Linkuri accesibilitate

În Bulgaria s-ar putea introduce obligativitatea certificatului Covid pentru personalul medical


Sofia: măștile sanitare obligatorii în locuri publice, Bulgaria, 14 octombrie 2021.
Sofia: măștile sanitare obligatorii în locuri publice, Bulgaria, 14 octombrie 2021.

Pe fundalul creșterii masive a numărului de noi contaminări cu coronavirus, ministrul bulgar al sănătăţii, dr. Stoicio Kaţarov, a declarat că se discută posibilitatea ca personalul medical din spitale să profeseze doar dacă deţine un certificat COVID. Kaţarov s-a întâlnit cu reprezentanţii asociaţiilor spitalelor universitare şi municipale, transmite publicația bulgară BNR.

Problema certificatelor obligatorii a fost discutată şi în cadrul Consiliului de experţi în epidemiologie al Ministerului Sănătăţii de la Sofia, întrunit în scopul deciderii unor măsuri mai aspre împotriva COVID-19, relatează G4media.

Noile restricții epidemice urmează să fie anunțate în scurt timp.

Bulgaria are cea mai scăzută rată de vaccinare din UE, cu numai 24% din populația adultă vaccinată cu schema completă, în timp ce în media în țările UE este de 74% vaccinați cu schema completă, potrivit datelor ECDC (Centrul European pentru Prevenirea Bolilor).

Marți, 19 octombrie, în Bulgaria s-a atins un nou număr record de noi infectări cu coronavirus, cu aproape 5 de cazuri( 4.957). Apegeul, în Bulgaria, fusese atins în aprilie, cu peste 7 mii de cazuri noi în 24 de ore.

În Bulgaria, ca și în România, criza sanitară este dublată de o lungă criză politică: după trei încercări eșuate de a alege un parlament funcțional, care să de a o majoritate capabilă să guverneze, bulgarii se pregătesc din nou să meargă la urne în noiembrie, când noi alegeri generale vor avea loc concomitent cu cele prezidențiale. A trei rundă de alegeri generale va avea loc pe 14 noiembrie.

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG