Linkuri accesibilitate

Ştiri bune, ştiri dulci, stiri provinciale, ştiri magnifice - Judit Ferencz despre o retrocedare, turismul de frontieră, scumpetea Capitalei şi miles gloriosus


De această dată, o ştire bună la-nceput de săptămână. Prin decizia Înaltei Curţi biserica romano-catolică va recăpăta Palatul Episcopal din Oradea, confiscat în 1963. Episcopul Tempfli Jozsef mărturiseşte în Romániai Magyar Szó: de-alungul anilor, redobândirea palatului a fost principalul său scop. Lupta a durat opt ani şi a costat 300 de milioane de lei.

O altă veste, pân’ la urmă bună, tratată pe larg de Nepujsag: de anul viitor va începe să emită în Transilvania un post de televiziune de limbă maghiară. Un post comercial, dar cu finanţare de la buget. Bugetul Ungariei, adică. Un post independent, dar prea intens salutat de politiceni. Politicienii de vârf ai UDMR, adică.

Mai apoi se trece la post şi răs-analiza scrutinului nu foarte demult încheiat. Săptămâna aceasta, Kisujsag prezintă bilanţul făcut de Uniunea Civică Maghiară. Formaţiunea nu a participat la alegeri, deci nu le-a putut pierde, prin urmare le-a câştigat - este mesajul liderilor UCM.

Romaniai Magyar Szo prezintă şi propunerea viceliderului formaţiunii care doreşte liste comune cu UDMR la alegerile parlamentare. Fără UCM, UDMR nu are nici o şansă de a accede în legislativ – susţine acesta . Ar trebui deci organizate prealegeri comune, pentru ca electoratul să-şi poată exprima obţiunile înainte de întocmirea listelor. Bine, bine, dar ale cui liste ? – se-ntreabă editorialistul de la Romaniai Magyar Szo, fără să poată de un răspuns.

Şi tot aşa, se-ncinge discuţia pe marginea legitimităţii formaţiunilor maghiare. Liderul celui mai mic partid de opoziţie din Ungaria intervine şi se pronunţă pentru unitatea UDMR. Formaţiunea ce se doreşte a fi rivală, formulează o replică în Kisujsag: „nu unitatea-i primordială, ci maghiarimea de pretutindeni”.

Cu aspiraţiile ei cu tot. În Kronika reapare problema universităţii maghiare de stat. Privită din alt unghi, de această dată. Prorectorul Universităţii Babeş Bolyai, Salat Levente spune într-un interviu că susţinerea cauzei universităţii maghiare a avut – în ultimii 14 ani – o valore mai degrabă simbolică, neexistând vreo strategie viabilă în acest sens. A nu se înţelege că dl. Salat Levente este un duşman al universităţii maghiare. Nu-i iartă nici pe propovăduitorii multiculturalismului ca alternativă la o instituţie proprie. „Conştiinţa colectivă maghiară percepe multiculturalismul ca pe o diversiune îndreptată împotriva maghiarimii. Şi nu fără motiv” – formulează prorectorul UBB în Kronika.

Tot Kronika prezinta cronica turismului de aprovizionare. A ramură dulce a turismului de frontieră, asaltată de această dată de cetăţeni ungari care cumpără tone de zahăr din România. Ziarul descrie imagini din localităţile de frontieră. Inscripţii cu „vindem zahăr” la benzinării, în vitrinele micilor prăvălii sau pur şi simplu la colţ de stradă. Iar producătorii din Ungaria, indignaţi. Ei spun că în ţara vecină se introduc lunar aproape 10.000 de tone de zahăr fără taxe vamale. Iar ei rămân cu zahărul lor la fel de dulce, dar, ce-i drept, mult mai scump.

Scump, ca Bucureştiul, prezentat în Allgemeine Deutsche Zeitung. Autoarea articolului descrie aventurile trăite de la Gara de Nord şi pînă în periferiile oraşului. „Sunt o provincială şi aşa voi rămâne” - caracterizează ea Capitala, întorcându-se în Transilvania.

„Sunt soldat şi asta voi rămâne” – spune într-un interviu din Erdelyi Naplo un tânăr militar american reîntorcându-se în Transilvania natală. „Magnific” – caracterizează el războiul din Irak. „E adevărat că-s 40 de grade, e adevărat că se tot trage, e adevărat că mi-a fost teamă. Dar sunt soldat şi totul mi se pare minunat” – rezumă el cea mai arzătoare problemă internaţională.
XS
SM
MD
LG