Linkuri accesibilitate

În Iran, tribunal special pentru investigarea doborârii avionului ucrainean


Președintele Iranului Hassan Rohani

Confruntat cu proteste intense, președintele Iranului, Hassan Rohani, a cerut crearea unui tribunal special pentru a investiga doborârea de către armata iraniană a unui avion ucrainean de pasageri și uciderea tuturor celor 176 de oameni aflați la bord. Toți cei responsabili pentru „eroarea de neiertat” trebuie pedepsiți, a spus Rohani într-o declarație televizată astăzi, încercând să aplaneze revolta publică. Protestele de stradă au izbucnit la Teheran și alte orașe pe 11 ianuarie, când armata iraniană a recunoscut că a doborât neintenționat cu o rachetă avionul Boeing 737-800 al companiei Ukrainian International Airlines, cu trei zile mai devreme. Incidentul a avut loc într-un moment în care forțele antiaeriene ale Iranului se temeau de atacuri americane ca urmare a unui tir balistic iranian asupra a două baze militare din Irak care găzduiesc trupe americane. Majoritatea celor uciși la doborârea avionului ucrainean erau cetățeni iranieni și canadieni. Un purtător de cuvânt al justiției iraniene a spus că au avut loc deja „investigații ample” iar câteva persoane au fost arestate.

XS
SM
MD
LG