Linkuri accesibilitate

În Statele Unite continuă să crească numărul deceselor legate de Covid-19


Medici în Manhattan, New York .

În Statele Unite s-au înregistrat din nou miercuri peste 2.000 de decese noi legate de COVID-19 în 24 de ore, ridicând bilanţul total la peste 73.000 de morţi de la începutul pandemiei, potrivit datelor prezentate de Universitatea Johns Hopkins. Numărul contaminărilor este de peste 1 milion 200 de mii.

Statele Unite sunt țara cea mai afectată din lume de pandemia de coronavirus, urmate de Marea Britanie, Italia, Spania şi Franţa.

Cu toate acestea, administrația Trump este pe cale de a lansa strategia de „redeschidere” a economiei, la nivel național. Ceea ce a reafirmat miercuri președintele Donald Trump. Tot el a anunțat însă că s-a renunțat la idee de a suprima echipa specială condusă de vicepreședintele Mike Pence de luptă cu pandemia de Covid-19.

"Nu mi-am dat seama cât de populară a fost celula de criză", a declara președintele.

Vezi comentarii (1)

Acest forum a fost închis
XS
SM
MD
LG