Linkuri accesibilitate

În mâinile inamicului. Prizonierii români la Centrali, 1916-1918 (XVII)


Ofițeri români în lagărul Dänholm-Stralsund (Foto: Expoziția Marele Război, 1914-1918, Muzeul Național de Istorie a României)

Relațiile prizonierilor cu administrația lagărului Dänholm-Stralsund

Germanii făceau din când în când inspecții în barăcile românilor. În anumite situații, membrii administrației germane le făceau prizonierilor mici cadouri în alimente sau materiale de încălzit. Totodată, captivii puteau fi pedepsiți de către germani pentru diverse fapte, spre exemplu pentru că protestau împotriva a ce și cât primeau drept hrană.

Ofițeri germani din administrația lagărului Dänholm-Stralsund (Foto: Expoziția Marele Război, 1914-1918, Muzeul Național de Istorie a României)
Ofițeri germani din administrația lagărului Dänholm-Stralsund (Foto: Expoziția Marele Război, 1914-1918, Muzeul Național de Istorie a României)

Conform prevederilor internaționale, ofițerii prizonieri aveau dreptul la o soldă. La începutul anului 1917, Ion Mitilineu, ministrul României la Haga, i-a scris generalului Constantin Costescu și l-a înștiințat că ofițerilor români aveau să li se plătească soldele de captivitate potrivit regulamentelor românești. Soldele erau în valoare de 60 de mărci pentru sublocotenenți și locotenenți, în vreme ce de la gradul de căpitan în sus se acordau 100 de mărci. Soldele pentru martie 1917 s-au dat la mijlocul lunii următoare. 43 mărci și 40 pfeningi erau reținuți pentru masă, restul sumei li se trecea ofițerilor în carnete și se oprea la casă, banii fiind puși la dispoziția captivilor pe măsură ce aveau nevoie.

Cu ajutorul unor membri ai administrației germane, ofițerii români reușeau uneori să-și rezolve mici probleme. Spre exemplu, fotograful le făcea mici cumpărături (pânză, alimente etc.). În schimb, românii îi recompensau pe soldații și subofițerii germani, după caz, cu mici sume de bani sau cu alimente în cantități mai degrabă simbolice, după ce au început să sosească pachete prin Crucea Roșie. Bunăoară, pesmeții au devenit un fel de monedă de schimb în lagăr.

Ofițer român la Dänholm-Stralsund (Foto: Expoziția Marele Război, 1914-1918, Muzeul Național de Istorie a României)
Ofițer român la Dänholm-Stralsund (Foto: Expoziția Marele Război, 1914-1918, Muzeul Național de Istorie a României)

Ofițerii români aveau ordonanțe și în lagăr. Doar generalii, coloneii și locotenent-coloneii aveau ordonanțe personale. Pentru celelalte grade ofițerești se prevedea o ordonanță la zece persoane. Cu puține excepții, ordonanțele ofițerilor români erau de diferite naționalități/cetățenii. La Dänholm-Stralsund ordonanțele ofițerilor români erau mai ales ruși, dar nu lipseau nici soldații români. Ofițerii erau avantajați și la hrană în comparație cu soldații simpli. Existau și ofițeri care își împărțeau câteodată hrana cu ordonanțele lor.

Pentru încălcări ale regulamentelor, ordonanțele puteau fi pedepsite de germani. Spre exemplu, pentru întârziere la apel, acești soldați erau ținuți câte 30 de minute în poziție de „drepți”. Și o făceau în solidar, așadar era vorba de o pedeapsă colectivă. În același timp, germanii interveneau împotriva ofițerilor români care îi băteau pe soldații români ce le fuseseră repartizați drept ordonanțe. Nu este inutil de amintit că violența împotriva propriilor soldați era răspândită în rândurile ofițerilor români, îndeosebi între cei activi.

Disciplina, punctualitatea și ordinea erau la ele acasă la Dänholm-Stralsund. Abia acolo au înțeles unii ofițeri români sensurile acestor concepte. De asemenea, ceea ce remarcau ofițerii români era egalitatea de tratament aplicată de prusaci propriilor oameni, dar și prizonierilor.

Condițiile de trai

Lagărul „obișnuit” din Dänholm-Stralsund era bine organizat. Barăcile erau făcute din scânduri, care însă nu erau foarte atent îmbinate și nu rețineau căldura. Iarna domnea frigul în camere, în pofida sobelor cu cărbuni. Când vremea era rea, prizonierilor li se dădea combustibil pentru a se încălzi, dar în cantitate foarte mică. Prizonierii cu grade mici de ofițeri stăteau câte opt în cameră, în paturi de trupă. Camerele ofițerilor superiori erau bine mobilate, cu materiale de bună calitate, cu lumină electrică și vase sanitare.

Baracă la Stralsund (Foto: Expoziția Marele Război, 1914-1918, Muzeul Național de Istorie a României)
Baracă la Stralsund (Foto: Expoziția Marele Război, 1914-1918, Muzeul Național de Istorie a României)

Apelul se făcea cu precizie de ceasornic, de două ori pe zi, la orele 8:00 (sau la 9:00, datele disponibile se contrazic) și 18:00 (sau la 20:00). După apelul de seară prizonierii nu mai puteau ieși din camere. La ora 22:00 se dădea stingerea. În timpul zilei, prizonierii puteau face plimbări pe aleile parcului sau de-a lungul țărmului insulei Dänholm.

Ofițeri români la Dänholm-Stralsund, pe malul Mării Baltice (Foto: Expoziția Marele Război, 1914-1918, Muzeul Național de Istorie a României)
Ofițeri români la Dänholm-Stralsund, pe malul Mării Baltice (Foto: Expoziția Marele Război, 1914-1918, Muzeul Național de Istorie a României)

Când avea lor vizita vreunui general german în lagăr, se făcea curățenie generală în camere. Ofițerii prizonieri făceau baie destul de frecvent, cu apă caldă, dar de regulă fără săpun, acest produs fiind rar și scump. Cearceafurile și fețele de pernă erau schimbate o dată la două săptămâni. Rufele se spălau în oraș, însă pentru a evita dispariția nasturilor sau chiar înlocuirea cămășilor și a altor piese vestimentare, unii ofițeri preferau să și le spele ei, în cameră.

Hrana

La început, în lagărul carantină de la Dänholm-Stralsund nu erau tacâmuri suficiente, așa că prizonierii mâncau repede, pentru a da vasele altor camarazi care așteptau la rând. În schimb, alți prizonieri au remarcat că masa era bine gătită, servită în condiții de curățenie, în sala de mese.

Problema principală o reprezenta însă mâncarea, neîndestulătoare, motiv pentru care prizonierii români erau mereu flămânzi. Mai ales în primele trei-patru luni de captivitate prizonierii au resimțit acut foamea.

Hrana consta într-o ciorbă lungă de gulii, varză și morcovi, puțini cartofi, iar seara dintr-o ciorbă de zarzavat cu linte. O dată pe săptămână se dădea grâu, de două ori pe săptămână câte 100 de grame de pește de mare. Duminica prizonierii primeau câte 100 de grame de carne, uneori o felie mică de brânză cu aspect neatrăgător. Câte 50 (mai târziu 150) de grame de zahăr/săptămână completau meniul sărăcăcios. Ulterior aveau să primească și 50 grame de marmeladă pe săptămână. Pâinea era în cantitate foarte redusă și era cumpărată pe bonuri; se dădeau 150 grame/zi. Acest aliment era împărțit de către prizonieri cu dubludecimetrul; fiecare firimitură era recuperată. Unii prizonieri își vindeau bonurile de pâine pentru acoperirea altor nevoi. În acest mod făceau fumătorii rost de țigări/tutun. De la magazinul lagărului putea fi cumpărat un înlocuitor de tutun (ersatztabak). Conservele de scoici, sărate, erau de nemâncat de către prizonierii români. Unii captivi pescuiau în mare, în speranța că vor prinde ceva care să le completeze meniul. La prânz prizonierii puteau cumpăra un surogat de bere, așa-numita „bere de război”.

Prizonieri la pescuit în lagărul Dänholm-Stralsund, pe malul Mării Baltice (Foto: Expoziția Marele Război, 1914-1918, Muzeul Național de Istorie a României)
Prizonieri la pescuit în lagărul Dänholm-Stralsund, pe malul Mării Baltice (Foto: Expoziția Marele Război, 1914-1918, Muzeul Național de Istorie a României)

În a doua parte a lunii februarie 1917, ofițerii și soldații români au fost înștiințați de comandatura germană a lagărului Dänholm-Stralsund că la Ministerul de Război German ajunsese o reclamație a românilor privind mâncarea insuficientă. Li s-a răspuns că nu li se putea da mai mult decât primea populația civilă a Reichului, că totul fusese raționat, cartelat. Reclamațiile erau inutile din acest punct de vedere. Prizonierii aflaseră și din alte surse că germanii o duceau și ei prost, că produsele alimentare de pe piața din Berlin erau foarte mari, dar asta nu le atenua suferința.

S-au înregistrat multe cazuri în care, mai ales la începuturile captivității, pentru a-și procura alimente, ofițerii români și-au vândut bocancii pentru o pâine, și-au dat pe nimic bijuteriile și lucrurile prețioase care țineau de intimitatea vieții lor.

Prin intermediul soldaților din gardă, în mod clandestin, ofițerii prizonieri puteau cumpăra uneori, la prețuri mari, diferite alimente care le îmbunătățeau dieta. Unii dintre ofițerii români care aveau resurse financiare și reușeau să cumpere alimente le-au împărțit cu alți prizonieri complet lipsiți. Pentru ajutorarea ofițerilor fără bani s-au făcut și subscripții între ceilalți ofițeri români.

Pe măsură ce trecea iarna 1916/1917, din cauza hranei insuficiente, corpurile prizonierilor erau tot mai slăbite, capacitatea de concentrare scădea, iar voința le slăbea. Cei mai în vârstă, care nu-și mai putuseră scoate verighetele de pe degete de ani și ani, acum o făceau cu ușurință. De asemenea, găurile la curele se tot mutau spre interior. Începând din aprilie 1917, prizonierii au primit o hrană ceva mai bună de la germani. În plus, pentru ofițerii români au început să sosească pachete cu alimente prin Crucea Roșie.

Despre blogul centenarului 1918 - 2018

1918 – 2018. Un centenar văzut de pe ambele maluri ale Prutului, de istoricii Octavian Țîcu de la Chișinău și Dorin Dobrincu de la Iași.

Timp de un an și jumătate, cei doi istorici vor analiza, dezbate (poate și în contradictoriu) și comenta evenimentele anului 1918 si repercusiunile acestora până astăzi. Țelul acestui blog „în tandem” nu este numai de a arunca o nouă privire asupra anului 1918 dar și de a demistifica multe locuri comune ale istoriei contemporane, de a repune in contextual lor istoric „corect” fapte și persoane deseori manipulate de politicieni, de presă sau chiar de istorici.

Istoricul Octavian Țîcu, Chișinău
Istoricul Octavian Țîcu, Chișinău

„… fenomenul Unirii de la 27 martie 1918 trebuie privit într-un context amplu al transformărilor la nivel european și regional, în care efectul cumulat al războiului mondial, al revoluției ruse, al pretențiilor teritoriale din partea Ucrainei independente exprimate față de Basarabia și al pericolului bolșevizării, a determinat opțiunea provinciei pentru revenirea în cadrul statului român întregit.” (Octavian Țîcu, Cercetator-Coordonator la Academia de Stiinte a Moldovei )

Istoricul Dorin Dobrincu, Iași
Istoricul Dorin Dobrincu, Iași

„ Războiul și ceea ce a urmat nu reprezintă în România doar istorie, ci și memorie. Ambele sensibile. Ca și în alte locuri. Există o istorie oficială, patriotică, justificativă, care mai degrabă pune note la discursul oficial din epocă, după cum există și o istorie critică, care caută să înțeleagă și să explice. ” (Dorin Dobrincu, istoric, cercetător la Institutul de Istorie „A.D. Xenopol” din Iași, Academia Română – Filiala Iași, din 1995).

XS
SM
MD
LG