Linkuri accesibilitate

Înapoi în labirint: Jorge Luis Borges (1899–1986)


Borges s-a născut la Buenos Aires în 1899 într-o familie a clasei de mijloc argentiniene. Tatăl său era avocat și profesor de psihologie. Copilul Jorge Luis era miop și sensibil, dar a decis încă din copilărie să fie scriitor. Mai târziu, avea să pretindă că nu a fost o alegere, ci mâna destinului. Printre primele sale realizări s-a numărat traducerea Prințului fericit al lui Oscar Wilde, la vârsta de doar 9 ani.

Jorge Louis Borges cu Italo Calvino
Jorge Louis Borges cu Italo Calvino

Două au fost labirinturile copilăriei lui Borges: grădina potecilor bifurcate, cu ale sale pâlcuri de Bougainvillea („floarea de hârtie”), eucalipți și statuete misterioase; și biblioteca părintească, un adevărat arhipelag al insulelor înalte, sedimentate din rafturi și cărți. Fervoarea începutului de secol XX, verile toride, inconfundabil argentiniene, spuma Fluviul de Argint, Río de la Plata, se pierdeau cu toate în dedalul imaginației acestui copil magic al Americii de Sud.

În 1914, familia Borges s-a mutat în Elveția, la Geneva, acolo unde a locuit până în 1919, când a ales să trăiască în Spania. Timpul petrecut în Europa a fost esențial pentru evoluția spirituală a lui Borges. Ca membru al ultraiștilor, grupul scriitorilor moderniști spanioli, s-a convins că nu are nevoie să fie atașat vreunei tradiții sau mișcări. În același timp, a devenit un perfecționist incredibil, distrugându-și două cărți doar pentru că i s-au părut artificiale și previzibile.

Familia Borges s-a întors la Buenos Aires în 1921. Orașul era efervescent, iar Jorge Luis a pătruns elegant în cercurile sociale și literare, înființând o revistă (Prisma) și publicând o serie de cărți de poezie și ficțiune (1921–1936). Cu banii pe care i-a câștigat din primele premii literare, și-a cumpărat o ediție completă a Enciclopediei Britanice.

Însă în 1937, odată cu criza financiară globală, Borges nu-și mai permitea să trăiască din câștigurile sporadice generate de scrierile sale, așa că a devenit asistent la Biblioteca Publică Municipală Miguel Cané, clasificând și catalogând colecții întregi. A descris mai târziu întreaga experiență ca pe „cei nouă ani de nefericire”. Motivele erau diverse: considera munca respectivă umilă și lipsită de imaginație, iar colegii bibliotecari erau mult mai preocupați de cursele de cai și de dame decât de literatură. Exista un fel de lege nescrisă a locului care nu privea munca în culori favorabile. Dar Borges avea un respect aproape religios față de cărți și scriitură. Pentru el, biblioteca angajaților fără pasiune literară devenise un templu care, asemeni episodului biblic, trebuia golit (cu furie) de „comercianți”. Jorge Luis era un tip conștiincios și eficient pe care colegii îl sfătuiau adesea să o lase mai moale...

Pe măsura trecerii anilor, scriitorul s-a adaptat în felul său propriu. A început să-și termine treaba în primele două ore ale dimineții, după care să citească din clasici sau să traducă literatură contemporană, inclusiv Faulkner și Virginia Woolf, în spaniolă. A scris, de asemenea, Biblioteca Babel și alte povestiri în vreme ce colegii săi se aflau prin alte încăperi, bârfind. Într-un fel, literatura universală a avut enorm de câștigat pentru că l-au lăsat în pace. Tot în această perioadă, în 1938, s-a petrecut un incident pe care avea să-l reia în povestirea Sudul. Alergând pe una din scări, Borges și-a zdrelit fruntea într-un toc de fereastră, a făcut septicemie și a fost la un pas de moarte. În 1938 i-a murit și tatăl.

Juan Perón (1895–1974) a devenit pentru prima oară președinte al Argentinei în iunie 1946. Din pricina pozițiilor și afilierilor sale anti-peroniste, Jorge Luis Borges a fost „trimis” inspector de găini și iepuri în piețele publice, o poziție din care și-a dat demisia imediat. Pe parcursul următorilor nouă ani, a continuat să scrie, publicând, printre altele, Aleph. A fost ales președinte al Sociedad Argentina de Escritores (Uniunea Scriitorilor din Argentina), care, mai apoi, avea să fie desființată de către același Perón. Tot în această perioadă, Borges a orbit complet.

În 1955 însă, în urma unei lovituri de stat militare, Juan Perón este înlăturat iar noul guvern îl numește pe Borges director al Bibliotecii Naționale a Argentinei. Jorge Luis se arăta cu adevărat încântat și chiar uluit în discursul de acceptare: „Vorbesc despre splendida ironie a lui Dumnezeu, care mi-a dat deodată 800.000 de cărți și întuneric”. Mai târziu, în Poemul darurilor, avea să-și șlefuiască ideea:

„Să nu coboare nimeni spre lacrimi sau reproș

Această proclamare a puterii

Lui Dumnezeu, ce-n harul lui ironic

Îmi dărui și cărțile și noaptea”. (trad. Irina Mavrodin)

Biblioteca se afla în clădirea care găzduise inițial Loteria Națională. Fațada nu prezenta vreun indiciu despre ceea ce s-ar putea afla dincolo de ziduri, dar înăuntru, prin hol, se deschidea o impresionantă sală de lectură, cu numele marilor scriitori afișate între rafturi. Era chiar biblioteca pe care micul Jorge Luis o vizitase cu mulți ani în urmă, nerăbdător să răsfoiască Enciclopedia Britanică, însă mult prea timid pentru a o și împrumuta.

Borges a tratat extrem de serios noua funcție și și-a propus să transforme spațiul într-un centru cultural. A inițiat o serie de prelegeri și discuții, și a reînviat o revistă pe care biblioteca o publicase în trecut. Treptat, a ajuns să iubească și acest labirint, unul pe care, în pofida cecității cunoscute, îl naviga cu ușurință și multă pricepere. Poziția lui Borges la Biblioteca Națională a Argentinei a rămas intactă până în 1973, atunci când Juan Perón s-a întors din exilul spaniol și a fost reales președinte (al treilea mandat, întrerupt de moartea survenită pe 1 iulie 1974). Din motive etice și politice foarte clar definite, scriitorul-bibliotecar și-a depus demisia și a refuzat să facă parte vreodată din administrația peronistă. Pentru restul vieții sale, Jorge Luis Borges a călătorit, a scris și a ținut prelegeri. S-a stins la Geneva în urmă cu 33 de ani, pe 14 iunie 1986.

Marius Stan, politolog, specializat în istoria regimurilor comuniste, director de cercetare la Centrul „Hannah Arendt”, Universitatea din București, România. Din septembrie 2018, semnează un blog la Radio Europa Liberă: Distinguo*

(*Un modest omagiu în spiritul rubricii permanente pe care o ținea cândva criticul și eseistul Vladimir Streinu la revista Luceafărul” – Marius Stan)

XS
SM
MD
LG