Linkuri accesibilitate

Ştiri

George Bush împotriva majorării taxelor pe carburanţi pentru finanţarea întreţinerii drumurilor

Preşedintele Statelor Unite George Bush a respins ideea creşterii taxelor pe carburanţi, ca sursă de bani pentru mai buna întreţinere a drumurilor. Ideea a fost sugerată de mai mulţi membri ai Congresului, după catastrofa de la Minneapolis, unde cel puţin cinci oameni au murit la 1 august, în urma prăbuşirii unui pod.

La o conferinţă de presă ţinută astăzi la Washington, preşedintele Bush a spus că mărirea taxelor ar afecta creşterea economică şi că există alte căi de evitare a unor asemenea catastrofe rutiere.

Vezi ultimele știri

Bărbatul care l-a amenințat cu moartea pe tânărul gay, Marin Pavlescu, și-a aflat sentința

Marin Pavlescu și avocata sa, Doina Străisteanu, la ședința de judecată din noiembrie 2023 împotriva ministerului Apărării și a Brigăzii nr. 2, în care acesta își îndeplinea serviciul militar.
Marin Pavlescu și avocata sa, Doina Străisteanu, la ședința de judecată din noiembrie 2023 împotriva ministerului Apărării și a Brigăzii nr. 2, în care acesta își îndeplinea serviciul militar.

Judecătoria Chișinău, cu sediul Buiucani, l-a recunoscut vinovat pe bărbatul care l-a amenințat cu moartea pe Marin Pavlescu, tânărul gay care a devenit cunoscut după un caz de rezonanță când acesta a fost hărțuit în armată.

Instanța l-a obligat pe bărbatul care l-a înjurat și l-a amenințat pe Pavlescu să achite o amendă de 27.500 de lei, prejudiciu moral de 10.000 de lei și suma de 21.500 de lei pentru cheltuielile de judecată ale lui Pavlescu.

În cazul în care agresorul nu va plăti amenda, instanța poate să-i schimbe sentința cu pedeapsă cu închisoarea, câte o lună de detenție pentru fiecare 100 de unități convenționale neachitate. Totodată, acesta nu va putea părăsi țara până nu-și ispășește sentința.

Marin Pavelescu a declarat pentru organizația GENDERDOC-M că a luptat împreună cu avocata și cu Centrul de Informații „GENDERDOC-M” pentru drepturile sale, în cazul persoanei care l-a amenințat cu moartea, și a câștigat.

Acesta a mai adăugat că e foarte mulțumit că o persoană homofobă va fi pedepsită pe merit pentru ceea ce a încălcat și speră că fiecare cetățean, înainte de a scrie un comentariu de ură sau de a amenința pe cineva din comunitatea LGBTQ+, să fie la curent că există legi și vor răspunde pentru toate încălcările. „Sper să fie un exemplu bun pentru toți oamenii care au un nivel de mentalitate mai restrâns, homofob și dăunător comunității LGBTQ+”, a conchis Pavelescu.

În decembrie 2023, Judecătoria Chișinău i-a acordat tânărului gay, Marin Pavlescu, o compensație în sumă de 120.000 lei pentru faptul că a fost hărțuit din cauza orientării sale sexuale, în timp ce-și îndeplinea serviciul militar în termen, acum doi ani și jumătate.

Atunci, pe 10 noiembrie 2021, soldatul Marin Pavlescu, în timp ce era în vacanță, a anunțat că nu va reveni în armată pentru că este hărțuit de colegi, din cauza orientării sale sexuale.

Pe 17 februarie 2022, Consiliul pentru Egalitate a confirmat că Pavlescu a fost discriminat. Consiliul a menționat că acțiunile conducerii unității în care Pavlescu și-a făcut serviciul militar erau discriminatorii.

Pe 21 aprilie 2022, Oficiul Avocatului Poporului a publicat rezultatele propriei investigații, ajungând la concluzia că drepturile lui Pavlescu au fost încălcate. Potrivit autorilor raportului, faptul că Ministerul Apărării neagă problemele cu care s-a confruntat Pavlescu și insistă să-l aducă în fața justiției, „pare mai degrabă o încercare de a-l pedepsi pe Marin Pavlescu pentru că și-a permis să „denigreze” imaginea armatei.

Pe 24 mai 2022, procuratura a decis că nu există temei pentru a-l atrage pe Pavlescu la răspunderea penală în legătură cu dezertarea.

📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te

Armenia recunoaște Palestina și cere armistițiu în Gaza

Steaguri în cartierul armenesc din Iersualim (Orașul Vechi) în decembrie 2023, la o acțiune de comemorare a genocidului armenilor în fostul Imperiu Otoman.
Steaguri în cartierul armenesc din Iersualim (Orașul Vechi) în decembrie 2023, la o acțiune de comemorare a genocidului armenilor în fostul Imperiu Otoman.

Ministerul Afacerilor Externe de la Erevan a anunțat că Armenia recunoaște în mod oficial statul palestinian, supărând Israelul, care respinge categoric astfel de decizii. Diplomația armeană a mai anunțat vineri că sprijină și o rezoluție a ONU privind un armistițiu imediat în Fâșia Gaza.

Într-un comunicat de presă, ministerul armean al afacerilor externe își explică deciziile făcând referire la „situația umanitară catastrofală din Gaza”, dar și la speranța privind „stabilirea unei reconcilieri durabile între popoarele evreiesc și palestinian”.

Totodată, diplomația armeană face apel la un armistițiu imediat în Fâșia Gaza și eliberarea tuturor ostaticilor „fără precodinții”.

În același timp, Armenia susține că soluția celor două state „este singura cale prin care palestinienii și israelienii își pot realiza aspirațiile lor legitime”.

La 28 mai, Norvegia, Irlanda și Spania au anunțat că recunosc statul Palestina, care include Fâșia Gaza și Cisiordania, sub conducerea Autorității Naționale Palestiniene și cu Ierusalimul de Est drept capitală. La 5 iunie, Parlamentul Sloveniei a adoptat o decizie similară, de recunoaștere a Palestinei ca stat.

Israelul a răspuns de fiecare dată furios, acuzând țările respective că sprijină terorismul palestinian, inclusiv mișcarea Hamas, cu care Israelul este angajat într-un război, în Gaza, de opt luni.

Până în iunie curent, Palestina era recunoscută oficial drept stat de 145 din cele 193 de țări membre ale ONU.

În Europa, o recunosc mai ales țările estice, care au moștenit decizia de la fostele lor regimuri comuniste.

R. Moldova și alte câteva țări apărute după dezmembrarea URSS încă nu recunosc statul palestinian. (C.B)

📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te

Maia Sandu a semnat decretul privind începerea negocierilor de aderare la UE

Președinta Maia Sandu semnează decretul privind inițierea negocierilor de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană, Chișinău, 21 iunie.
Președinta Maia Sandu semnează decretul privind inițierea negocierilor de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană, Chișinău, 21 iunie.

Președinta Maia Sandu a semnat vineri decretul pentru inițierea negocierilor de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană și a negocierilor proiectului Tratatului de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană.

În același decret, viceprim-ministra pentru integrare europeană, Cristina Gherasimov, este desemnată în calitate de șef al delegației și de negociator-șef al procesului de negociere a aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană și de negociere a proiectului Tratatului de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană.

Președinta Maia Sandu și Cristina Gherasimov, viceprim-ministră pentru Integrare Europeană, desemnată în calitate de negociator-șef din partea Republicii Moldova.
Președinta Maia Sandu și Cristina Gherasimov, viceprim-ministră pentru Integrare Europeană, desemnată în calitate de negociator-șef din partea Republicii Moldova.

Coordonarea procesului de negociere a aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană, precum și organizarea și funcționarea echipei de negociere se vor desfășura conform mecanismului național stabilit de Guvern, se mai menționează în document.

Într-un mesaj pe Facebook, Maia Sandu afirmă că Republica Moldova a îndeplinit toate recomandările Comisiei Europene. Astfel, la doi ani de la obținerea statutului de țară candidată, va avea loc prima Conferință Interguvernamentală Moldova - UE, la 25 iunie, care fixează începerea negocierilor de aderare.

Președinta spune că în spatele acestor eforturi de modernizare a țării stau mii de oameni din instituțiile statului și munca fiecăruia dintre ei are un impact crucial asupra obiectivului de țară - de a pregăti Republica Moldova pentru aderare până în 2030.

Pe 14 iunie, ambasadorii țărilor Uniunii Europene și-au dat acordul de principiu asupra cadrului negocierilor de aderare cu Ucraina și Republica Moldova, făcând posibil ca începerea oficială a negocierilor să aibă loc la o conferință interguvernamentală pe 25 iunie. Vineri, 21 iunie, UE a anunțat oficial că negocierile vor începe marțea viitoare, după-masă, mai întâi cu Ucraina, apoi cu R. Moldova.

Joi, pe 20 iunie, parlamentul Țărilor de Jos a votat în favoarea aprobării cadrului de negocieri pentru Ucraina și Moldova, eliminând astfel ultimul obstacol pentru ca UE să deschidă în mod oficial negocierile de aderare cu ambele țări săptămâna viitoare.

Cadrul de negocieri aprobat de ambasadorii UE pe 14 iunie și văzut de Europa Liberă include pentru Ucraina condiția că va asigura un „tratament nediscriminatoriu pentru persoanele aparținând minorităților naționale”. Într-un paragraf special, Ucrainei i se cere să adopte un plan de acțiuni pentru a apăra drepturile minorităților naționale, inclusiv la folosirea limbii materne și inclusiv în educație. Ucrainei i se mai cere să respecte „cu bună credință” acorduri bilaterale relevante cu țări membre ale UE.

Cadrul de negocieri pentru R. Moldova nu include asemenea prevederi.

Oficialii UE vor să țină ceremonia de începere a negocierilor cu Ucraina și R. Moldova pe 25 iunie, înainte ca președinția rotativă a UE să fie preluată la 1 iulie de Ungaria. Dar sursele Europei Libere spun că intrarea în capitolele propriu-zise de negociere va fi lăsată până după ce Ungaria nu va mai fi la cârma UE, adică după Anul Nou.

Atunci, va exista deja și o nouă Comisie Europeană, executivul UE, care urmează a fi instalată în urma recentelor alegeri pentru Parlamentul European.

📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te

Doar 11 absolvenți ai programelor de studii de licență de la Medicină au ales să meargă în raioane

Doar 11 absolvenți cu studii de licență de la medicină, care au studiat la buget, din cei 21, au acceptat să lucreze în provincie.
Doar 11 absolvenți cu studii de licență de la medicină, care au studiat la buget, din cei 21, au acceptat să lucreze în provincie.

În instituțiile medicale publice sunt, în prezent, 188 de locuri vacante de asistenți medicali, tehnicieni radiologi, specialiști în sănătate publică și optometriști. Doar 21 de locuri au fost acoperite cu absolvenții care au studiat la buget, dintre care 11 au acceptat să lucreze în provincie.

Potrivit Ministerului Sănătății, absolvenții programelor de studii superioare de licență ai Universității de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” care și-au făcut studiile la buget au primit fișele de îndreptare cu care ar trebui să se prezinte la locul de repartizare.

„Repartizării obligatorii sunt supuși doar studenții care și-au făcut studiile cu finanțare bugetară. S-au prezentat studenții care au învățat la buget și au fost invitați în ordine descrescătoare a mediei. Ei și-au selectat locul dorit, unde se vor prezenta în termen de trei luni”, a spus Europei Libere conferențiara universitară Virginia Șalaru, care a făcut parte din comisia de repartizare.

Din cei șapte absolvenți ai programului Tehnologie Radiologică din anul 2024, cinci au învățat la buget. Ei au ales să lucreze în patru instituții medicale din Chișinău și într-un spital raional. Și unul din absolvenții care a învățat cu taxă de studii a solicitat să meargă într-un spital raional.

Prima promoție de tehnicieni radiologi cu facultate
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:03:18 0:00

Programul de Asistență Medicală Generală are 11 absolvenți în acest an, dintre care cinci și-au făcut studiile la buget. Trei au ales să lucreze la Chișinău și doi vor merge în raion.

Alți 14 studenți au absolvit programul de Sănătate Publică, dintre care nouă – din contul statului. Șase vor merge să lucreze în spitalele raionale, iar trei nu s-au prezentat la repartizare.

Patru din cei 10 absolvenți ai programului de Optometrie au învățat la buget. Unul dintre ei va merge într-un centru raional, trei vor rămâne la Chișinău.

Potrivit listei cu locurile vacante din instituțiile medicale publice, acum este nevoie de 86 de asistenți medicali, 73 de tehnicieni radiologi, 18 specialiști în sănătate publică și 10 optometriști. În total, sunt 188 de locuri vacante.

De curând, autoritățile au modificat legea ocrotirii sănătății, astfel încât și absolvenții programelor de studii de licență, nu doar de rezidențiat, vor beneficia de anumite facilități dacă vor merge să lucreze în spitalele din țară, unde e cel mai mare deficit de cadre.

Ei vor primi 120 de mii de lei după trei ani de activitate, 70 de mii după al patrulea an și alți 70 de mii după anul cinci de activitate. De asemenea, aceștia vor beneficia compensații pentru închirierea spațiului locativ, pentru consumul de energie termică și electrică și de compensații la cheltuielile pentru transport.

📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te

PAS propune reglementarea activității agenților imobiliari

Potrivit datelor statistice, în Chișinău se vând anual 20.000 de case și apartamente.
Potrivit datelor statistice, în Chișinău se vând anual 20.000 de case și apartamente.

Activitatea agenților imobiliari ar putea fi reglementată prin lege, potrivit unei inițiative legislative depuse de deputații PAS, Radu Marian și Marina Morozova. Cei doi susțin că, în acest fel, își propun să combată fraudele și evaziunea fiscală din domeniu.

În cadrul unei conferințe de presă, deputata PAS, Marina Morozova, a spus că, potrivit datelor statistice, doar în Chișinău se vând anual 20.000 de case și apartamente, iar 60% dintre aceste tranzacții au loc prin agenții imobiliari. Doar pe parcursul anului 2023, în ce privește apartamentele noi, volumul investițiilor se ridică la 490 de milioane de euro.

„Această reglementare este justificată pentru a preveni nereguli pe piața imobiliară și a proteja clientul, cetățeanul”, a spus deputata PAS, Marina Morozova.

Parlamentarii propun ca prin lege să fie stabilit un mecanism de autorizare a agenților imobiliari, care vor fi obligați să urmeze cursuri de specializare și să dețină un certificat de prestare a serviciilor de intermediere a tranzacțiilor imobiliare.

Totodată, urmează să fie creat un registru electronic al agenților imobiliari, iar cei care nu se vor înregistra, riscă să nu mai aibă dreptul să activeze. Totodată, agenții vor putea activa exclusiv în baza unui contract încheiat cu clienții și a bonului de plată oferit acestora.

O altă prevedere se referă la crearea Registrului electronic al tranzacțiilor imobiliare. Astfel, fiecare tranzacție imobiliară intermediată de un agent imobiliar ar urma să fie inclusă în acest registru, alături de date referitoare la locul aproximativ al imobilului, suprafața acestuia, prețul, comisionul perceput de agent etc.

„Planificăm ca acest registru al tranzacțiilor să fie disponibil public într-o anumită formă (care să respecte datele personale). Vrem să facem asta pentru a crește transparența acestor tranzacții, astfel ca potențiali cumpărători să fie informați și să fie redus riscul ca aceștia să fie jecmăniți de comisioane exagerate”, a spus președintele Comisiei parlamentare economie, buget și finanțe, Radu Marian.

Alături de colega sa, deputata Marina Morozova, el a invocat necesitatea acestui proiect de lege prin faptul că a primit foarte multe plângeri de la cetățeni referitor la prețurile mari la apartamente, comisioane exagerate, lipsă de transparență și neprofesionalism de la unii agenți.

„Oamenii, atunci când fac tranzacții imobiliare, trebuie să aibă toată informația la îndemână referitor la condițiile apartamentului, starea blocului, comisioane, să poată compara mai ușor prețul în raport cu alte oferte din zona și să poată vedea dacă agentul este unul de încredere sau nu. Mai multă ordine și transparență va duce și la mai multă concurență loială în acest sector”, a adăugat Marian.

Cei doi deputați au menționat că astfel de reglementări se regăsesc în țări precum Norvegia și Danemarca, iar o inițiativă similară este discutată și în Parlamentul României.

Proiectul de lege, care urmează să fie înregistrat în Parlament, va fi elaborat în comun cu Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării, urmând să fie supus consultărilor publice.

📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te

Insulele Canare: O navă de croazieră salvează 68 de migranți, găsind 5 cadavre

An de an, tot mai mulți africani încearcă să ajungă pe coastele Spaniei, fugind de sărăcie, criminalitate sau război. În imagine: un membru al serviciului de salvare maritimă și un copil salvat dintr-o barcă, aproape de Gibraltar, în 2018.
An de an, tot mai mulți africani încearcă să ajungă pe coastele Spaniei, fugind de sărăcie, criminalitate sau război. În imagine: un membru al serviciului de salvare maritimă și un copil salvat dintr-o barcă, aproape de Gibraltar, în 2018.

Nava de croazieră Insignia a salvat din Oceanul Atlantic 68 de migranți, găsind și 5 cadavre într-o ambarcațiune rudimentară, de lemn, au anunțat joi autoritățile maritime ale Spaniei.

Barca a fost văzută mai întâi miercuri după-masă de un petrolier care naviga din nord-vestul Spaniei spre Brazilia, la aproximativ 440 de mile nautice (815 km) sud de Tenerife, una din cele șapte insule ale arhipelagului Insulelor Canare, relatează Reuters.

Autoritățile maritime spaniole au cerut navei de croazieră să schimbe cursul și să salveze migranții. Echipajul de pe Insignia a recuperat și trei din cele cinci cadavre aflate în barcă. Două au trebuit să fie lăsate în mare din cauza vremii nefavorabile, care a îngreunat efortul marinarilor.

Insignia urmează să ajungă vineri în portul Santa Cruz, din Tenerife.

Insulele Canare sunt o destinație importantă pentru migranții din nord-vestul Africii, care pleacă cu miile, cel mai adesea în ambarcațiuni precare, în căutarea unei vieți mai bune în Europa.

Ministerul de Interne al Spaniei spune că anul trecut în țară au ajuns pe mare un număr record de migranți, 55.618, majoritatea în Insulele Canare – un număr dublu față de anul precedent.

Anul acesta, numărul celor sosiți în bărci a fost de peste 23.000.

Organizația neguvernamentală spaniolă Caminando Fronteras spune că peste 5000 de migranți au murit de la începutul anului curent încercând să ajungă în Spania pe mare, majoritatea pe „ruta atlantică”, adică spre Insulele Canare. În 2023 bilanțul a fost de 6.600 morți, dublu față de 2022.

📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te

Un ciclist rus care a criticat războiul din Ucraina, retras de la Jocurile Olimpice

Alexander Vlasov a câștigat Tour de Romandie în 2022.
Alexander Vlasov a câștigat Tour de Romandie în 2022.

Ciclistul rus, Alexander Vlasov, nu va participa la cursa pe șosea, la Jocurile Olimpice de la Paris, a informat agenția rusă de știri TASS preluată de dpa.

Anunțul nu a fost făcut de sportivul însuși, ci de șeful Federației Ruse de Ciclism, Veaceslav Ekimov. El a spus că ar fi vorba de nepotriviri de calendar competițional, dar și că pe un traseu ca acela din Franța Vlasov ar avea puține șanse să obțină un rezultat bun.

La olimpiada de la Paris ar putea participa aproape 30 de sportivi din Rusia și Belarus care s-au calificat și au acceptat să concureze fără steag, ca „neutri”. Ambele țări sunt sancționate pe plan sportiv în legătură cu invazia din Ucraina.

Autoritățile ruse i-au criticat mereu pe cei care vor să participe în asemenea condiții, insinuând că își pun propriile interese deasupra dragostei de țară.

Vlasov, care are 28 de ani, a criticat invazia rusească din Ucraina încă din primele ei zile, în martie 2022.

„La fel ca alți ruși, vreau pacea. Nu sunt politician, iar pe oamenii de rând ca mine nimeni nu i-a întrebat dacă vor război”, a spus atunci Vlasov.

Câștigătorul ediției din 2022 a competiției Tour de Romandie concurează pentru echipa germană Bora-Hansgrohe, urmând să participe la Tour de France, care începe pe 29 iunie.

Liderii politici ai Ucrainei, precum și numeroși sportivi din Ucraina și țări aliate ei, au cerut Comitetului Internațional Olimpic să interzică în bloc participarea la Jocuri a rușilor și belarușilor. (M.Ț.)

📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te

România donează Ucrainei un sistem Patriot, iar Iohannis renunță la candidatura la șefia NATO

Ședința CSAT de la București, convocată și prezidată de președintele Klaus Iohannis, la 20 iunie 2024.
Ședința CSAT de la București, convocată și prezidată de președintele Klaus Iohannis, la 20 iunie 2024.

În România, Consiliul Suprem de Apărare al Țării a decis în ședința de joi să doneze Ucrainei un sistem de apărare antieriană Patriot, cerând în schimb SUA să le furnizeze unul similar. La aceeași ședință, președintele Klaus Iohannis a anunțat că își retrage candidatura la șefia NATO.

„Această donare se face cu condiția continuării negocierilor cu Aliații, în special cu partenerul strategic american, în vederea obținerii unui sistem similar sau echivalent, care să răspundă nevoii de asigurare a protecției spațiului aerian național”, subliniază comunicatul, CSAT, citat de Europa Liberă România.

Ucraina cere insistent aliaților ei să-i doneze sisteme Patriot sau similare, pe fondul atacurilor aeriene intense și frecvente ale Rusiei. Mai multe țări contactate de Kiev în acest sens, ca Spania sau Grecia, au refuzat până acum asemenea donație. Alți aliați, ca SUA, Germania sau Olanda, au anunțat, dimpotrivă, donații sau campanii de achiziție suplimentare.

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a mulțumit de îndată pentru gestul românesc.

România a achiziționat în 2017 de la SUA șapte sisteme Patriot, cu 4 miliarde de dolari, dintre care a primit deocamdată două. AFP scrie că a fost cea mai mare achiziție de armament din istoria României.

La ședința CSAT de la București, de joi, s-a anunțat totodată că președintele Klaus Iohannis își retrage candidatura la postul de secretar-general NATO, care rămâne vacantă după sfârșitul mandatului deja prelungit al lui Jens Stoltenberg.

Iohannis nu va participa la alegerile prezidențiale românești și s-a înscris ca al doilea candidat la postul de la NATO, alături de premierul olandez la capăt de mandat Mark Rutte.

Săptămâna aceasta, Ungaria și-a retras opoziția față de candidatura lui Rutte, căruia premierul Viktor Orban îi pretinsese să-și ceară scuze pentru că a spus odată că va „îngenunchea” Ungaria.

Rutte rămâne astfel singurul candidat la postul ce va fi eliberat curând de Jens Stoltenberg. În presă s-a speculat că lui Iohannis i s-ar putea oferi un post de conducere la Uniunea Europeană, în cadrul schimbărilor de cadre din urma alegerilor pentru Parlamentul European, din iunie. (M.Ț.)

📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te

Extinderea termenului de dare în arendă a spațiilor comerciale de la Aeroportul Chișinău, declarată neconstituțională

Până în prezent, au fost organizate fără succes două licitații pentru spațiile comerciale de la Aeroportul Chișinău. A treia, a fost lansată pe data de 29 mai.
Până în prezent, au fost organizate fără succes două licitații pentru spațiile comerciale de la Aeroportul Chișinău. A treia, a fost lansată pe data de 29 mai.

Curtea Constituțională a anulat modificările operate la legislația cu privire la privatizare, prin care se extindea termenul de dare în arendă a spațiilor comerciale ale Aeroportului Internațional Chișinău (AIC). Decizia a fost luată în urma unei sesizări depuse de deputați din opoziție.

Parlamentarii Blocului Comuniștilor și Socialiștilor (BCS) consideră că modificările votate de majoritatea parlamentară a Partidului Acțiune și Solidaritate au fost operate „cu încălcarea procedurii legislative” și că ar urmări „alte scopuri decât cele declarate”. Ei au susținut că nu au fost respectate prevederile Regulamentului Parlamentului și ale legislației privind actele normative și transparența în procesul decizional.

Judecătorii Curții Constituționale au constatat că amendamentele propuse de deputatul PAS, Radu Marian, nu au fost supuse unei proceduri corespunzătoare de dezbatere și votare.

„Curtea a constatat lipsa unei legături indispensabile între obiectul proiectului de lege votat în prima lectură și amendamentele adăugate doar în a doua lectură”, se arată în hotărârea instanței.

Adoptat la 16 mai, amendamentul înaintat de deputatul PAS, Radu Marian, a prevăzut includerea Î.S. „Aeroportul Internațional Chișinău” în lista bunurilor nepasibile privatizării. Deputatul a argumentat propunerea prin faptul că interdicția va permite aplicarea unor condiții mai avantajoase la licitația pentru închirierea spațiilor la aeroport și că va creștere termenul de transmitere în chirie a acestora de la 3 la 5 ani.

La 29 mai, Agenția Proprietății Publice (APP) a lansat pentru a treia oară o licitație pentru darea în arenda a spațiilor comerciale din cadrul Aeroportului Internațional Chișinău.

Până în prezent, au fost organizate fără succes două licitații pentru spațiile comerciale de la Aeroport. Ultima a fost suspendată pe 16 aprilie, din motiv că singura companie înregistrată în competiție, Lagardere Travel Retail, nu a furnizat toate documentele necesare pentru a se califica în etapa finală.

Ambele licitații s-au aflat în vizorul organelor de drept. Procuratura Anticorupție a desfășurat o investigație în această privință, însă, la 17 mai, procurorii au decis să înceteze urmărirea penală pe acest caz.

📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te

Opozantul rus Kara-Murza Jr., plasat într-o celulă cu cel mai strict regim de detenție

Vladimir Kara-Murza Jr. a fost condamnat la 25 de ani de închisoare în aprilie 2023 (imagine de arhivă).
Vladimir Kara-Murza Jr. a fost condamnat la 25 de ani de închisoare în aprilie 2023 (imagine de arhivă).

Administrația coloniei penitenciare nr. 6 cu regim strict din regiunea rusă Omsk l-a plasat pe opozantul Vladimir Kara-Murza Jr. într-un regim de detenție dintre cele mai severe care există în închisorile din Rusia.

El a fost transferat într-o celulă izolată pe un termen de șase luni, a declarat fostul său avocat, Vadim Prohorov, pe Facebook.

Potrivit lui, termenul de șase luni este maxim prevăzut de legislația rusă pentru încarcerarea într-un asemenea spațiu. O încăpere de tip celulă reprezintă un fel de închisoare în interiorul penitenciarului, unde cei care încalcă în mod sistematic regimul de detenție sunt izolați de restul deținuților, a spus Prohorov.

Kara-Murza a fost trimis în celulă pentru că nu și-a ținut mâinile la spate timp de câteva secunde, atunci când ar fi trebuit să facă acest lucru, potrivit administrației. Prohorov a declarat că noile condiții de detenție ar putea pune în pericol viața politicianului de opoziție din cauza stării de sănătate precare a acestuia.

Vladimir Kara-Murza Jr. are 42 de ani și este cetățean britanic și rus, precum și rezident permanent al Statelor Unite. El ispășește o pedeapsă de 25 de ani de închisoare în Rusia, fiind acuzat de trădare, colaborare cu o organizație indezirabilă și răspândirea de informații false despre armata rusă.

Opozantul, care spune că a supravițuit două tentative de otrăvire în Rusia, a fost arestat în aprilie 2022, după ce a criticat invazia rusă în Ucrainei.

El și susținătorii săi consideră că este persecutat doar pentru convingerile sale politice și civice.

Amnesty International l-a recunoscut pe Kara-Murza Jr. ca prizonier de conștiință, în timp ce organizația rusă Memorial l-a declarat deținut politic. Eliberarea politicianului a fost cerută de mai multe organizații internaționale și de guverne occidentale.

📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te

Râsul iberic, salvat de la dispariție într-un „succes conservaționist fără egal”

Râsul iberic este una din cele patru specii de râs cunoscute în Europa.
Râsul iberic este una din cele patru specii de râs cunoscute în Europa.

Grație eforturilor de conservare, o specie de râs care trăiește în zone izolate din Spania și Portugalia și-a revenit după ce fusese aproape dată ca dispărută, numărul adulților crescând de zece ori în ultimul sfert de secol.

Experți citați de Reuters spun că înmulțirea râsului iberic (Lynx pardinus) reprezintă un succes fără egal în lumea felinelor, într-o vreme când speciile dispar la scara planetei într-un ritm nemaivăzut vreodată, din cauza schimbărilor climaterice, poluării și pierderii habitatului.

Uniunea Internațională pentru Conservarea Naturii (IUCN), care clasifică speciile în funcție de nivelul de risc cu care se confruntă într-o „Listă roșie”, odată la câteva luni, a trecut joi râsul iberic de la categoria „periclitată” la „vulnerabilă”.

Râsul iberic are ochii galbeni și coada scurtă comună tuturor speciilor de râs, dar este mult mai mic, având o „barbă” specifică de păr lung în jurul bărbiei.

În 2001 erau semnalate numai 62 de exemplare adulte în pădurile din zona Mediteranei, dar populația a urcat la 648 în 2022, potrivit IUCN. Astăzi trăiesc peste 2000 de râși iberici, luând în calcul și puii.

Francisco Javier Salcedo Ortiz, coordonatorul programului LIFE Lynx-Connect, a spus că este „cea mai mare revenire a unei specii de feline din istorie, realizată prin eforturi de conservare fără egal. El a mulțumi celor care au contribuit la acest succes: proprietari de terenuri, fermieri, vânători și Uniunea Europeană, care a oferit fonduri.

📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te

Agenția de Mediu a prelevat probe din râul Nistru, poluat după avaria sistemului de canalizare de la Tighina

Ministerul Mediului solicită populației din zona adiacentă evitarea scăldatului în Nistru, precum și neadmiterea adăpatului animalelor în zona aval de Bender.
Ministerul Mediului solicită populației din zona adiacentă evitarea scăldatului în Nistru, precum și neadmiterea adăpatului animalelor în zona aval de Bender.

Inspectorii Agenției de Mediu au prelevat probe din mai multe zone ale râului Nistru, inclusiv în regiunea orașului Tighina, și urmează să le trimită spre analiză în laborator. Se întâmplă după ce în presă au apărut informații cu privire la avaria sistemului de canalizare a localității.

Rezultatele probelor prelevate din râul Nistru ar urma să fie disponibile în cel mult 10 zile lucrătoare, a comunicat Europei Libere șeful Laboratorului de referință de mediu din cadrul Agenției de Mediu, Vasile Parașciuc.

Ulterior, va fi întocmit un raport care va fi transmis Inspectoratului pentru Protecția Mediului, în vederea evaluării prejudiciului și determinării acțiunilor necesare pentru a-l elimina.

În dimineața zilei de 20 iunie, Ministerul Mediului a anunțat că, din informațiile preliminare referitoare la acest accident, avaria la sistemul de canalizare a orașului Tighina a fost înlăturată de structurile orășenești, iar râul Nistru se consideră momentan a fi poluat pe sectorul din apropierea municipiului.

„Imediat ce vom avea și alte informații, le vom comunica neîntârziat publicului. Pentru a evita situațiile neplăcute, Ministerul Mediului solicită populației din zona adiacentă evitarea scăldatului în Nistru, precum și neadmiterea adăpatului animalelor în zona aval de Bender”, a informat Ministerul.

Recomandări similare au fost emise și de așa-zisele autorități din stânga Nistrului.

Totodată, Biroul Politici de Reintegrare (BPR) a informat că a fost sesizat reprezentantul politic de la Tiraspol, cu solicitarea de a furniza informații mai detaliate cu privire la circumstanțele acestui incident. Reprezentanții instituției au transmis că autoritățile de la Chișinău sunt pregătite să acorde asistența corespunzătoare.

„În context, s-a solicitat asigurarea accesului specialiștilor calificați pentru a desfășura măsurările și activitățile necesare întru a asigura protecția sănătății populației, respectarea normelor ecologice în vigoare și buna utilizare a resurselor acvatice”, se arată în comunicat.

📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te

„Forța Fermierilor” cere Guvernului să majoreze fondul de subvenționare a agriculturii

Imagine de la unul din protestele organizate de asociația „Forța Fermierilor” din toamna - iarna 2023-2024.
Imagine de la unul din protestele organizate de asociația „Forța Fermierilor” din toamna - iarna 2023-2024.

Asociația „Forța Fermierilor” a cerut Guvernului să majoreze fondul de subvenționare a agricultorilor sau să prioritizeze plata subvențiilor către fermierii micro, mici și mijlocii. Ministerul Agriculturii a confirmat că a cerut Ministerului Finanțelor suplinirea fondului la următoarea rectificare.

Reprezentanții Asociației susțin că o mare parte din subvențiile solicitate de fermieri au fost deja debursate, iar suma rămasă nu ar fi suficientă pentru a acoperi valoarea totală a cererilor pentru subvențiile acordate post-investiții.

În 2024, autoritățile au alocat 1,6 miliarde de lei pentru fondul de subvenționare, iar potrivit datelor publicate de Agenția pentru Intervenții și Plăți în Agricultură (AIPA) pe 3 iunie, peste 68% din suma alocată a fost deja debursată, diferența rămasă fiind estimată la 470 de milioane de lei.

„Deficitul existent ar fi minim de 230 de milioane de lei”, susțin reprezentanții Asociației „Forța Fermierilor”, care notează că fără o eventuală majorare sistemul de subvenționare și cel agricol ar putea ajunge la colaps.

Contactați de Europa Liberă, reprezentanții Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare au declarat că, în prezent, în fondul de subvenționare a agriculturii mai sunt 430 de milioane de lei, iar plata subvențiilor se desfășoară în mod normal.

„Ministerul deja a întreprins tot ce este necesar și a solicitat de la Ministerul Finanțelor suplinirea fondului la următoarea rectificare a bugetului”, au spus reprezentanții instituției.

Însă, în scrisoarea adresată Guvernului, Asociația „Forța Fermierilor” susține că proiectul modificărilor bugetare nu ar prevedea majorarea fondului de subvenționare „pentru prima dată în ultimii ani”.

📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te

UE adoptă al 14-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei. Sunt vizate și gazele lichefiate (LNG)

Noile sancțiuni interzic și participarea europenilor la proiecte de gaze lichefiate rusești din nordul european extrem al Rusiei. În imagine: proiectul de la Murmansk, în noiembrie 2021. El ar fi trebuit să fie gata în august 2022.
Noile sancțiuni interzic și participarea europenilor la proiecte de gaze lichefiate rusești din nordul european extrem al Rusiei. În imagine: proiectul de la Murmansk, în noiembrie 2021. El ar fi trebuit să fie gata în august 2022.

Țările din Uniunea Europeană s-au pus de acord joi asupra unui nou pachet de sancțiuni „cuprinzătoare și puternice” împotriva Rusiei, menite mai ales să blocheze căile de ocolire a celor deja existente.

Decizia ambasadorilor celor 27 de țări, menită să restrângă și mai mult posibilitățile Rusiei de a-și finanța războiul din Ucraina, a fost anunțată pe platforma X de președinția belgiană a UE.

Reuters scrie că noile sancțiuni vizează și „transbordările” de gaze naturale rusești lichefiate (LNG) destinate, de pildă, piețelor din Asia, de pe o navă pe alta, în porturile europene.

Diplomați de la Bruxelles citați de dpa sub condiția anonimatului au spus că adoptarea noilor sancțiuni a durat mai mult decât ar fi vrut Ucraina și aliații ei pentru că Germania a avut îngrijorări privind legalitatea noilor măsuri și impactul lor asupra unor companii europene.

Mai devreme, Reuters a relatat că țări ca Germania, Belgia și Franța au cerut Comisiei Europene un studiu care să evalueze dacă impactul noilor sancțiuni va fi cu adevărat mai mare asupra Rusiei decât asupra UE.

La începutul lunii, când a ajuns publică discuția despre posibila interzicere a transferului de LNG rusești în porturile europene, Comisia Europeană a asigurat cumpărătorii asiatici că eventualele sancțiuni nu îi vor afecta negativ.

„Rusia va trebui doar să cheltuiască mai mult pentru aceste transferuri, și va avea mai puțini bani pentru război”, a explicat atunci comisara UE pentru energie, Kadri Simson.

Sancțiunile ar urma să interzică de asemenea participarea companiilor europene la finalizarea unor proiecte rusești LNG aflate în construcție, în nordul arctic al Rusiei.

Diplomații europeni au făcut eforturi să finalizeze noile sancțiuni înainte ca președinția rotativă a UE să fie preluată la 1 iulie de Ungaria, cea mai apropiată țară de Rusia în blocul cu 27 de membri. (M.Ț.)

📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te

Noi confruntări în sudul Libanului, între Israel și Hezbollah. SUA au trimis un emisar în zonă

Israelul cere retragerea luptătorilor Hezbollah de la granița libaneză, cerință respinsă de gruparea islamistă, care vrea un armistițiu în Gaza înainte de orice înțelegere în acest sens.
Israelul cere retragerea luptătorilor Hezbollah de la granița libaneză, cerință respinsă de gruparea islamistă, care vrea un armistițiu în Gaza înainte de orice înțelegere în acest sens.

Noi confruntări însoțite de atacuri aeriene ale armatei israeliene în sudul Libanului au dus la moartea a trei luptători ai Hezbollah, în vreme ce Israelul anunță că se pregătește de o eventuală ofensivă în zonă. SUA au trimis în regiune un emisar pentru a încerca să evite o nouă escaladare.

Potrivit forțelor libaneze, mai multe lovituri ale armatei israliene au vizat sudul țării, inclusiv satul de graniță Khaim. Hezbollah a anunțat moartea a trei dintre luptătorii săi, dintre care unul în satul de graniță Yaroune, revendicând totodată responsabilitatea pentru un atac cu drone asupra soldaților israelieni de la Metula, o localitate din nordul Israelului.

Acestea au fost văzute ca o replică a Hezbollah la un alt atac israelian de săptămâna trecută, soldat cu moartea unui comandant de rang înalt al miliției islamiste. Presa din regiune scrie că miercuri liderul Hezbollah, Hassan Nasrallah, urmează să țină un discurs televizat ca să comemoreze moartea comandantului, scrie DPA.

Armata israeliană a transmis miercuri dimineață că a identificat „câțiva teroriști ai Hezbollah” care ar fi intrat într-o unitate militară din raza orașului Yaroun, utilizată ca depozit de stocare a armelor. În rezultat, Israelul spune că forțele sale aeriene au lansat un atac asupra zonei unde acționau luptătorii Hezbollah.

Deși este scena unor confruntări aproape zilnice de la începutul ofensivei israeliene în Fâșia Gaza, Hezbollah și Israel nu au ajuns până acum la un conflict major, notează Reuters. Recent, Hezbollah a lansat un clip video în care a prezentat mai multe locații din Israel, printre care și orașul port Haifa, aflat la doar 27 kilometri de granița cu Libanul, ca posibile ținte.

Miercuri, armata israeliană a anunțat că comandanții superiori au aprobat „planuri operaționale pentru o ofensivă în Liban”, în timpul unei întruniri pentru a discuta situația din zonă. Aceștia au decis să ridice și nivelul de alertă și pregătire a trupelor de la granița cu Liban.

La rândul său, ministrul israelian al Afacerilor Externe, Israel Katz, a amenințat Hezbollah cu distrugerea în urma unui „război total”, precizând că o astfel de decizie ar putea fi luată în curând.

Marți, la Beirut s-a aflat și emisarul SUA, Amos Hochstein, care a declarat jurnaliștilor că cele două părți au atins „un moment critic”.

„Este în interesul oricui să rezolvăm situația rapid și pe cale diplomatică. Acest lucru este realizabil și urgent”, a mai spus el.

Financial Times scrie că Israelul cere ca Hezbollah să-și retragă forțele din apropierea graniței de sud a Libanului, în timp ce gruparea islamistă insistă că nu va accepta nici o înțelegere până când nu se va ajunge la un armistițiu în Fâșia Gaza.

📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te

R. Moldova a urcat câteva poziții în topul privind egalitatea de gen și ocupă locul 13 în lume

R. Moldova se află pe locul 13 din 146 de state ale lumii la capitolul egalitate de gen și a urcat șase poziții în raport cu anul precedent.
R. Moldova se află pe locul 13 din 146 de state ale lumii la capitolul egalitate de gen și a urcat șase poziții în raport cu anul precedent.

R. Moldova s-a plasat pe locul 13 în lume într-un clasament cu privire la egalitatea de gen, întocmit de organizația Forumul Economic Mondial (World Economic Forum). Față de anul trecut, Moldova a urcat șase poziții.

Potrivit autorilor clasamentului, din cele 146 țări incluse, cea mai mică discrepanță între genuri este în Islanda, țara care domină clasamentul 15 ani consecutiv. Podiumul este completat de alte două țări nordice: Finlanda și Norvegia. În top au mai fost incluse Noua Zeelandă, Suedia, Nicaragua, Germania, Namibia, Irlanda și Spania.

Moldova este plasată între Belgia și Marea Britanie, lăsând în urmă țări precum Franța, Italia sau Statele Unite. Ucraina și România s-au situat pe pozițiile 63 și 68, respectiv.

Cercetarea Forumului Economic Mondial a arătat că, față de anul trecut, decalajul general de gen s-a redus ușor, de la 68,5% la 68,6%. Cu toate acestea, raportul din anul acesta a arătat că, în continuare, nicio țară nu a reușit să atingă paritatea deplină între genuri, dar 97% din țările incluse în această ediție și-au redus cu mai mult de 60% din decalajul între genuri, comparativ cu 85% cât era în 2006.

Cele mai bune rezultate sunt înregistrate în Europa.

Raportul „Global Gender Gap Report”, aflat la cea de-a 18-a ediție, analizează evoluția decalajelor de gen în patru domenii: participarea și oportunitățile economice; nivelul de educație; sănătatea și supraviețuirea; și împuternicirea politică. Este cel mai longeviv indice care urmărește progresele înregistrate în ceea ce privește eliminarea acestor decalaje. De asemenea, raportul analizează impactul șocurilor globale asupra diferențelor de gen pe piața muncii.

📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te

Emisar UE: candidatura Georgiei e „înghețată” din cauza legii „agenților străini”

Paweł Herczyński, ambasadorul UE în Georgia.
Paweł Herczyński, ambasadorul UE în Georgia.

Ambasadorul Uniunii Europene la Tbilisi a spus că parcursul european al Georgiei, țară candidată la aderare ca și Moldova sau Ucraina, este practic înghețat după ce partidul de guvernământ Visul Georgian a trecut prin parlament o lege criticată de opoziție și societatea civilă.

„În principiu, adoptarea legii (agenților străini), în percepția mea, a înghețat integrarea Georgiei în Uniunea Europeană”, a spus ambasadorul Pawel Herczyński, citat de agenția Reuters.

Legea „transparenței finanțării”, adoptată recent de legislativul georgian, obligă organizațiile care primesc cel puțin 20% din finanțare din străinătate să se declare agenți străini.

Visul Georgian a mai înaintat de atunci legislativului pe care îl domină o lege criticată aspru în Occident, care interzice „propaganda homosexuală”, tot ca în Federația Rusă.

„Legea agenților străini” a provocat proteste masive, repetate, în capitala georgiană, unele reprimate de poliție.

Georgia, care a început pregătirile pentru aderare la UE înaintea Moldovei sau Ucrainei, a rămas între timp în urmă. Ea a primit statut de țară candidată abia în decembrie, anul trecut.

Partidul de guvernământ Visul Georgian respinge criticile de la Bruxelles la adresa legilor pe care le promovează, spunând că reproșurile ar face parte dintr-o campanie de denigrare a țării sale, care ar merita să intre mai devreme în UE decât Moldova și Ucraina.

Potrivit unei ciorne a declarației finale a summitului UE din 27-28 iunie, văzută de Europa Liberă, blocul cu 27 de membre va critica din nou abaterile Georgiei de la obligațiile asumate în procesul aderării, lăudând în schimb, în general, Ucraina și Moldova. (M.Ț.)

📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te

Autoritățile testează tarifele diferențiate pentru unii consumatori de energie electrică

Pentru implementarea tarifelor diferențiate este nevoie de instalarea unor așa-numite contoare inteligente.
Pentru implementarea tarifelor diferențiate este nevoie de instalarea unor așa-numite contoare inteligente.

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a aprobat, marți, coeficientul de tarifare, folosit pentru testarea contoarelor inteligente și a tarifării diferențiate a energiei electrice. Proiectul se înscrie în planul autorităților de a stabiliza sistemul energetic al R. Moldova.

Consumatorii selectați vor plăti jumătate din prețul obișnuit pentru un kW/h între orele 00 și 06:00, prețul standard pentru consumul în intervalul 11:00 – 16:00, și un preț majorat cu coeficientul 1,2 între orele 16:00 – 24:00, se arată în comunicatul Ministerului Energiei.

Proiectul presupune instalarea contoarelor inteligente pentru un număr redus de persoane. Acestea vor fi selectate ulterior, din diferite localități și regiuni ale țării, de distribuitorii de energie.

La această etapă, autoritățile vor să studieze comportamentul de consum al cetățenilor. În special, ANRE vrea să afle dacă tariful de noapte va ajuta la reducerea „vârfurilor de consum”, adică a orelor în care sistemul electroenergetic moldovean este suprasolicitat.

După o perioadă de testare, ANRE planifică să extindă tarifele diferențiate în toată țara, într-un efort de digitalizare a sectorului energiei și de stabilizare a sistemului electroenergetic. Pentru aceasta, însă, mai este nevoie de adaptarea cadrului normativ și setarea infrastructurii necesare.

Contoarele inteligente vor măsura consumul la intervale scurte și vor transmite datele automat, securizat și fără greșeli către distribuitorul de energie, fără a fi nevoie ca angajații companiilor furnizoare să citească fizic contoarele, afirmă autoritățile.

Astfel, consumatorii vor putea utiliza aparatele electrocasnice în orele când energia este mai ieftină. Electrocasnicele inteligente vor putea „citi” automat din contor tarifele și vor decide care este cel mai convenabil moment să pornească.

Proiectul-pilot privind tarifarea diferențiată este derulat de Ministerul Energiei în parteneriat cu UNDP Moldova și Guvernul Italiei.

📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te

Rusia spune că așteaptă de la SUA răspuns la o propunere de schimb de deținuți

Paul Whelan, fost pușcaș marin american, aflat într-o închisoare rusească din 2018.
Paul Whelan, fost pușcaș marin american, aflat într-o închisoare rusească din 2018.

Viceministrul de Externe al F. Ruse, Serghei Riabkov, a fost citat miercuri de agenția de știri TASS cu declarația că Moscova a transmis Statelor Unite propuneri pentru schimburi de deținuți, iar acum așteaptă răspunsul.

„În acest moment, mingea este în terenul SUA”, a spus diplomatul rus, fără să precizeze cine ar putea fi protagoniștii schimbului.

AFP notează că declarația vine înaintea începerii în Rusia a procesului jurnalistului american Evan Gershkovich, de la Wall Street Journal, arestat în martie anul trecut sub acuzația de spionaj.

Într-o închisoare rusească se află din toamna anului trecut și Alsu Kurmasheva, jurnalistă RFE/RL, învinuită că nu s-a înregistrat ca agent străin și că a „defăimat” forțele armate rusești.

În februarie, președintele rus, Vladimir Putin, a spus că ar avea loc discuții despre eliberarea lui Gershkovich, dar Kremlinul nu a dat de atunci detalii despre eventuale progrese.

Procesul lui Gershkovich, primul jurnalist occidental acuzat de spionaj în Rusia după sfârșitul Războiului Rece, ar urma să înceapă la 26 iunie la Ekaterinburg, în regiunea Uralilor. El ar putea fi condamnat la 20 de ani de închisoare dacă va fi găsit vinovat.

Gershkovich, Kurmasheva, sprijiniți de angajatorii lor, resping acuzațiile care li se aduc, considerându-se pedepsiți pentru munca lor de jurnaliști. Autoritățile din SUA, dar și din alte țări democratice, ca și organizațiile de presă internaționale, au cerut în repetate rânduri eliberarea lor.

În Rusia este de asemenea închis, încă din 2018, fostul pușcaș marin american Paul Whelan, condamnat la 16 ani de închisoare pentru spionaj. Numele său a fost de asemenea vehiculat ori de câte ori s-a vorbit de schimburi de deținuți. (M.Ț.)

📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te

Partidul lui Ion Ceban cere CEC să sancționeze PAS pentru că i-ar face campanie electorală Maiei Sandu pe seama referendumului pro-UE

Ion Ceban nu va candida la alegerile prezidențiale, dar acuză PAS de crearea „concurenței neloiale” față de alți „potențiali candidați”.
Ion Ceban nu va candida la alegerile prezidențiale, dar acuză PAS de crearea „concurenței neloiale” față de alți „potențiali candidați”.

Partidul Mișcarea Alternativa Națională (MAN) a primarului capitalei, Ion Ceban, s-a plâns Comisiei Electorale Centrale (CEC) pe faptul că membrii Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) ar fi distribuit ziare pro-referendum, în care este promovată președinta Maia Sandu.

În sesizarea depusă la CEC pe 18 iunie, MAN a cerut sancționarea PAS pentru că membrii partidului de guvernământ ar fi distribuit 380.000 de ziare pentru promovarea referendumului din 20 octombrie privind aderarea R. Moldova la Uniunea Europeană, în care apare și poza Maiei Sandu.

Partidul lui Ion Ceban crede că PAS creează „concurență neloială” față de alți „potențiali candidați” și, astfel, ar pune în pericol corectitudinea desfășurării alegerilor. MAN a transmis că susține referendumul, dar crede că PAS „monopolizează” procesul de integrare europeană.

MAN se află printre cele 13 formațiuni care au semnat pe 26 mai, la Chișinău, alături de partidul de guvernământ PAS și formațiuni de opoziție pro-europene unite în blocul „Împreună”, un așa-numit „Pact pentru Europa”, prin care și-au asumat „angajamentul politic de a contribui plenar la obiectivul integrării Republicii Moldova în Uniunea Europeană”.

Pe de altă parte, în opinia deputatului Lilian Carp, care a fost candidatul PAS la alegerile locale din Chișinău din noiembrie 2023, inițiativa MAN este o „inepție”. Carp a spus Europei Libere că sesizarea depusă de MAN ar demonstra „fața adevărată a lui Ion Ceban”, care se declară „mare pro-european”, dar de fapt ar fi „conectat la Moscova”. Deputatul a mai spus că, în prezent, PAS face campanie doar pentru promovarea referendumului, inițiat de Maia Sandu.

Președinta Maia Sandu, care a fondat și a condus PAS până a fi aleasă în această funcție, a anunțat, la sfârșitul lui decembrie 2023, că va candida pentru un nou mandat. La rândul său, Ion Ceban a spus recent că nu va candida la alegerile prezidențiale din toamnă, însă formațiunea sa va continua să se pregătească pentru parlamentarele de anul viitor.

Printre alți politicienii care au anunțat deja că vor candida la scrutinul din octombrie sau că ar intenționa să se înscrie în cursă se află fostul ministru de Externe, Tudor Ulianovschi; liderul „Partidului Nostru”, Renato Usatîi; liderul Partidului Dezvoltării și Consolidării Moldovei, fostul premier Ion Chicu; fondatorul Platformei Demnitate și Adevăr, Andrei Năstase.

Liderul Partidului Socialiștilor, fostul președinte al țării, Igor Dodon, încă nu a decis dacă va candida sau nu, pentru că mai speră că va găsi un candidat comun al opoziției, care să concureze cu Maia Sandu.

📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te

Germania simplifică procedurile de acordare a vizelor pentru muncitorii calificați

Guvernul de la Berlin susține că ar avea nevoie de circa 400.000 de muncitori străini angajați anual, pentru a menține echilibrul pe piața forței de muncă.
Guvernul de la Berlin susține că ar avea nevoie de circa 400.000 de muncitori străini angajați anual, pentru a menține echilibrul pe piața forței de muncă.

Autoritățile germane accelerează procedurile de emitere a vizelor pentru muncitorii calificați, aflați la mare căutare pe piața forței de muncă din țară. Ministerul Afacerilor Externe de la Berlin susține că progresul se va datora digitalizării și centralizării proceselor birocratice.

La o reuniune a Partidului Verzilor din această săptămână, de la Berlin, membra formațiunii, șefa diplomației germane, Annalena Baerbock, a oferit spre exemplu cazul ambasadei de la New Delhi, unde perioada de așteptare pentru o viză a fost redusă la doar două săptămâni, scrie DPA.

„Anterior, aceasta era de nouă luni”, a spus Baerbock, care a notat că rezultatul se datorează în special proceselor de digitalizare și centralizare a proceselor de emitere a vizelor.

Ministerul Afacerilor Externe de la Berlin dorește să continue procesul, estimând că ar avea nevoie de o creștere cu 63% a numărului de vize emise pentru a atinge ținta de 400.000 de persoane, care ar fi suficienți pentru a menține acest „flux” de import a cadrelor calificate în economia germană.

Inițiativa însă se lovește de reticența ministrului liberal al finanțelor, Christian Lindner, care potrivit DPA, ar dori să taie din fondurile alocate pentru IT și angajări, în încercarea de a menține un buget federal echilibrat.

Partidul Verzilor însă insistă pe această politică de simplificare a vizelor, șefa grupului parlamentar, Katharina Dröge, afirmând în timpul aceleași reuniuni că e nevoie de un „pact social pentru o cultură a bun-venitului”.

„Ne propunem să simplificăm și mai mult barierele și accesul pe piața germană a muncii și facem apel la o dezbatere politică care să evite alimentarea prejudecăților”, a declarat ea. Lucrătorii calificați străini trebuie să se simtă ca acasă în Germania, a adăugat Dröge.

La 19 ianuarie, Parlamentul Germaniei a adoptat mai multe modificări legislative care înlesnesc obținerea cetățeniei. Astfel, aceasta poate fi obținută după o ședere de cinci ani în țară, iar în cazul copiilor născuți în Germania și care au un părinte ce a locuit legal cel puțin cinci ani în țară, va fi acordată automat.

Facilitarea obținerii cetățeniei germane vine aproape odată cu adoptarea unei noi legi, mai aspre, împotriva imigrației ilegale.

Recent, Germania a declarat „țări sigure” R. Moldova și Georgia, ceea ce face mai ușoară deportarea solicitanților de azil din cele două state, făcând obținerea azilului ca și imposibilă.

La finele anului 2023, Germania a încheiat un acord cu Georgia care facilitează deportările, dar și imigrarea în regim legal. În prezent, Berlinul mai negociază astfel de acorduri cu încă cinci țări, în frunte cu Moldova. Celelalte sunt Kenya, Columbia, Uzbekistan, Kârgâzstan și Maroc.

📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te

Liderii europeni vor promite continuarea sprijinului pentru R. Moldova, inclusiv în ce privește alegerile și referendumul de la toamnă

Imagine de la summitul Comunității Politice Europene, găzduit de R. Moldova pe 1 iunie 2023
Imagine de la summitul Comunității Politice Europene, găzduit de R. Moldova pe 1 iunie 2023

La summitul lor de la sfârșitul lunii curente, liderii celor 27 de țări din Uniunea Europeană vor promite continuarea asistenței pentru R. Moldova, inclusiv în contextul alegerilor prezidențiale de la toamnă și al referendumului privind aderarea la UE.

Promisiunea este cuprinsă într-o ciornă a declarației finale a summitului UE din 27-28 iunie, văzută de Europa Liberă.

„Uniunea Europeană va continua să furnizeze întregul sprijin necesar R. Moldova pentru a face față provocărilor ca urmare a războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei, și pentru a consolida rezistența, securitatea și stabilitatea țării în fața activităților destabilizatoare ale Rusiei, inclusiv în contextul alegerilor și referendumului de la toamnă”, se spune în document.

În document se salută, printre altele, angajamentele bilaterale luate de statele membre față de Moldova în cadrul Misiunii de Parteneriat a Uniunii Europene (EUPM Moldova), dedicată consolidării apărării țării, pe fondul războiului din Ucraina.

Ciorna de declarație văzută de EL salută începerea negocierilor de aderare la UE cu Republica Moldova, într-un semnal că liderii europeni contează că aceasta va avea loc înaintea summitului, anume la o conferință interguvernamentală pe 25 iunie, la fel ca și în cazul Ucrainei.

Proiectul de declarație este consacrat în cea mai mare măsură tocmai Ucrainei, pe fondul intensificării eforturilor occidentale de a nu permite Rusiei să capete avantaj pe front, după o perioadă în care livrările de arme pentru Kiev au stagnat.

Combaterea „activităților” rusești de destabilizare în Moldova

Noua promisiune de sprijin al UE împotriva tentativelor rusești de destabilizare a R. Moldova vine la scurt timp după ce Statele Unite, Canada și Marea Britanie au avertizat într-o declarație comună că Rusia ar putea încerca, cu ajutorul aliaților ei moldoveni, să provoace contestarea rezultatului alegerilor prezidențiale din octombrie, dacă nu vor fi câștigate de un candidat pro-rus.

În declarația finală a summitului din 27-28 iunie ar urma să fie formulate critici aspre la adresa conducerii Georgiei, țară candidată la aderare, care a adoptat recent o controversată lege a „agenților străini”, după model rusesc, reprimând protestele organizate de opoziție și societatea civilă împotriva noii legislații.

„Consiliul European cere autorităților georgiene să-și clarifice intențiile dând înapoi de la acest curs, care pune sub semnul întrebării parcursul spre UE al Georgiei”, se arată în ciorna declarației finale a summitului UE din 27-28 iunie.

Summitul va avea o semnificație specială și pentru că va fi ultimul dinaintea preluării președinției rotative pe șase luni de către Ungaria, țară care s-a opus mereu apropierii Ucrainei, dar nu și Moldovei, de Uniunea Europeană.

După acest summit, structurile UE vor trece printr-un proces de tranziție în lumina alegerilor pentru Parlamentul European, din 6-9 iunie, astfel că este de așteptat ca mari decizii să nu se ia, în domeniul politicii externe, în următoarele luni. (M.Ț.)

📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te

Energocom a rambursat prima tranșă de 100 milioane euro a unui împrumut de la BERD

SA Energocom a folosit un împrumut de la BERD, în perioada octombrie 2022 – ianuarie 2023, pentru diversificarea surselor de achiziție a gazelor și crearea stocurilor strategice.
SA Energocom a folosit un împrumut de la BERD, în perioada octombrie 2022 – ianuarie 2023, pentru diversificarea surselor de achiziție a gazelor și crearea stocurilor strategice.

Societatea pe Acțiuni Energocom a restituit la bugetul de stat 300 de milioane de lei din contul reducerii capitalului social. Suma face parte din mijloacele financiare injectate pe parcursul anului 2022, a anunțat compania fondată și controlată în totalitate de guvernul de la Chișinău.

„Măsura este prevăzută în Legea bugetului de stat, conform căreia până la sfârșitul anului 2024 societatea va organiza procedura de achiziționare a 1 300 000 de acțiuni proprii. Respectiv, până la sfârșitul anului, SA Energocom va achita integral, eșalonat, către bugetul de stat, toată suma de 1,3 miliarde de lei”, precizează un comuniat al instituției.

În decembrie 2023, SA Energocom a întors la bugetul de stat o altă tranșă în valoare de 1 miliard de lei, ca urmare a unei dispoziții a Comisiei pentru Situații Excepționale.

Potrivit companiei, deciziile de rambursare vin în contextul stabilizării pieței gazelor naturale.

Energocom spune că, tot pe 18 iunie, a restituit 65 de milioane de euro Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), închizând prima tranșă (ciclul 2 de utilizare) de 100 de milioane de euro, după ce în luna mai a fost făcut un transfer de 35 de milioane de euro.

„Scopul împrumutului BERD este diversificarea surselor de achiziție a gazelor naturale și crearea stocurilor strategice. Primele două tranșe ale creditului, în valoare totală de 300 de milioane de euro, au fost închise, rămânând activă tranșa 3, în valoare de 165 de milioane de euro. Aceasta, împreună cu cele circa 34 de milioane de euro sub formă de grant din partea Guvernului Norvegiei, vor fi folosite la necesitate în viitorul sezon de încălzire, pentru a asigura țara cu resurse energetice”, notează instituția.

SA Energocom a folosit un împrumut de la BERD, în perioada octombrie 2022 – ianuarie 2023, pentru diversificarea surselor de achiziție a gazelor și crearea stocurilor strategice, în contextul amenințărilor concernului rus Gazprom de a sista livrarea gazelor naturale.

Autoritățile moldovene susțin că nu mai depind de livrările de la Gazprom, după ce SA Energocom a început să procure gaze de pe piața internațională.

📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te

Deputatele îi vor solicita lui Nantoi să-și ceară scuze pentru fraza despre „moldovence frumoase care vor deservi soldați ruși în bordeluri”

Oazu Nantoi crede că indignarea referitoare la discursul său este motivată politic.
Oazu Nantoi crede că indignarea referitoare la discursul său este motivată politic.

Președinta Platformei Femeilor Deputate din Parlament, Doina Gherman, a spus Europei Liberă că, la următoarea ședință a legislativului, Platforma va cere deputatului Oazu Nantoi să-și ceară scuze pentru fraza despre „moldovencele frumoase” care ar putea „deservi soldați ruși în bordeluri”.

Vicepreședinta legislativului, deputata PAS Doina Gherman, consideră că Nantoi „trebuie să-și ceară scuze pentru ofensele pe care le-a adresat”. La următoarea ședință a legislativului, Platforma Femeilor Deputate din Parlament îi va solicita lui Nantoi „să clarifice declarațiile făcute anterior și eventual să-și ceară scuze”.

Totuși, Gherman este convinsă că declarațiile „au fost scoase din context” și că Nantoi „nu le-a avut în vedere”.

Platforma Femeilor Deputate reunește parlamentarele din toate partidele și a fost concepută ca un cadru de cooperare pentru promovarea drepturilor femeilor în țară, promovarea echității și egalității în drepturi a femeilor, prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice, dar și pentru a contribui la promovarea independenței și abilitării economice a femeilor și a politicilor prietenoase familiei prin inițiativă și sprijin legislativ.

Într-un discurs critic la adresa exponenților Rusiei în R. Moldova, rostit de la tribuna Parlamentului pe 14 iunie, deputatul PAS Oazu Nantoi a amintit de „fetele moldovence frumoase”, membre ale ansamblului de dansuri populare „Joc”, care au dansat „nu gratuit” pentru oligarhul fugar Ilan Șor, la Forumul economic de la St. Petersburg, din 5-8 iunie.

Nantoi a spus că „în condițiile lumii ruse în R. Moldova, fetele moldovence frumoase vor avea o perspectivă strălucită ca, pentru ruble, să deservească soldații ruși în bordeluri”, iar „tinerii” vor avea perspectiva de a deveni „carne de tun”.

După ce declarația a fost criticată în presă și pe rețelele sociale, deputatul PAS a insistat asupra discursului său și l-a publicat pe Facebook, cu introducerea: „Am făcut o declarație în plenul Parlamentului – m-a răzbătut! Și e absolut firesc ca tot soiul de «mraziuri» putiniste să pornească interpretările lor perverse”.

La trei zile după declarația lui Nantoi, deputata socialistă Adela Răileanu, membră a Platformei Femeilor Deputate, a criticat „insulta scandaloasă la adresa femeilor din Moldova”.

Ea crede că Nantoi a avut un „comportament lipsit de respect”, care subminează „demnitatea” nu doar a femeilor moldovence, ci și a Parlamentului. Răileanu s-a arătat dezamăgită de faptul că nu a existat o reacție fermă din partea Platformei Femeilor Deputate și și-a îndemnat colegele să condamne public discursul lui Nantoi. Biroului Permanent al Parlamentului i-a cerut să sancționeze comportamentul deputatului.

Oazu Nantoi a spus Europei Libere că a aflat de la Adela Răileanu că în Parlament există o platformă a femeilor deputate, care, de altfel, este condusă de colega lui de fracțiune, Doina Gherman. Dar Nantoi crede că mai importat este faptul că Răileanu face parte din Blocul Comuniștilor și Socialiștilor.

Astfel, Nantoi crede că Răileanu l-a criticat la „indicațiile de la experți în manipulare a opiniei publice de la Kremlin” ca să distragă atenția publică de la esența discursului lui despre „regimul fascist din Federația Rusă”, care ar „pune la cale o lovitură de stat” în R. Moldova, pentru a sabota referendumul și alegerile prezidențiale din octombrie.

Deputatul a evitat să spună dacă regretă sau nu formularea criticată și a atras atenția că ea a fost făcută în „contextul lumii ruse”.

În anul 2023, majoritatea PAS a votat, în prima lectură, o nouă lege cu privire la statutul, conduita și etica deputatului. Aceasta prevede constituirea unei comisii de etică și sancțiuni pentru încălcarea ordinii ședințelor.

Printre altele, legea interzice parlamentarilor „să facă declarații calomnioase în adresa deputaților, altor demnitari, funcționari ori persoane”.

„Deputatul nu are dreptul să lezeze onoarea, demnitatea și reputația profesională ale deputaților, să utilizeze expresii sau cuvinte jignitoare, indecente și/sau calomnioase și gesturi obscene”, se menționează în proiectul de lege.

📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te

Adunarea Populară cere președintei Maia Sandu să respingă legea ce desființează Curtea de Apel Comrat

Curtea de Apel de la Comrat
Curtea de Apel de la Comrat

Conducerea Adunării Populare a autonomiei găgăuze a cerut președintei Maia Sandu să nu promulge legea de revizuire a hărții juridice a Republicii Moldova prin care a fost desființată Curtea de Apel de la Comrat.

Într-o scrisoare semnată de președintele Adunării Populare, Dmitri Constantinov, se spune că legea adoptată de Parlament la 13 iunie ar promova ceea ce el a numit „o agendă anticonstituţională de demontare a autonomiei găgăuze și de încălcare a drepturilor poporului găgăuz”, care în felul acesta ar fi privat de dreptul la justiție.

Șeful Adunării Populare susține că modificările sunt „discriminatorii” și ar fi în contradicție și cu legea privind statutul juridic special al UTA Găgăuz-Yeri. El a deplâns faptul că nici Guvernul, nici Parlamentul nu au luat în considerare sesizările anterioare ale autorităților și locuitorilor autonomiei găgăuze.

„Dacă toate circumscripțiile judiciare din țară sunt formate pe baza criteriului teritorial, atunci localitățile din raionul Vulcăneşti, care fac parte din UTA Găgăuzia, unde trăiesc găgăuzii și alte minorități naționale (bulgari, ucraineni, ruși etc.), care au ca limbă de comunicare interetnică limba găgăuză și limba rusă, sunt transferate sub jurisdicția judiciară a unității administrativ-teritoriale Cahul, care nu face parte din UTA Găgăuzia. Procedura judiciară la Judecătoria Cahul se desfășoară doar în limba română, pe care, din păcate, locuitorii raionului Vulcăneşti nu o posedă - un factor care, împreună cu distanta geografică de la Cahul, va servi ca un obstacol serios pentru locuitorii acestor localități în accesul la justiție și apărarea judiciară a drepturilor și libertăților încălcate”, afirmă, între altele, Dmitri Constantinov.

Conducerea Adunării Populare declară că propunerea de „lichidare a instanțelor de judecată din autonome” și transferul acestora sub alte jurisdicții, din alte unități administrativ-teritoriale, este „absolut inacceptabilă pentru locuitorii autonomiei”.

Scrisoarea a fost publicată pe 17 iunie, pe pagina de internet a Adunării Populare, dar este datată cu 13 iunie.

La începutul lunii aprilie, Parlamentul a început examinarea unor amendamente de revizuire a hărții judiciare a Republicii Moldova. Principala noutate a proiectului a fost crearea Curții de Apel Sud, prin comasarea Curții de Apel Comrat și a Curții de Apel Cahul. Potrivit modificărilor aprobate de Parlament, instanțele vor continua să activeze în sediile lor actuale, dar președintele Curții de Apel Sud va avea sediul la Cahul. Tot la Cahul, va fi mutat sediul secundar de la Vulcănești al Judecătoriei Comrat. Astfel, Judecătoria Cahul va avea sedii secundare în Taraclia (raion cu populația majoritară bulgară), Vulcănești (oraș al autonomiei găgăuze) și în Cantemir.

Dacă va fi promulgată de șefa statului, noua hartă judiciară va intra în vigoare la șase luni după publicarea legii în Monitorul Oficial.

📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te

Încarcă mai mult

XS
SM
MD
LG