Linkuri accesibilitate

În această campanie, „la Chişinău a fost mai degrabă linişte” (Alexandru Damian/ 22)


Revista presei de la Bucureşti.

Aproape toate partidele politice din România, mai puțin ALDE, s-au întrecut în promisiuni în campania pentru europarlamentare dusă în Republica Moldova, scrie Alexandru Damian, într-o analiză publicată de revista 22. Motivul, sunt de câștigat circa un milion de voturi. Damian spune că la alegerile din 2014 au votat 30.000 de moldoveni, adică aproape o treime din voturile diasporei. 80% din voturi au mers în turul doi către Klaus Iohannis, care însă este acum „mai degrabă un președinte absent în Republica Moldova, lăsând prin această atitudine narativul PSD să domine relația dintre cele două țări”.

Mult mai prezent este fostul președinte Traian Băsescu. Partidele românești nu au organizații puternice dincolo de Prut, „ci mai degrabă relația cu partidele moldovenești primează în a atrage lumea la vot”. În această campanie, „la Chişinău a fost mai degrabă linişte. Vizibilitatea alegerilor europarlamentare este minimă. În presa de peste Prut subiectul aproape nu există. Peisajul media este, de fapt, dezolant la Chişinău în această privinţă, iar TVR Moldova este departe de a juca rol de influencer. Şi celelalte portaluri online susţinute de Bucureşti acoperă foarte slab alegerile europene, fiind mai degrabă interesate în a susţine actorii preferaţi ai actualului Guvern românesc”.

Și în Republica Moldova s-au mai schimbat lucrurile în ultimii ani. Cam simultan cu Uniunea Salvați România și PLUS au apărut acolo cele două partide proeuropene – Partidul Acțiune și Solidaritate și Partidul Platforma „Demnitate și Adevăr”. Acestea din urmă par să încline însă mai degrabă către Partidul Național din România. Și încă o observație de reținut: „Republica Moldova s-a îndepărtat vizibil de Uniunea Europeană în ultimii ani. Poziția Guvernului de la București, de susținere cvasitotală a unui Guvern oligarhic peste Prut, coroborată cu absența președintelui Klaus Iohannis din această dezbatere, i-au debusolat pe mulți dintre proeuropenii de peste Prut”.

Valentin Naumescu prefațează scrutinul european de duminica viitoare cu o analiză apărută pe platforma contributors.ro. Este convins că chiar de a doua zi se va ști bine încotro se îndreaptă Uniunea, acest proiect care a furnizat continentului cea mai lungă perioadă de pace și prosperitate: vor dori europenii să continue proiectul? Rămân ei adepți ai „actualului curs de integrare al ţărilor lor sau doresc oprirea ori modificarea proceselor politice supra-naționale?”

Brexitul blochează de trei ani alte teme mult mai importante, în fond reforma Uniunii, iar asta a perturbat multe aspecte. Va fi importantă cifra participării la vot. Spaima de scorul substanțial pe care l-ar putea obține partidele populiste și suveraniste ar trebui poate temperată după lovitura puternică primită de acest tip de politicieni odată cu demisia rușinoasă, de vineri, a vicecancelarului austriac, sugerează Valentin Naumescu. „Dacă mai era nevoie, scrie el, criza austriacă dovedeşte limpede şi ingerinţa malefică a Rusiei în democraţiile occidentale, prin intermediul platformelor naţionaliste şi aşa-zis suveraniste, care nu sunt altceva decât nişte gogoşi umflate de un mediu de informare de calitate tot mai slabă, manipulat și manipulator, distorsionat de reţelele sociale în care şi-au găsit adăpost necenzurat toţi marii populişti ai vremurilor noastre, după 2016 încoace”. De reținut însă, atrage atenția autorul: „Tabloul european din seara de 26 mai nu ne va da însă şi soluţiile” la problemele rămase pe tapet.

XS
SM
MD
LG