Linkuri accesibilitate

Instituirea unui sistem naţional de alertă teroristă


Preşedintele Iliescu, premierul Năstase, directorii serviciilor de informaţii, conducerile MAI şi MApN au decis, la propunerea SRI, instituirea unui sistem naţional de alertă teroristă.

Decizia în acest sens urmează să fie aprobată de Consiliul Suprem de Apărare a Ţării. Agenţia Mediafax relatează că discuţiile, care s-au desfăşurat la sediul Centrului de Coordonare Operativă Antiteroristă din cadrul SRI, au avut ca temă "structura şi funcţionalitatea Sistemului Naţional de Prevenire şi Combatere a Terorismului".

La solicitarea preşedintelui Ion Iliescu, la sediul Centrului de Coordonare Operativă Antiteroristă va fi deschisă o linie telefonică gratuită, destinată accesului public, pentru semnalarea de către cetăţeni a "situaţiilor suspecte a genera acţiuni teroriste" – se precizează într-un comunicat al Preşedinţiei.

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG