Linkuri accesibilitate

Unele momente din epopeea de doi ani şi jumătate de alegere a preşedintelui ţării au fost de-a dreptul ridicole


Jurnalul săptămînii cu Natalia Vişanu.



Luni, 12 decembrie

Smirnov a pierdut alegerile, anunţă la primele ore ale dimineţii presa din ţară şi de peste hotare. Potrivit rezultatelor preliminare, în turul doi de scrutin ar urma să se confrunte fostul preşedinte al sovietului suprem de la Tiraspol, Evghenii Şevciuk şi speakerul actual al Sovietului suprem, Anatoli Kaminski. Am primit noutatea cu sentimentul că lucrurile, în sfărşit, au luat o turnură firească şi că vântul schimbărilor a răzbit, după 20 de ani, şi în regiunea separatistă transnistreană. Sper să rămână valabil acest scor în cursa pentru şefia administraţiei tiraspolene şi să nu intervină răsturnări de situaţie la etapa de finalizare a procesului de numărare a voturilor, aşa cum se întâmplă uneori şi la case mai mari, darămite în Transnistria.

Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:21:24 0:00
Link direct



M-am gândit că avem parte de un început bun de săptămână, care s-ar putea să ne aducă şi alte prilejuri de bucurie. Bunăoară, să fie ales preşedintele ţării. Pănă şi belgienii, după un an şi jumătate de frământări politice, au pus capăt crizei guvernamentale. Săptămâna trecută prim-ministru a fost numit socialistul francofon Elio Di Rupo. Nu că l-ar agrea toată lumea pe noul şef al executivului şi pe membrii echipei sale. Votanţii flamanzi care sunt şi principalii plătitori de impozite din ţară rămân a fi foarte rezervaţi faţă de Elio Di Rupo. Aceştia sunt nemulţumiţi în special de faptul că premierul nu vorbeşte fluent limba flamandă. Ziceam că e posibil să fie depăşite cele mai serioase controverse, inclusiv legate de chestiuni foarte sensibile, cum au fost cele din Belgia în cadrul unui conflict lingvistic. E posibil, dar deocamdată nu şi la noi în Moldova.

Astăzi este ajunul Sfântului Andrei. Personal, ţin foarte mult la această sărbătoare pentru că-mi aminteşte de bunelul Andrei, dar şi de clipelele luminoase petrecute în copilărie la Ciulucani, satul de baştină a lui taică-meu. Tradiţiile sărbătorilor de iarnă erau respectate cu stricteţe în satele din zona Codrilor, ajunul de Sfăntul Andrei nefiind o excepţie. Sunt amintiri dintr-o lume ireală parcă: iernile adevărate de atunci, cu troiene cât gardul împletit din nuiele, căsuţa bunicilor - micuţă şi cochetă, având în ea elemente de monumentalitate. Clădită cu dragoste, dar şi cu mult spirit practic ţărănesc, aceasta a adăpostit o familie numeroasă, reprezentând şi un model de artă populară. Acoperită cu olane, cu prispă şi coloane, ea se află la umbra unui nuc bătrân şi avea la poartă o fântână, a cărei cumpănă strâmbă, în zilele friguroase de iarnă, scârţâia tânguitor în bătaia vântului. ATUNCI am prins magia sărbătorilor de iarnă, care reînvie în fiecare an, în special după Sfântul Andrei, cu imagini dintr-o lume pierdută în negura anilor, plină de farmecul tradiţiilor populare şi îmbinată cu atmosfera de poveste creată cu multă grijă şi afecţiune de bunicii Andrei şi Nastea.

Marţi, 13 decembrie

Am ajuns s-o trăim şi pe asta. Smirnov se simte nedreptăţit şi contestă rezultatul aşa-numitor alegeri prezidenţiale din Transnistria, de organizarea cărora tot el a fost responsabil. E de invidiat siguranţa liderului regimului separatist de la Tiraspol în dragostea nemărginită şi oarbă a cetăţenilor. Şi asta după 20 de ani de aflare la putere, perioadă de degradare economică şi socială continuă şi de dezmăţ în raioanele din stânga Nistrului. Sper ca deznodământul în scrutinul recent din Transnistria să fie unul fericit, fără de Smirnov în cel de-al doilea tur al alegerilor.

Zbucium electoral şi la Chişinău. Marian Lupu s-a înscris oficial în cursa pentru preşedinţia ţării, fiind unicul pretendent înregistrat de Comisie. Show-ul a continuat până astăzi cu figuranţi tot mai pitoreşti. Şi de această dată printre aspiranţii la fotoliul de şef al statului s-au numărat persoane cam ciudate, care nu au avut din start nicio şansă de a acumula cele 15 voturi de susţinere ale deputaţilor. Noutatea acestei ordinare tentative de alegere a preşedintelui o constituie evident prezentarea dosarului pentru înregistrarea în calitate de candidat la şefia statului a cetăţeanului moldovean de origine africană, John Onoje. Unele momente din epopeea de doi ani şi jumătate de alegere a preşedintelui ţării au fost de-a dreptul ridicole, efectele cursei prezidenţiale prea îndelungate riscă însă să devină dramatice.

Miercuri, 14 decembrie

A doua zi Chişinăul este învăluit în ceaţă. Negura se mai risipeşte spre amiază, dar oricum îţi lasă o senzaţie de înfrigurare. Meteorologii prognozează şi pentru zilele care urmează temperaturi ridicate, lipsindu-ne de orice speraţă că vom avea în curând zăpadă. Şi Revelionul, se pare, va fi fără de troiene. E dezolant, dar sper să fie unicul motiv de tristeţe la sfărşit de an. Din păcate, facturile mari, preţurile exagerate, criza politică din ţară şi neclaritatea privind perspectiva depăşirii acesteia, criza zonei euro constituie prilejuri serioase de îngrijorare, de natură să adumbrească atmosfera de sărbătoare.

Mi-am făcut o ciorbă delicioasă din linte. Continuu să mă minunez de varietatea de bucate care pot fi gătite în post. Este o adevărată arta culinară, pe care am deprins-o treptat, realizând că alimentaţia de post dă multă sănătate şi energie. Am învăţat de la o fostă colegă de serviciu să ţin postul şi acum, după 4-5 ani de experienţe de acest gen, nu pot concepe că aş putea să mă înfrupt cu de toate înainte de Crăciun sau Sfintele sărbători de Paşti. Paradoxal, dar am înţeles mai profund semnificaţiile spirituale ale postului doar după mai multe perioade de abstinenţă şi regim strict alimentar. Acum am o percepţie unitară a postului, în care încărcătura religioasă este indisolubilă de restricţiile alimentare. Postul disciplinează, îţi luminează gândurile, te face mai înţelept şi mai îngăduitor. Cine respectă postul primeşte ca pe o binecuvântare şi un dar binemeritat masa de sărbătoare de Crăciun sau Paşti, e în stare să aprecieze la justa valoare şi micile plăceri din fiecare zi.

Joi, 15 decembrie

Astă noapte Cora mi-a ciopârţit perdelele din dormitor, a doua oară în această lună. A făcut-o într-un mod cu totul barbar, asigurându-mi cheltuieli neprevăzute la sfârşit de an. E vorba de pisica mea de 11 ani. Nu ştiu ce a determinat-o să procedeze în asemenea manieră, dar se pare că are motive SERIOASE de nemulţumire. Poate o fi intrat într-un fel de criză a vârstei înaintate? Adică s-a ţicnit la bătrâneţe? În acest caz incidentele neplăcute vor mai urma.

Am avut şi în continuare emoţii negative, de această dată cauzate de deprecierea continuă a monedei unice europene. Euro s-a ieftinit astăzi până la un nivel ce nu s-a mai înregistrat din luna august 2010. Intuisem demult că se va întâmpla acest lucru la sfârşit de an, iar evenimentele din ultimele luni din zona euro doar m-au întârit în convingerea privind justeţea presupunerilor în cauză. Opiniile specialiştilor în domeniu sunt diferite referitor la soarta monedei unice europene: de la scenarii apocaliptice până la pronosticuri, în fond, optimiste. Cu rezerve, încerc să cred că euro va rezista şi că se vor GĂSITE soluţii şi pentru ţările Uniunii Europene afectate de criză. În caz contrar, avem de suferit cu toţii.

Vineri, 16 decembrie

Evenimentul mult aşteptat nu s-a produs. Şi tentativă de astăzi de alegere a preşedintelui ţării a eşuat. Astfel, anul care vine va fi unul electoral. Chiar suntem demni de cartea recordurilor Guinness.

*Natalia Vișanu: Vechime în muncă în jurnalism şi relaţii cu publicul - 19 ani, dintre care 8 ani - corespondent parlamentar, 8 ani - colaborator şi şef al Serviciului de presă al Aparatului Preşedintelui Republicii Moldova.
Previous Next

XS
SM
MD
LG