Linkuri accesibilitate

De ce strâmbă din nas opinia publică din România când se vorbeşte despre atribuţiile viitorului comisar român? - Judit Ferencz


În urma scandalului iscat pe marginea inscripţiilor bilingve, rectorul Universităţii Babeş-Bolyai i-a demis pe instalatorii de tăbliţe, doi asistenţi universitari. Publicaţia virtuală Transindex a iniţiat imediat o acţiune de protest, sub forma unei scrisori deschise cu peste 5000 de semnături. Concomitent, mai mulţi membrii maghiari ai senatului universităţii au demisionat din funcţii, precizând că, deşi dezaprobă acţiunile partizane ale colegilor lor, nu pot accepta modul în care rectorul instituţiei a înţeles să „rezolve” problema multiculturalismului.

A Hét reflectează asupra celor întâmplate şi conchide: Grupul de Iniţiativă „Bolyai” a greşit lansându-se în astfel de acţiuni. Iniţial, principalul obiectiv al grupului fusese reînfiinţarea Universităţii Bolyai. Apoi şi-a propus să participe la reforma instituţiei. În cele din urmă, membrii grupului au ales să prezinte un cric mediatic făcând jonglerii puerile cu tăbliţe multicolore.

În altă ordine de idei, editorialistul cotidianului Háromszék, exclamă: „Măcar acum, Markó Béla ar trebui să reacţioneze!”. Nu de alta, dar dânsul se află de treisprezece ani în fruntea UDMR tocmai pentru că vorbeşte întruna la superlativ despre Universitatea Bolyai.

Europarlamentarii maghiari, cei mai duri examinatori ai viitorului comisar european pentru multilingvism, Leonard Orban –titrează Új Magyar Szó. Demnitarii maghiari l-au întrebat pe candidat despre drepturile minorităţilor, în general şi despre cazul Universităţii Babeş-Bolyai, în special. „Răspunsurile au fost incolore, inodore, dar lăudabil de diplomatice” – comentează un parlamentar socialist la încheierea audierilor.

Din Szabadság aflăm că viitorul comisar român şi-a formulat şi prima propunere: filmele europene să nu mai fie sincronizate, ci subtitrate. Pentru a-i obişnui pe cetăţenii Uniunii cu sonoritatea limbilor europene.

Şi o scurtă reflecţie asupra subiectului în Erdélyi Riport: „De ce, oare, opinia publică din România strâmbă din nas când se vorbeşte despre atribuţiile viitorului comisar român? Poate, pentru că executivul Uniunii Europene nu are nimic de privatizat.”

Spy story (reloaded) – spion bulgar, trădători de neam şi ţară prin ministere - despre toate acestea relatează Krónika. Transindex publică blogul ministrului pentru Comunicaţii, Nagy Zsolt, care nu conteneşte să se mire. Că subordonaţii săi sunt spioni, deşi nu au acces la informaţii clasificate. Că nici un procuror nu s-a sinchisit să-l informeze despre cele întâmplate, deci n-are decât să citească ziarele pentru a afla mai multe despre lucruri care totuşi îl privesc în mod direct. Că nici un procuror nu s-a arătat interesat să verifice corespondenţa şi documentele funcţionarului acuzat de trădare.

Cam de acelaşi lucru se plânge şi vicepremierul Markó Béla în Népújság. Markó este cercetat pentru un onorariu de peste 30.000 de USD. Primit în avans pentru câteva volume de poezii. El nu se simte nici persecutat, nici deranjat de cercetări. Doar că nu înţelege care-i problema. Căci el chiar scrie poezii. Şi pentru mici, şi pentru mari.

„Stimate domnule ministru al Sănătăţii, unde dracu’ ajung contribuţiile noastre la sistemul se sănătate?” – exact aşa, o întrebare (retorică) în Allgemeine Deutsche Zeitung. Până a ajunge la această formulare, editorialistul ziarului face câteva remarci: fiecare angajat plăteşte 6,5 la sută din venituri sistemului de asigurări de sănătate. Angajatorul plăteşte la rându-i după fiecare angajat. După care omul de rând ajunge la spital, unde personalul, dojenitor, îl întrebă cum de a uitat să-şi aducă pansamente, vată, dezinfectant şi analgezice. Omul de rând, îngrozit, optează pentru clinici particulare. Unde, fireşte, plăteşte toate serviciile. Dar nici măcar demnitarii nu consumă fondurile sistemului din România. Şi atunci: „Stimate domnule ministru al Sănătăţii, unde dracu’ ajung contribuţiile noastre la sistemul se sănătate?”
XS
SM
MD
LG