Linkuri accesibilitate

Vladimir Voronin dornic să alipească „urgent” Moldova la Spațiul Economic Unit anunțat de Rusia


Liderul comuniștilor, Vladimir Voronin a declarat că Moldova ar trebui să adere „urgent” la „Spațiul Economic Unic” pe care îl vor înființa, la 1 ianuarie 2012, Rusia, Republica Belarus și Kazahstan, în condițiile oboselii de extinde a Uniunii Europene.
Liderul comuniștilor a spus la o conferință de presă că aceasta este singura platformă pe care Partidul Comuniștilor este gata să discute cu celelalte partide parlamentare despre depășirea crizei politice.
Voronin a făcut declarația la o zi după discuții pe tema alegerii șefului statului cu premierul Vlad Filat, al cărui obiectiv este integrarea Moldovei în Uniunea Europeană.
După „convingerea” lui Voronin, singura cale pentru modernizarea Moldovei, ieftinirea gazelor naturale și rezolvarea problemei transnistrene este aderarea ei grabnică la structura estică.
Într-un articol publicat ieri în cotidianul Izvestia, premierul rus Vladimir Putin a scris că „Spațiul Economic Unic” trebuie să se transforme în viitor într-o Uniune Euroasiatică văzută de el drept o poartă între Europa și Asia care să contrabalanseze geopolitic Uniunea Europeană.
XS
SM
MD
LG