Linkuri accesibilitate

Liderul opoziţiei din Belarus Aliaksandr Milinkevici aşteptat săptămîna viitoare la Viena


Liderul opoziţiei din Belarus Aliaksandr Milinkevici va călători săptămîna viitoare la Viena unde va încerca să convingă Uniunea Europeană să facă noi presiuni asupra preşedintelui Aliaksandr Lukaşenka, după controversatul scrutin prezidenţial de la 19 martie.

Milinkevici are programate convorbiri cu şeful guvernului austriac Wolfgang Schuessel, a cărui ţară deţine preşedinţia prin rotaţie a Uniunii Europene, şi e posibil să se întîlnească şi cu şefa diplomaţiei austriece Ursula Plassnik.

Uniunea Europeană a sprijinit aserţiunea opoziţiei din Belarus potrivit căreia victoria lui Lukaşenka la alegerile prezidenţiale a fost obţinută pe căi frauduloase şi a ameninţat că va impune sancţiuni oficialităţilor de la Minsk.

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG