Linkuri accesibilitate

Centrele de distribuție ONU din nord-vestul Pakistanului închise după atentatul terorist de sîmbătă


Programul Naţiunilor Unite pentru alimente şi-a închis centrele de distribuţie din nord-vestul Pakistanului în urma atacului sinucigaş de sâmbătă la unul dintre ele soldat cu cel puţin 43 de morţi. Reprezentantul programului, Shafiq Khan a spus că la ordinul autorităţilor locale au fost închise patru centre umanitare din raionul tribal Bajaur în apropierea graniţei cu Afganistanul.
Sâmbătă, un atacator îmbrăcat în burca a aruncat două grenade în mulţimea care aştepta la centrul de distribuţie din oraşul Khar, iar apoi şi-a detonat vesta explozivă.
Într-o declaraţie în care a condamnat atacul, preşedintele afgan, Hamid Karzai a îndemnat Pakistanul să nu-şi cruţe eforturile pentru combaterea terorismului.
XS
SM
MD
LG