Linkuri accesibilitate

Ştirea zilei


Duminică, oficialităţile americane au anunţat că au intrat în posesia unor fotografii de supraveghere şi documente detaliate care sugerează că Al Qaida plănuieşte să atace instituţii financiare americane.

Tom Ridge: "Al-Qaida face de obicei planuri cu mult înainte. Noi ştim însă că le place să aducă informaţiile de care dispun la zi înaintea unui potenţial atac. Aşa că eu doresc ca nimeni să nu nescocotească seriozitatea acestor informaţii doar pentru că s-a relatat că ele sînt vechi de doi sau trei ani”.

Tom Ridge a reacţionat astfel la cele scrise în ediţia de astăzi a cotidianului „Washington Post”, care susţine că multe din informaţiile care au determinat guvernul american să ridice gradul de alertă antiteroristă sînt vechi de peste trei ani.

Citînd oficialităţi ale servicilor de informaţii, „Washington Post” susţine că cele mai multe din aceste date, descoperite după un raid Pakistan, au fost colectate de Al Qaida înainte de atacurile din 11 septembrie 2001 din Statele Unite, şi doar una dintre ele - nespecificată – a fost adusă la zi de Al Qaida în ianuarie 2004. Potrivit oficialităţilor citate de cotidanul american, nu există dovezi clare că teroriştii ar plănui noi atacuri.

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG