Linkuri accesibilitate

În mâinile inamicului. Prizonierii români la Centrali, 1916-1918 (XVIII)


Ofițeri români la Dänholm-Stralsund

Corespondența la Dänholm-Stralsund

Între prizonierii de la Dänholm-Stralsund și România (teritoriul ocupat sau Moldova) nu a fost permisă corespondența în primele luni de captivitate. Pentru a-și înștiința familiile despre situația lor, prizonierii au recurs la terți, mai ales din țările neutre. Protecția intereselor românești în Germania fusese încredințată ambasadei Spaniei, care a făcut intervenții în favoarea prizonierilor români. De asemenea, pentru ca scrisorile prizonierilor să ajungă la familiile lor s-au folosit și legăturile pe care unii cetățeni germani le aveau cu românii.

Unii prizonieri doar cei din teritoriul ocupat au putut scrie acasă chiar de la sfârșitul anului 1916. Prizonierilor li s-a spus că puteau face aceasta în limbile germană, franceză sau română. Potrivit regulamentului de la Dänholm-Stralsund, scrisorile trebuiau să stea 15 zile la cenzură, atât cele care plecau, cât și cele care soseau. De la începutul lunii februarie 1917, prizonierii au început să primească scrisori de la rudele lor. Ofițerilor români li s-a permis să scrie și în Moldova începând din aprilie 1917. Prima scrisoare a sosit în lagăr din Moldova, trecută prin cenzura românească, la începutul lunii mai 1917.

Pachetele primite prin Crucea Roșie

Societățile de Cruce Roșie din țările neutre se interesau de soarta prizonierilor aflați în lagărele puterile beligerante. Această organizație beneficia de un prestigiu deja consolidat și a jucat un rol important în ajutarea prizonierilor, în special în furnizarea și/sau intermedierea primirii sistematice a pachetelor cu alimente și îmbrăcăminte. Un reprezentant suedez al Crucii Roșii a vizitat lagărul Dänholm-Stralsund la jumătatea lunii ianuarie 1917. O comisie neutră a a sosit în lagăr la începutul lunii iunii 1917, pentru a vedea condițiile în care se aflau prizonierii.

Ofițer român la Dänholm-Stralsund
Ofițer român la Dänholm-Stralsund

Mai mulți ofițeri prizonieri au început să scrie în Elveția sau Franța cei care aveau prieteni români acolo și să primească pachete. Primele pachete primite de la Crucea Roșie din Berna au sosit pe numele unor ofițeri români de la Dänholm-Stralsund în prima parte a lunii noiembrie 1916, conținând cantități mici de pâine. În decembrie au sosit alte pachete, de această dată de la Crucea Roșie din Paris, în care se găseau haine (pantaloni, flanele, ciorapi, mănuși), dar și alimente (paste făinoase, ciocolată, cacao, carne).

Și prizonierii ajunși la Dänholm-Stralsund la sfârșitul lunii decembrie 1916 au scris Crucii Roșii, în ianuarie 1917, să li se trimită alimente cu plată. Pachete mai numeroase au început să sosească începând din februarie 1917. La începutul lunii februarie 1917 s-au primit 300 de pâini de la Berna pentru prizonierii români. Veniseră cu destinație precisă, pe numele anumitor ofițeri. De asemenea, tot atunci au început să sosească pachete cu un conținut diversificat. Spre exemplu, unul dintre prizonieri a primit un pachet de la Berna în care se aflau două pâini mici, două cutii de sardele, două pachete de ciocolată, o cutie de pastă de carne, un aspic și cinci plicuri pentru supă. Câteva săptămâni mai târziu, prizonierului respectiv i-au sosit un pachet cu haine (o cămașă, o pereche de izmene, două perechi de ciorapi, o cuvertură de bumbac) și un altul cu mâncare (o pâine, ceai, trei cutii conserve de carne, trei cutii compot de mare, două cutii de țigări).

Prizonierii au început să ceară de la Berna și alte lucruri, precum fir de lână pentru cârpirea ciorapilor, grăsime, slănină etc. Atașați de ordonanțele lor, unii ofițeri au intervenit ca și acești militari să fie înscriși pe „lista de pâine”, să primească pachete de la Geneva și Berna.

Ca urmare a intervențiilor din partea familiilor, în general mai bine situate social, ofițerii prizonieri au fost „abonați” la pachete venite de la Haga, Berna, Geneva etc. Familiile trimiteau bani în străinătate, iar prin intermediari cumpărau produse și le expediau prizonierilor respectivi.

Pachetele pentru ofițeri veneau și la sfârșitul lunii martie 1917, dar nu doar de la familiile din România, ci din țările neutre (Elveția, Danemarca) sau din Franța, tot prin intemediari. Germanii începuseră să controleze cu atenție ceea ce primeau prizonieri, dat fiind că anterior se descoperise că rușii primiseră corespondență ascunsă în alimente.

Ofițeri români în camera lor în lagărul Dänholm-Stralsund
Ofițeri români în camera lor în lagărul Dänholm-Stralsund

De asemenea, începând de la sfârșitul lunii martie 1917, de la Paris au sosit pentru ofițerii români colete mari care conțineau pesmeți, conserve, slănină etc. Pesmeții și slănina au fost împărțite ofițerilor în mod egal: câte 75-80 de bucăți de fiecare ofițer, slănina câte 460 de grame/persoană. A doua serie de pesmeți, tot de la Paris, a fost împărțită românilor de la Dänholm-Stralsund în a doua parte a lunii aprilie 1917, de această dată atât ofițerilor, cât și soldaților: câte 45 de fiecare ofițer și câte 50 pentru fiecare soldat. O altă împărțire s-a făcut la scurtă vreme după aceea, pentru ambele categorii de militari.

Spre sfârșitul lunii aprilie 1917, prizonierii români au respins propunerea făcută de comandatura germană de a-și împărți alimentele, primite pe banii guvernului român, cu ofițerii ruși, care, în urma dezintegrării sistemului administrativ și social din Rusia, nu mai primeau pachete de acasă. Însă la nivel individual românii le făceau mici cadouri rușilor.

Hainele ofițerilor prizonieri care erau cele cu care fuseseră capturați pe frontul românesc începuseră să se rupă. De la Crucea Roșie au venit, în aprilie 1917, pentru toți prizonierii, izmene și ciorapi; pentru unii dintre ei s-au distribuit și flanele. Din Olanda au sosit lăzi care conțineau cămăși, izmene, batiste, tutun și lulele. Aceste bunuri erau recepționate de un comitet românesc. S-au făcut liste pe barăci, pentru distribuirea către locotenenți și sublocotenenți; aceștia oricum erau cei mai numeroși ofițeri între prizonieri. De la Paris au sosit, în mai 1917, ghete pentru ofițerii români. Din ceea ce sosise pentru ofițeri, comitetul român a împărțit și soldaților cămăși, izmene, batiste, țigări.

Jocul de cărți, furturi, tensiuni, violențe

Ofițerilor prizonieri nu le era permis să joace cărți la Dänholm-Stralsund. Cu toate acestea, interdicția era încălcată în permanență. Jocul pe bani luase proporții îngrijorătoare între ofițeri, inclusiv între rezerviști, mai ales învățători. Condițiile în care se desfășura jocul zgomot, înjurături etc. îi iritau pe ceilalți prizonieri.

Ofițeri români în timpul unui joc de cărți, lagărul Dänholm-Stralsund
Ofițeri români în timpul unui joc de cărți, lagărul Dänholm-Stralsund

Lipsurile alimentare extrem de mari în primele luni de captivitate, după cum am văzut scoteau la iveală atitudini care distrugeau coeziunea între ofițerii prizonieri. Furturile între ei nu erau frecvente, dar produceau o impresie neplăcută. Principalul mobil al furtului era foamea. Însă în cazul unor ofițeri, cum reiese din sursele disponibile, furtul era o practică adânc înrădăcinată. Un prizonier furase anafură, altul a spart magazia comitetului român de la Stralsund, pentru a lua pesmeți, altul furase ziare de la germani, altul undița unui prizonier. Pentru furt de la cantină, un ofițer român a fost pedepsit cu trei zile de arest, iar pentru că a mințit la cercetări, a mai primit două zile, la care s-a adăugat dezonoarea între ofițerii români.

Între prizonieri se înregistrau nu doar dispute verbale, cu înjurături, ci și violențe fizice. Ofițerii cu grade superioare încercau să aplaneze tensiunile, interveneau și impuneau împăcarea, cu scuze reciproce. Se urmărea evitarea situației neplăcute ca românii să fie priviți cu superioritate de către germani. Alteori era însă nevoie de intervenția comandaturii germane, care avea de ales între a-i muta pe cei implicați în alte barăci sau în lagăre diferite.

Despre blogul centenarului 1918 - 2018

1918 – 2018. Un centenar văzut de pe ambele maluri ale Prutului, de istoricii Octavian Țîcu de la Chișinău și Dorin Dobrincu de la Iași.

Timp de un an și jumătate, cei doi istorici vor analiza, dezbate (poate și în contradictoriu) și comenta evenimentele anului 1918 si repercusiunile acestora până astăzi. Țelul acestui blog „în tandem” nu este numai de a arunca o nouă privire asupra anului 1918 dar și de a demistifica multe locuri comune ale istoriei contemporane, de a repune in contextual lor istoric „corect” fapte și persoane deseori manipulate de politicieni, de presă sau chiar de istorici.

Istoricul Octavian Țîcu, Chișinău
Istoricul Octavian Țîcu, Chișinău

„… fenomenul Unirii de la 27 martie 1918 trebuie privit într-un context amplu al transformărilor la nivel european și regional, în care efectul cumulat al războiului mondial, al revoluției ruse, al pretențiilor teritoriale din partea Ucrainei independente exprimate față de Basarabia și al pericolului bolșevizării, a determinat opțiunea provinciei pentru revenirea în cadrul statului român întregit.” (Octavian Țîcu, Cercetator-Coordonator la Academia de Stiinte a Moldovei )

Istoricul Dorin Dobrincu, Iași
Istoricul Dorin Dobrincu, Iași

„ Războiul și ceea ce a urmat nu reprezintă în România doar istorie, ci și memorie. Ambele sensibile. Ca și în alte locuri. Există o istorie oficială, patriotică, justificativă, care mai degrabă pune note la discursul oficial din epocă, după cum există și o istorie critică, care caută să înțeleagă și să explice. ” (Dorin Dobrincu, istoric, cercetător la Institutul de Istorie „A.D. Xenopol” din Iași, Academia Română – Filiala Iași, din 1995).

XS
SM
MD
LG