Linkuri accesibilitate

La Chișinău începe de astăzi încălzirea centralizată a grădinițelor, a spitalelor pentru copii și a internatelor


Primarul Chișinăului a anunțat că, de astăzi, începe încălzirea centralizată a grădinițelor, a spitalelor pentru copii și a internatelor, dar că livrarea agentului termic în celelalte instituții bugetare și în blocurile de locuit se amână cu 10 zile, până când frigul „vine de-a binelea”. Dorin Chirtoacă a spus la ședința primăriei că blocurile locative pot fi conectate mai devreme la rețeaua termică, unul câte unul, numai dacă cel puțin 50 la sută din locatari solicită acest lucru prin cereri depuse la primăriile de sector.
Chirtoacă a explicat decizia prin faptul că mulți locuitori ai capitalei s-au plâns în anii precedenți că le-a fost conectată căldura de timpuriu și au plătit agentul termic de care nu aveau nevoie. Tariful pentru căldură urmează să fie majorat în următoarele zile de Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică în urma scumpirii gazelor.

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG