Linkuri accesibilitate

O seară cu Sonia Rykiel


Sonia Rykiel este o casă de modă de lux care a ascultat dorințele tuturor femeilor. Pentru această companie luxul nu este neapărat ceva rar și scump ci sunt acele lucruri care te fac să visezi. Pentru a-și încheia anul cu succes Sonia Rykiel a organizat un defileu de amploare de lenjerie pentru femei, care a avut loc în Marele Palat la Paris.

Show-ul Rykiel
Locul a fost magic, feeric, totul decorat ]n culorile casei Rykiel, care sunt roșu, negru și roz. Cei 2.500 de invitați au avut plăcerea să admire decorațiile de vis care bucurau ochiul: o reproducție gigantică a Turnului Eiffel, o enormă roată din lemn, defileul manechinelor în mijlocul unei copii a Champs Elysées.

Arbori iluminați de o parte și de alta a majoretelor care defilau pe o pudră neagră și strălucitoare. Decorul evocă în scenă o sărbatoare cu târg de lux cu carete în mijlocul căruia defilează manechine în lenjerie.
Printre invitați au fost Jean Paul Gaultier, care a fost în cadrul juriului a concursului Miss Franța 2010, Alice Dellal.

Cu această ocazie șampania a curs din abundență, mesele pline cu diferite bunătăți. Moda de azi nu se exprimă doar prin haine. Este cert faptul că produsul trebuie să fie prezentat consumatorului într-o formă cît mai atractivă, ceea ce s-a făcut la acest show. Astfel seara de lux a casei Rykiel a avut o savoare particulară.
Organizatoare acestei seri a fost deghizată în Crăciuniță, avînd în jur o mulțime de spiriduși de genul feminin îmbrăcate în lenjerie sexy, care au reușit să înfierbânte sala și la propriu și la figurat.
XS
SM
MD
LG