Linkuri accesibilitate

La vot sau cu soarta tărăcanilor închiși într-un borcan de sticlă (Timpul)


Zvonuri și contrazvonuri de tulburări cu ocazia alegerilor discutate în presa de limbă rusă.


Campania electorală a înghiţit peste 22 milioane lei, ne anunţă Timpul, iar cifra rezultă din rapoarte financiare ale partidelor, toate cu excepţia mişcării Ravnopravie care nu a depus la CEC raportul. La fel, Timpul lansează de pe paginile sale mai multe apeluri faţă de alegători să iasă la vot. Iată doar unul formulat de Constantin Tănase: dacă duminică nu ieşiţi la vot să ştiţi că vom rămâne cu toţii sub bolta acestui spaţiu închis ca taracanii într-un borcan de sticlă; vedem lumea, dar nu putem ieşi spre ea, scrie Tănase.

Ziarele de limbă rusă Moldavskie Vedomosti şi Panorama se întrec în a prezice sau, dimpotrivă, a nega o presupusă tulburare care s-ar aştepta după aceste alegeri. Astfel, Moldavskie Vedomosti afirmă că ar fi găsit dovezi care ar confirma informaţia precum că în Moldova se pregătesc provocări în masă, în cazul izbândei în alegeri a unor partide orientate spre Rusia. Revoluţia se anulează, titrează pe de altă parte Panorama, care afirmă că informaţiile care circulă printre alegători sunt doar zvonuri lansate cu premeditare de unele partide.

Iar Moldova Suverană oferă spaţii largi cazului Artur Reşetnicov şi insistă că acesta ar fi fost răpit şi torturat ca să semneze declaraţii false.

Economist a alcătuit un top al celor mai bune dobânzi dacă păstrezi economiile în lei şi afirmă că mediul de afaceri nu a scăpat încă din chingile birocraţiei. Precum a calculat ziarul, doar 8 din cele 45 de acţiuni prevăzute în planul de eliminare a constrîngerilor de ordin administrativ în mediul de afaceri au fost realizate definitiv.
XS
SM
MD
LG