Linkuri accesibilitate

Oficiali americani spun că acordul cu Iranul este 95% finalizat, dar încă nu este gata pentru semnare

Președintele SUA, Donald Trump, și secretarul de stat Marco Rubio (fotografie de arhivă). Rubio se află în prezent într-o vizită în India.
Președintele SUA, Donald Trump, și secretarul de stat Marco Rubio (fotografie de arhivă). Rubio se află în prezent într-o vizită în India.

WASHINGTON -- Administrația Trump afirmă că Statele Unite și Iranul sunt mai aproape ca oricând în ultimii ani de un posibil acord privind programul nuclear iranian. Cu toate acestea, oficiali americani de rang înalt spun că negocierile nu sunt încă finalizate, iar mai multe aspecte importante rămân nesoluționate.

Într-o discuție telefonică neoficială cu jurnaliștii, oficiali de rang înalt ai administrației au declarat că negocierile cu Teheranul sunt finalizate în proporție de „90-95%”. Potrivit acestora, noua înțelegere ar urma să se deosebească semnificativ de acordul nuclear negociat de administrația Obama și pe care președintele Donald Trump l-a abandonat în timpul primului său mandat.

„Acordul nici măcar nu este negociat complet încă. Așa că nu-i ascultați pe cei care îl critică fără să știe despre ce vorbesc”, a scris Trump pe platforma sa, Truth Social. „Spre deosebire de cei dinaintea mea, care ar fi trebuit să rezolve această problemă cu mulți ani în urmă, eu nu fac înțelegeri proaste.”

Oficialii administrației au subliniat în repetate rânduri că niciun acord nu va fi semnat imediat, în ciuda progreselor semnificative înregistrate la negocieri în weekend.

„Nu am ajuns încă acolo”, a declarat un oficial de rang înalt pe 24 mai. „Nu vom semna un acord astăzi sau mâine.”

Iranul pare să-și schimbe poziția privind stocul de uraniu

Cea mai importantă evoluție pare să vizeze stocul de uraniu puternic îmbogățit al Iranului — considerat de mult principalul obstacol în negocieri.

Potrivit unui oficial de rang înalt din administrația Trump, Teheranul a acceptat acum „în principiu” să renunțe la rezervele sale de uraniu îmbogățit aproape de nivelul necesar pentru arme nucleare, deși negociatorii încă discută modalitățile de aplicare și mecanismele de verificare.

„Problema este cum va fi făcut acest lucru”, a spus oficialul, respingând afirmațiile potrivit cărora Iranul ar fi refuzat să cedeze materialul nuclear.

Conform International Atomic Energy Agency, Iranul deține în prezent peste 440 de kilograme de uraniu îmbogățit la o puritate de 60% — un nivel cu mult peste necesarul pentru producerea de energie civilă și la doar un pas tehnic de cel necesar pentru arme nucleare.

Surse iraniene au sugerat că una dintre soluțiile analizate ar putea fi diluarea uraniului sub supravegherea agenției nucleare a ONU.

Un al doilea oficial de rang înalt al administrației a declarat că negociatorii discută un cadru care ar oferi un termen de 60 de zile pentru finalizarea unui acord cuprinzător.

„Fără praf, fără bani”

Reprezentanții administrației Trump au susținut că noul cadru este conceput pe baza unor condiții stricte și a unor măsuri de aplicare riguroase – un contrast direct, spun ei, față de Planul de acțiune comun cuprinzător (JCPOA) din 2015.

Reprezentanții au folosit în repetate rânduri expresia „Fără praf (uraniu îmbogățit - n.r.), fără bani” pentru a descrie structura acordului propus.

Conform acestui cadru, Iranul ar beneficia de o relaxare treptată a sancțiunilor numai după îndeplinirea unor obligații specifice, inclusiv eliminarea stocurilor de uraniu îmbogățit și încetarea interferențelor cu traficul maritim prin Strâmtoarea Hormuz.

„Nu va exista nicio relaxare a sancțiunilor fără ca iranienii să-și îndeplinească mai întâi partea lor de înțelegere”, a declarat un oficial.

Oficialii au subliniat, de asemenea, că nu vor fi trimise plăți directe în numerar din partea SUA către Iran, o referire aparentă la criticile de lungă durată ale republicanilor la adresa administrației Obama.

„Dacă nu își respectă angajamentele, atunci nu primesc nimic”, a adăugat oficialul. „Am instituit mecanisme de aplicare.”

Administrația afirmă că Iranul a acceptat, de asemenea, „în principiu”, să asigure că Strâmtoarea Hormuz rămâne deschisă, fără hărțuire sau taxe pentru transportul comercial, în timp ce Washingtonul ar ușura, în schimb, măsurile de blocadă navală.

Cu toate acestea, oficialii au subliniat că opțiunile militare rămân disponibile în cazul în care diplomația eșuează.

„Avem opțiuni”, a declarat un oficial. „Putem relua atacurile militare dacă nu se ajunge la un acord.”

Calcule regionale, politica internă iraniană

Reprezentanții administrației au prezentat negocierile nu doar ca un acord nuclear, ci ca parte a unei strategii mai ample menite să remodeleze echilibrul intern al puterii în Iran.

„Obiectivul general mai larg este acela de a le oferi elementelor moderate din Iran puterea necesară pentru a contracara influența liniei dure”, a declarat un oficial, adăugând că serviciile de informații americane consideră că moderații sunt în ascensiune, chiar dacă linia dură deține încă un control substanțial.

Oficialii au refuzat să spună în mod definitiv dacă presiunea militară sau sancțiunile economice au fost mai importante pentru schimbarea poziției de negociere a Teheranului. Dar au recunoscut că negociatorii iranieni discută concesii – în special pe tema îmbogățirii uraniului – pe care anterior refuzaseră să le ia în considerare.

Între timp, oficialii au mai dezvăluit că Trump a făcut recent presiuni asupra liderilor regionali, inclusiv asupra celor din Arabia Saudită, Qatar și Pakistan, pentru a sprijini un proces mai amplu de normalizare regională care să implice Israelul – o cerere care, se pare, i-a luat pe unii participanți prin surprindere.

„S-a făcut liniște la capătul firului, iar Trump a glumit și a întrebat dacă mai sunt acolo”, a povestit un oficial american.

Deocamdată, Casa Albă încearcă să manifeste un optimism prudent, gestionând în același timp așteptările. Oficialii insistă că mai sunt multe de făcut înainte ca vreo ceremonie de semnare să poată avea loc.

„Nu avem un acord până când nu există un acord”, a spus un oficial.

📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te

XS
SM
MD
LG