Linkuri accesibilitate

Ştirea zilei


La congres au fost aleşi totodată cei 16 membri ai Biroului Naţional de Conducere, precum şi cei 98 de membri ai Delegaţiei Permanente Naţionale, toţi propuşi de Ciuhandu.

Delagaţii au decis modificarea statutului partidului în sensul că, în 30 de zile de la alegerea în funcţii de conducere la nivel central, teritorial şi al organizaţiilor speciale, cei aleşi să fie supuşi verificărilor CNSAS.

Congresul extraordinar a adoptat la final o rezoluţie prin care PNŢCD optează pentru statul minimal, întrucît consideră că vremea statului paternalist a apus. Din acest motiv, PNŢCD promovează reducerea radicală a taxelor şi impozitelor şi susţine introducerea cotei unice de impozitare.

Un alt punct al rezoluţiei îl reprezintă susţinerea stimulării întreprinderilor mici şi mijlocii şi reformarea mediului rural. "Vom veghea ca importante finanţări europene destinate mediului rural să ajungă la destinatarii lor şi nu la clientela baronilor locali" - se susţine în rezoluţia adoptată de delegaţii la congres.

De asemenea, considerînd că principalii vinovaţi pentru situaţia dezastruoasă a societăţii româneşti sînt securiştii şi activiştii comunişti care conduc structurile guvernării actuale, PNŢCD anunţă că va promova legea lustraţiei.
XS
SM
MD
LG