Linkuri accesibilitate

După 200 de ani de neutralitate, Suedia va cere oficial aderarea la NATO


Armata suedeză în cursul unor manevre recente (foto arhivă)
Armata suedeză în cursul unor manevre recente (foto arhivă)

Șefa guvernului suedez Magdalena Andressson a anunțat că țara sa va cere oficial aderarea la NATO. La o conferință de presă la Stockholm, Andersson a avertizat că Suedia va fi „vulnerabilă”, în perioada cât va aștepta să fie admisă în Alianța Nord-Atlantică.

Cu această decizie, Suedia se alătură, cum era de așteptat, Finlandei. Ambele țări nordice renunță la zeci de ani de neutralitate, ca reacție la agresiunea neprovocată a Rusiei în Ucraina, care a subminat stabilitatea regională.

Finlanda a anunțat deja oficial că va adera la NATO, cererea urmând să fie înaintată după votul Parlamentului de la Helsinki.

În Suedia, partidul social-democrat de guvernământ își anunțase încă de duminică sprijinul pentru aderarea țării la NATO.

Premierul suedez și-a exprimat speranța că procesul de aderare nu va dura mai mult de un an. Acesta poate dura teoretic mai bine de un an, dar în cazul celor două țări scandinave, NATO și Statele Unite s-au declarat convinse că va merge mult mai repede. Mai mult, nici NATO sau administraţia de la Washington nu se așteaptă ca opoziție Turciei să fie o piedică serioasă.

Admiterea unui nou stat membru se face cu votul unanim al țărilor NATO, iar săptămâna trecută președintele turc Erdogan declarase că ar putea bloca aderarea celor două state nordice din cauza politicii lor „prietenoase” față de organizații pe care Ankara le consideră „teroriste”, precum PKK, partidul minorității kurde.

Marea Britanie este singura țară NATO care a oferit un acord de securitate celor două țări nordice, important pentru perioada tranziției. Statele Unit încă nu s-au pronunțat.

Rusia, care odată cu aderarea Finlandei, va avea o graniță comună cu NATO mai lungă cu 1.300 de kilometri, a avertizat deja ambele țări că aderarea la Alianță nu le va mări securitatea nici lor, nici regiunii Mării Baltice. Mai mult, ministrul rus de externe Seghei Lavrov a spus că Moscova va reacționa pe măsură, fără a intra însă în detalii.

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG