Linkuri accesibilitate

În China, numărul victimelor infecției cu coronavirus, cel mai scăzut din ultimele săptămâni


Personal al spitalului din Jiujiang, provincia Jiangxi, China - la un punct de trecere către provincia Hubei

China a anunţat joi, 27 februarie, 29 de noi decese cauzate de noul coronavirus, cel mai scăzut număr înregistrat pentru o zi în aproape o lună. A crescut însă ușor numărul de noi contaminări.

Numărul total de decese în China continentală a crescut la 2744 de la declanşarea epidemiei în decembrie, la Wuhan. Cifrele sunt furnizate de Comisiei naţionale pentru sănătate.

În Europa, Italia rămâne țara cu cele mai multe cazuri de coronavirus: 370 de infectări confirmate și 12 decese.

În Franța s-a anunțat al doilea deces miercuri noapte iar autoritățile sanitare încearcă să afle cum a fost contaminată victima, care nu călătorise în nici un loc atins de epidemia de coronavirus.

Pentru a cincea zi consecutiv s-au înregistrat pierderi la bursele internaționale, provocate de teama efectului epidemiei de coronavirus asupra economiei globale.

XS
SM
MD
LG