Linkuri accesibilitate

PLDM a obţinut astăzi şefia în două raioane noi, la Glodeni şi Cimişlia


Partidul Liberal Democrat al premierului Vlad Filat a obţinut astăzi şefia în două raioane noi, la Glodeni şi Cimişlia. Potrivit postului Publika TV, liberal-democratul Valeriu Ţarigradschi a fost ales preşedinte de raion la Glodeni de consilierii PLDM, PL şi PD coalizaţi după modelul alianţei de guvernare centrale. La Cimişlia, a fost ales preşedinte de raion Ion Veveriţă cu voturile consilierilor liberal-democraţi şi liberali, unui comunist şi unui independent. Numai un consilier democrat a votat pentru, iar alţi cinci nu au participat la şedinţa consiliului municipal. După votul de la Glodeni şi Cimişlia, liberal-democraţii conduc 14 raioane din 32 iar Alianţei pentru Integrare Europeană îi revin în total 20. Comuniştii au preşedinţi în 10 raioane, iar în altele două - preşedintele încă nu a fost ales.
XS
SM
MD
LG