Linkuri accesibilitate

Vicepreședintele american Joe Biden în vizită la Moscova


Vicepreşedintele american Joseph Biden se afla la Moscova, in a doua etapa a vizitei sale europene, care il va aduce vineri şi la Chisinau. Pe agenda convorbirilor se afla cooperarea americano-rusă pe tema scutului defensiva anti-rachetă, unde Moscova si Washingtonul continuă să aibă opinii diferite, chestiuni economice bilaterale şi dorinta Moscovei de a obţine sprijin american pentru a adera la Organizaţia Mondiala a Comerţului. De asemenea, se va discuta situaţia din Libia. Rusia avertizează asupra oricărei intervenţii străine in aceasta ţară şi se declara împotriva impunerii unei zone de interdicţie a zborurilor asupra Libiei. Vicepreşedintele Biden va avea astazi convorbiri cu preşedintele Dmitri Medvedev, şi miine cu premierul Vladimir Putin şi cu reprezentanţi ai societăţii civile şi ai opoziţiei democrate. Vicepreşedintele american va vizita astazi si centrul de cercetări in informatica de la Skolkovo despre care preşedintele Rusiei speră să devină o a doua „Silicon Valley”.

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG