Linkuri accesibilitate

Declaraţie a MAE: România sprijină coeziunea comunităţii democratice


Ministerul romîn de Externe a urmărit îndeaproape dezbaterile din Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite – se arată într-un comunicat al acestei instituţii. MAE îşi exprimă speranţa că, în scurt timp, se va ajunge la deblocarea situaţiei din Consiliul Nord-Atlantic şi că reuniunea la nivel înalt a statelor Uniunii Europene, care va avea loc luni 17 februarie, va conduce la identificarea unei poziţii comune a statelor membre.

“Reafirmăm susţinerea pe care România o acordă coeziunii comunităţii democratice şi întăririi rolului Uniunii Europene, al NATO şi al ONU, în apărarea securităţii internaţionale şi în prevenirea şi combaterea ameninţării pe care o reprezintă armele de distrugere în masă”, se arată în documentul citat.
XS
SM
MD
LG