Linkuri accesibilitate

În Georgia, partidul Visul Georgian, de guvernământ, va avea o majoritate largă în viitorul parlament


Bidzina Ivanișvili, fondatorul partidului Visul Georgian

În Georgia, partidul Visul Georgian, de guvernământ, va avea o majoritate largă în viitorul parlament – 90 de fotolii din 150 -potrivit rezultatelor finale ale alegerilor parlamentare în două tururi, despre care opoziția susține că au fost fraudate. Turul al doilea de la 21 noiembrie a fost boicotat de opoziție, care a cerut repetarea primei runde, din 31 octombrie, și a organizat proteste regulate împotriva rezultatelor pe care le consideră nelegitime. Președinta Comisiei Electorale Centrale, Tamar Zhvania, a anunțat rezultatele finale la 3 decembrie, spunând că Visul Georgian, înființat de miliardarul Bidzina Ivanișvili, a obținut 48,22% din voturi. Blocul Mișcarea Națională Unită a primit 27,18, iar Georgia Europeană s-a clasat pe locul al treilea, cu 3,79%. Prima ședință a noului parlament ar trebui să aibă loc cel mai târziu în 10 zile de la anunțarea rezultatelor finale. Alegerile din Georgia s-au ținut în premieră în baza unui sistem reformat, susținut de Statele Unite și UE, care dă mai mare greutate reprezentării proporționale.

Previous Next

Previous Next

XS
SM
MD
LG