Linkuri accesibilitate

Franţa şi Germania au ajuns la o poziţie comună în privinţa crizei datoriilor din zona euro


Biroul de presă al preşedinţiei franceze spune că Nicolas Sarkozy şi cancelarul german Angela Merkel au ajuns la o poziţie comună în privinţa crizei datoriilor din zona euro, după şapte ore de discuţii la Berlin. Înţelegerea a venit înaintea reuniunii liderilor din UE care discută astăzi la Bruxelles un nou credit de salvare pentru Grecia, menit să împiedice problemele financiare ale Atenei să contamineze economiile altor ţări din zona euro ca Italia sau Spania. Detaliile înţelegerii dintre Sarkozy şi Merkel nu au fost făcute publice. Un purtător de cuvânt guvernamental francez a spus astăzi că înţelegerea franco-germană este „esenţială”, dar nu suficientă, pentru că Parisul şi Berlinul vor mai trebui să obţină aprobarea tuturor liderilor din UE la summitul de astăzi de la Bruxelles.
XS
SM
MD
LG