Linkuri accesibilitate

4.04 - București: PSDR în grupul socialist al APCE


Apropiere între PD și PSDR care nu exclud o alianță post-electorală.


4 aprilie 2000

Actualitatea românească. (Moderator: Cristian Teodorescu, corespondent: A. Şeptilici).

PSD în grupul socialist al Adunării Parlamentare a Consiliului Europei.

Ion Iliescu, preşedintele PSDR, consideră că primirea partidului său cu drepturi depline în grupul socialist in Adunarea parlamentară a Consiliul Europei este un pas firesc dat fiind că partidul său a avut rolul de observator încă din 1993. Pe de altă parte, acceptarea PDSR este urmare a bunelor raporturi cu Partidul Democrat, care i-au sprijinit candidatura, este de părere Iliescu. Ion Iliescu a admis încă că PDSR mai are de aşteptat până să fie primit şi în Internaţionala socialistă.

Pe de altă parte, vicepreşedintele PD, Bogdan Niculescu Duvăz, ce a sprijinit la Bruxelles PDSR-ul, spune că aceasta atitudine nu trebuie interpretată ca o apropiere dintre cele două partide, ci pur şi simplu ca o decizie de a nu se opune. „Realitatea este că în consecinţa recunoaşterii de către PDSR şi semnării declaraţiei politice privind aderarea la UE, care este o declaraţie fundamentală de opţiune politică, nu putem spune că PDSR nu are o modificare substanţială de opinie, cel puţin către organismele europene”, a declarat Duvăz.

La întrebarea dacă există vreo posibilitate ca noile raporturi dintre PDSR şi PD să reprezinte o intenţie de alianţă post-electorală, Iliescu a spus că „Este oricând posibilă. Aceasta este doar o premisă”, în timp ce Duvăz a afirmat că „sunt foarte multe lucruri care ne deosebesc, inclusiv în privinţa reformei economice, privind activitatea sau intervenţionismul statului, păreri absolut diferite, o opţiune centralistă, de comandă, chiar o anumită rigiditate privind problema minorităţilor”.
XS
SM
MD
LG