Linkuri accesibilitate

Premierul rus Vladimir Putin a refuzat să se întâlneasă cu un grup de observatori electorali ai Consiliului Europe


Premierul rus Vladimir Putin a refuzat să se întâlneasă cu un grup de observatori electorali ai Consiliului Europei, motivul oficial fiind agenda foarte încărcată a şefului guvernului de la Moscova. Agenția Interfax îl citează pe şeful misiunii de observatori OSCE Tiny Kox cu declarația că echipa sa s-a întâlnit cu ceilalți patru candidați la alegerile prezidențiale de la 4 martie, care s-au plâns că Putin se foloseşte de resursele statului în campania electorală. Candidații au mai vorbit echipei de observatori despre încrederea scăzută. OSCE şi comunitatea internațională au declarat că alegerile parlamentare de la 4 decembrie 2011 au fost marcate de numeroase neregularități, iar scrutinul a fost urmate de ample demonstrații de protest. Vladimir Putin, care e liderul partidului Rusia Unitã a acuzat la vremea respectivă Departamentul de Stat american şi pe noul ambasador al Statelor Unite la Moscova cã ar încuraja pe față opoziția să organizee proteste anti-regim. Putin este favorit la alegerile prezidențiale din martie viitorului scrutin, dar rata sa de popularitate e în scãdere.

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG