Linkuri accesibilitate

Încă două site-uri de știri din Rusia, critice la adresa Kremlinului, au fost blocate


Site-uri și jurnaliști, declarați „indezirabili” sau „agenți străini” în Rusia - o campanie care s-a accelerat cu apropierea alegerilor din septembrie pentru Duma de Stat (colaj/RFE/RL)

Autoritatea de reglementare a mass-media din Rusia a blocat două site-uri de știri care critică Kremlinul în cea mai recentă mișcare împotriva presei independente, înainte de alegerile parlamentare din septembrie.

Open Media și MBKh Media nu mai sunt accesibile pentru majoritatea utilizatorilor din Rusia, au declarat site-urile web la sfârșitul zilei de 4 august.

Cele două site-uri sunt susținute de fostul oligarh Mihail Hodorkovski, unul din cei mai vehemenți critici al Kremlinului, care trăiește astăzi în exil la Londra după 10 de ani de închisoare în Rusia.

MBKh a declarat că site-ul său a fost blocat de Roskomnadzor, agenția care controlează mas-media. Open Media a citat tot Roskomnadzor, spunând că site-ul său web este inclus pe o listă întocmită de autoritatea de reglementare ca sursă care ar publica apeluri la revolte și activități extremiste.

Potrivit registrului de stat al site-urilor web blocate din Rusia, accesul la cele două site-uri de știri a fost restricționat la ordinele Procuraturii Generale, pe 3 august.

Rusia, în ultimele săptămâni, a desemnat un număr de mass-media independente și jurnaliști drept „agenți străini” sau „indezirabili” - etichete care implică o încercare de discreditare a jurnaliștilor sau care le supune unui control guvernamental suplimentar.

Previous Next

Previous Next

XS
SM
MD
LG