Linkuri accesibilitate

Ştirea zilei


Programul prevede accelerarea reformei în administraţia publică, în justiţie şi în sectorul energetic. Fărcaş a spus că, pînă în luna februarie, trebuie adoptată structura naţională privind descentralizarea administraţiei publice şi pînă în luna mai trebuie completat cadrul legislativ privind funcţionarii publici.

El a spus că România trebuie să adopte anul viitor şi legile Consiliului Superior al Magistraturii, să organizeze, conform standardelor europene, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi să restructureze societăţile regionale de electricitate. Fărcaş a vorbit şi despre problemele pe care le crează corupţia în eforturile de integrare.

El a spus că orice situaţie privind implicarea funcţionarilor ministerului său în fapte de corupţie alimentează îndoielile organismelor europene faţă de modul în care instituţiile române gestionează banii publici. El s-a referit la cazul funcţionarului din Ministerul Integrării Georgeta Marineaţă, cercetată pentru trafic de influenţă şi luare de mită pentru a facilita accesul la fondurile comunitare.

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG