Linkuri accesibilitate

UE a anulat convorbirile programate pentru joi la Bruxelles cu președintele Ucrainei


Se relatează că astăzi, la o săptămână după condamnarea la închisoare a fostului premier ucrainian Iulia Timoșenko, UE a anulat vizita la Bruxelles a președintelui ucrainian Viktor Ianukovici, programată inițial pentru joi.
Liderul de la Kiev urma să se întâlnească cu președintele Consiliului European Herman Van Rompuy și cu președintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso. Dar agenția France Presse citează o postare Twitter a președintelui Consiliului European, Herman van Rompuy, în care se spune că vizita va avea loc „la o altă dată”, când vor exista „condiții mai bune pentru progrese în relațiile bilaterale”.
O purtătoare de cuvânt a Comisiei Europene a confirmat anularea vizitei lui Ianukovici, spunând că Bruxelles-ul așteapta de la Kiev mai ales progrese în domeniul justiției.
După condamnarea Yuliei Tymoshenko la șapte ani de închisoare pentru abuz de putere, la data de 11 octombrie, Uniunea Europeană a avertizat că sentința va avea consecințe negative asupra relațiilor cu Ucraina.

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG