Linkuri accesibilitate

Consiliul de Securitate ONU continuă să dezbată un proiect de rezoluţie al Ligii Arabe în chestiunea siriană


Consiliul de Securitate ONU continuă să dezbată un proiect de rezoluţie înaintat de Liga Arabă prin care se cere o tranziţie paşnică în Siria şi renunţarea la putere de către preşedintele Bashar al-Assad. Rusia se opune proiectului considerînd că echivalează cu o schimbare de regim impusă „din afară”, iar Ministerul rus al apărarii a anunţat că Moscova va continua să vîndă arme Siriei. Pe teren, continuă protestele împotriva regimului Assad şi ieri forţele de securitate au împiedicat manifestaţii de comemorare a 30 de ani de la masacrul de la Hama, cînd, din ordinul tatalui actualului preşedinte, au fost uciși între 10 mii şi 40 de mii de oameni. Potrivit Naţiunilor Unite, actualul regim de la Damasc a facut în jur de 6000 de victime de la începutul protestelor din primavara anului trecut.
XS
SM
MD
LG