Linkuri accesibilitate

Încă 101 de cazuri confirmate de infectare cu COVID-19 și două decese


Cadre medicale la centrul de triere de la Moldexpo. 1 aprilie 2020
Cadre medicale la centrul de triere de la Moldexpo. 1 aprilie 2020

În R. Moldova s-au confirmat în ultimele 24 de ore încă 101 de cazuri de infectare cu COVID-19 și două decese: un bărbat de 30 de ani din Chișinău și o femeie de 70 de ani din raionul Ștefan-Vodă. Ambii aveau și alte maladii, cronice. Anunțul a fost făcut de ministra sănătății, Viorica Dumbrăveanu, la întâlnirea zilnică cu presa după ședința Centrului Unic de Comandă de gestionare a crizei provocate de virusul COVID-19. Numărul cazurilor confirmate în R. Moldova a ajuns astfel la 965, iar al deceselor - la 19. La briefingul de luni, ministra Dumbrăveanu a remarcat că în ultimele 24 de ore nu s-a înregistrat niciun caz nou de infectare la Soroca și și-a exprimat încrederea că măsurile suplimentare de prevenție vor avea ca efect stoparea răspândirii locale a bolii în localitățile aflate în carantină.

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG