Din Libia se relatează că trupele loiale preşedintelui Muammar Qaddafi se apropie de oraşul Benghazi din estul ţării, unde se află cartierul general al protestatarilor anti-regim. Potrivit televiziunii de stat, trupele guvernamentale ar fi preluat controlul în oraşul Ajdabiyah şi se vor îndrepta în curând spre Benghazi.
La o demonstraţie marţi seara în capitala Tripoli, colonelul Gaddafi i-a condamnat pe protestatari, numindu-i guzgani, câini, ipocriţi şi trădători.
Între timp, la Naţiunile Unite a fost pus în circulaţie proiectul unei rezoluţii care prevede impunerea unei zone de non-survol în Libia, pentru a-l împiedica pe Gaddafi să-şi bombardeze oponenţii. Însă miniştrii de externe ai grupului G-8 reuniţi la Paris nu au reuşit să cadă de acord asupra unei asemenea măsuri.