Linkuri accesibilitate

În ultima săptămână s-au depus în Statele Unite aproape 3,2 milioane de cereri de șomaj noi


În Statele Unite s-au depus în ultima săptămână aproape 3,2 milioane de cereri de șomaj noi, aducând la 33,5 milioane numărul americanilor care și-au pierdut slujbele în ultimele șapte săptămâni, pe fondul crizei provocate de coronavirus. Associated Press spune că noile cifre vin în ajunul publicării raportului guvernamental privind șomajul, vineri. El ar putea confirma o rată a șomajului de 16%, cea mai ridicată de la Marea Criză Economică din secolul XX. Dacă așteptările se confirmă, ar însemna că numărul locurilor de muncă active din Statele Unite a coborât într-o singură lună la nivelul de după sfârșitul Marii Recesiuni din urmă cu 11 ani.

XS
SM
MD
LG