Linkuri accesibilitate

În mâinile inamicului. Prizonierii români la Centrali, 1916-1918 (XIX)


Ofițeri români la Dänholm-Stralsund citind Gazeta Bucureștilor (Foto: Expoziția Marele Război, 1914-1918, Muzeul Național de Istorie a României)

Gazete, cărți, cursuri, șezători la Dänholm-Stralsund

Mulți dintre ofițerii prizonieri din lagărul la Dänholm-Stralsund erau interesați să citească ziare, reviste și cărți, pentru informare sau din pura plăcere oferită de lectură. Beneficiind de complicitatea unor subofițeri germani din lagăr, românii obțineau gazete germane. Prin intermediul acestora reușeau captivii să obțină vești despre lumea exterioară. Spre exemplu, astfel au aflat despre luptele din sudul Moldovei, în vara anului 1917. La sfârșitul lunii martie 1917, unii ofițeri români s-au abonat la Bukarester Tagblatt/ Gazeta Bucureștilor, iar primele exemplare au sosit în lagăr spre sfârșitul lunii aprilie. Uneori informațiile erau obținute și de la prizonierii din alte armate.

Ofițer român citind în camera sa la Dänholm-Stralsund (Foto: Expoziția Marele Război, 1914-1918, Muzeul Național de Istorie a României)
Ofițer român citind în camera sa la Dänholm-Stralsund (Foto: Expoziția Marele Război, 1914-1918, Muzeul Național de Istorie a României)

Și la Dänholm-Stralsund, ca și în alte lagăre, pentru a-și petrece timpul, unii ofițeri români au început să ia lecții de limbi străine, în special de germană și franceză, dar și de rusă, engleză, greacă modernă ori sârbă. Lecțiile de limbi străine erau ținute de către români și ruși; se comandaseră dicționare și gramatici. Existau ofițeri care conveniseră chiar să nu vorbească decât în germană, învățau cuvinte noi, traduceau, se rugau în această limbă.

Românii au inițiat în lagărul de la Dänholm-Stralsund un șir de manifestări culturale sub numele de șezători. Acestea aveau loc duminica și de regulă participau toți ofițerii români. Prima șezătoare a avut loc spre sfârșitul lunii februarie 1917. Au fost de față nu doar ofițerii români, ci și un reprezentant al comandaturii, pentru cenzură, și un traducător.

Șezătorile constau, în prima parte, din conferințe. Temele acestora erau istorice, economice, de artă etc. Spre exemplu, au fost prezentate Acropolis, Istoricul Stralsundului, Finanțele României, Comerțul României, Din ale Artei, susținute de oameni care aveau o anume competență pe subiectele respective și le puteau prezenta într-o manieră interesantă pentru auditoriu. Conferințele erau urmate de un concert. Uneori și rușii cântau pentru români.

Ofițeri români în camera lor la Dänholm-Stralsund (Foto: Expoziția Marele Război, 1914-1918, Muzeul Național de Istorie a României)
Ofițeri români în camera lor la Dänholm-Stralsund (Foto: Expoziția Marele Război, 1914-1918, Muzeul Național de Istorie a României)

Potrivit unei informații, la Dänholm-Stralsund și-ar fi început cursurile, la începutul lunii mai 1917, o universitate populară a ofițerilor români. În sala de mese a lagărului se predau lecții de istorie, filosofie, economie, comerț, limbi străine etc. Alți ofițeri interpretau monologuri, sculptau, se ocupau cu traforajul.

Exista și o sală de muzică în lagăr. Ofițerii ruși și români formaseră și o orchestră a lagărului. Prizonierii români au constituit în februarie 1917 o școală de canto și un cor religios. Sublocotenentul în rezervă Urziceanu, absolvent de Conservator, care cânta la violină, a refuzat în aprilie 1917 să mai susțină concerte gratuit. Solicitase să fie plătit, motiv pentru care a fost criticat de un colonel român.

Un cinematograf a funcționat în lagăr, în sala de mese a rușilor, din aprilie 1917. Intrarea se făcea contra cost.

Viața religioasă

Rușii aranjaseră o capelă ortodoxă, de mari dimensiuni, în podul unei magazii, în care patru preoți oficiau slujba. Exista și un cor format din 100 de ofițeri ruși, coordonați de un general. La aceste slujbe participau și românii. De altfel, rușii acordau și românilor asistență religioasă.

Capela ortodoxă din lagărul Dänholm-Stralsund (Foto: Expoziția Marele Război, 1914-1918, Muzeul Național de Istorie a României)
Capela ortodoxă din lagărul Dänholm-Stralsund (Foto: Expoziția Marele Război, 1914-1918, Muzeul Național de Istorie a României)

De Crăciunul anului 1916, în sala de mâncare a lagărului, pe o masă, a fost instalat un brad cu lumânări aprinse. Prizonierii au primit drept mâncare cir (o fiertură din făină de porumb) și ciorbă albă la prânz, iar seara ciorbă de legume. În noaptea de Anul Nou 1916/1917 s-a ținut o slujbă religioasă la biserica rusă, cu participarea ofițerilor ruși și români, precum și a celor germani din administrația lagărului.

Credința religioasă nu era vizibilă decât în cazul unora dintre prizonierii români. La începutul lunii ianuarie 1917, doar vreo 30-40 de prizonieri (din 500-600) s-au spovedit la preotul (rus) de la Dänholm-Stralsund. Ceilalți jucau cărți, vorbeau „colorat”, după cum nota dezaprobator unul dintre captivi. Însă în noul context unii și-au întărit credința ori au devenit credincioși.

La Dänholm-Stralsund au ajuns la sfârșitul anului 1916 trei preoți confesori români, Gh. Jugureanu, V. Ionescu și Em. Mărculescu. Aceștia au reușit în decembrie 1916-ianuarie 1917 să alcătuiască un cor bisericesc format din ofițeri români, condus de profesorul Simionescu, de la Conservatorul din București. Prima slujbă a românilor la biserica ortodoxă s-a ținut în februarie 1917, cu cei trei preoți, care aveau veșminte împrumutate de la preoții ruși. Corul format din români dădea răspunsurile în biserică. La slujbă au asistat ofițeri români și ruși. Ulterior, preotul Ionescu a fost trimis în lagărul Tuchel, iar Mărculescu la Lamsdorf, pentru a oferi asistență spirituală trupei prizoniere.

La Paștele ortodox al anului 1917, chiar în noaptea de Înviere, s-a ținut o slujbă cu patru preoți, în rusă, slavonă și română. Au participat toți generalii ruși, mulți ofițeri români, comandantul și ofițerii germani ai lagărului.

Moartea

Condițiile mai bune de viață, primirea pachetelor cu haine și alimente din afară, în general tratamentul acceptabil i-au scutit pe ofițerii români de la Dänholm-Stralsund de mari pierderi umane, cum se întâmpla în lagărele pentru trupă. Cu toate acestea, moartea era prezentă și în acest lagăr. Ofițerii români prizonieri au participat la înmormântarea ofițerilor ruși, au depus coroane. Însă ulterior s-au înregistrat decese și între români. La înmormântarea ofițerilor români prizonieri la fel ca în cazul altor ofițeri se acordau onorurile cuvenite: trupa germană prezenta armele, coșciugul era purtat de soldați germani în ținută de ceremonie. Slujba religioasă era ținută de un preot român, prizonier și el. Se depuneau coroane de flori.

Înmormântarea unor prizonieri români la Dänholm-Stralsund (Foto: Expoziția Marele Război, 1914-1918, Muzeul Național de Istorie a României)
Înmormântarea unor prizonieri români la Dänholm-Stralsund (Foto: Expoziția Marele Război, 1914-1918, Muzeul Național de Istorie a României)

Sublocotenentul în rezervă Teodor Anghelescu, din Regimentul 48 infanterie, a fost primul ofițer mort la Dänholm-Stralsund, în spital. Murise de foame sau de tuberculoză, nu se știa precis. Locul de veci pentru acest ofițer a fost într-un colț al cimitirului din Stralsund. Înmormântarea a avut loc la 27 ianuarie 1917. Un pluton german în ținută de ceremonie a urmat sicriul, apoi a tras trei salve în onoarea celui decedat. Slujba de înmormântare a fost oficiată de un preot militar român. Drapelul României a fluturat la căpătâiul ofițerului mort, iar germanii, rușii, francezii și, desigur, românii au depus coroane de flori proaspete.

Morminte ale unor prizonier români și ruși la Dänholm-Stralsund (Foto: Expoziția Marele Război, 1914-1918, Muzeul Național de Istorie a României)
Morminte ale unor prizonier români și ruși la Dänholm-Stralsund (Foto: Expoziția Marele Război, 1914-1918, Muzeul Național de Istorie a României)

O subcripție între ofițerii români, la sfârșitul lunii februarie 1917, pentru a se ridica o cruce de piatră la mormântul sublocotenentului Angelescu, a evidențiat că unii nu aveau decât un vag sentiment al solidarității.

Despre blogul centenarului 1918 - 2018

1918 – 2018. Un centenar văzut de pe ambele maluri ale Prutului, de istoricii Octavian Țîcu de la Chișinău și Dorin Dobrincu de la Iași.

Timp de un an și jumătate, cei doi istorici vor analiza, dezbate (poate și în contradictoriu) și comenta evenimentele anului 1918 si repercusiunile acestora până astăzi. Țelul acestui blog „în tandem” nu este numai de a arunca o nouă privire asupra anului 1918 dar și de a demistifica multe locuri comune ale istoriei contemporane, de a repune in contextual lor istoric „corect” fapte și persoane deseori manipulate de politicieni, de presă sau chiar de istorici.

Istoricul Octavian Țîcu, Chișinău
Istoricul Octavian Țîcu, Chișinău

„… fenomenul Unirii de la 27 martie 1918 trebuie privit într-un context amplu al transformărilor la nivel european și regional, în care efectul cumulat al războiului mondial, al revoluției ruse, al pretențiilor teritoriale din partea Ucrainei independente exprimate față de Basarabia și al pericolului bolșevizării, a determinat opțiunea provinciei pentru revenirea în cadrul statului român întregit.” (Octavian Țîcu, Cercetator-Coordonator la Academia de Stiinte a Moldovei )

Istoricul Dorin Dobrincu, Iași
Istoricul Dorin Dobrincu, Iași

„ Războiul și ceea ce a urmat nu reprezintă în România doar istorie, ci și memorie. Ambele sensibile. Ca și în alte locuri. Există o istorie oficială, patriotică, justificativă, care mai degrabă pune note la discursul oficial din epocă, după cum există și o istorie critică, care caută să înțeleagă și să explice. ” (Dorin Dobrincu, istoric, cercetător la Institutul de Istorie „A.D. Xenopol” din Iași, Academia Română – Filiala Iași, din 1995).

XS
SM
MD
LG