din Republica Moldova. În același timp, și Plahotniuc este cu spatele la zid. El știe că dacă pierde puterea s-ar putea să dea socoteală și pentru participarea la furtul miliardului, și pentru multe alte lucruri.”

Europa Liberă: Și în încheiere, Maia Sandu-premier a anunțat că ar putea să convoace mâine o ședință de Guvern, iar pe de altă parte se aud tot mai multe voci care spun că s-ar putea să se recurgă la arestarea deputaților care au votat acest Guvern, s-ar putea să le fie deschise dosare penale. În cazul acesta, situația devine și mai agravată. Cine poate interveni?

Plahotniuc este cu spatele la zid. El știe că dacă pierde puterea s-ar putea să dea socoteală...

Traian Băsescu: „Sper să nu se ajungă aici, deși informațiile mele sunt că Plahotniuc e speriat și e ca fiara încolțită, este posibil să ordone orice, dar până la urmă și Maia Sandu, și politicienii din ACUM au o țară care la un moment dat poate să ceară sacrificii. Nu trebuie cedat politic.”

Europa Liberă: Ce o sfătuiți pe Maia Sandu acum?

Traian Băsescu: „Să meargă înainte. Dacă se retrage și-și depune mandatul, va fi judecată de istorie, dacă nu și-l depune – va intra în istorie ca premierul legal desemnat care s-a bătut pentru țara lui, pentru drumul spre Vest al țării, că e singura formațiune politică alături de Andrei Năstase care vizează direcția Vest, direcția Uniunii Europene, a României, în rest, Plahotniuc cu partidul lui vor Moldova pentru ei, Dodon o vrea pentru Federația Rusă și cei care ar face servicii cetățenilor Republicii Moldova nu sunt decât cei de la ACUM.”

Europa Liberă: Cetățenilor Republicii Moldova ce mesaj aveți să le transmiteți?

Dacă e adevărat și nu e o mistificare de tip Plahotniuc, Dodon trebuie să răspundă în fața legii...

Traian Băsescu: „Să fie calmi și să-și apere evoluția democratică a țării, respingând minciunile lui Plahotniuc și de bună seamă, Dodon, dacă e adevărat și nu e o mistificare de tip Plahotniuc, Dodon trebuie să răspundă în fața legii pentru cele ce au fost prezentate ca fiind înregistrări cu privire la federalizare, la finanțarea partidului ș.a.m.d.”

Europa Liberă: Dar aceste acțiuni dacă se justifică ale dlui Dodon afectează imaginea Blocului ACUM și a Maiei Sandu?

Traian Băsescu: „Nu cred că cineva poate să-i reproșeze ceva Maiei Sandu pentru ce a făcut Dodon. Nu! Maia Sandu trebuie să țină drumul ei și al partidului ei.”

XS
SM
MD
LG