Linkuri accesibilitate

OMS scoate India de pe lista țărilor cu poliomielită endemică


Organizația Mondială a Sănătății a înlăturat oficial India, a doua cea mai populată țară din lume, de pe lista țărilor unde poliomielita este endemică. OMS a făcut anunțul după ce în India nu s-a înregistrat vreme de un an nici un caz nou al maladiei care lovește mai ales copiii, provocându-le paralizii ale membrelor.
Potrivit AP, pe lista țărilor în care poliomielita este endemică au mai rămas doar Pakistan, Nigeria și Afganistan.
Anunțul OMS a fost salutat de guvernul Indiei. Ministrul sănătății Ghulam Nabi Azazd a lăudat eforturile celor un sfert de milion de voluntari care au participat la o campanie națională de vaccinare a copiilor. Ca să fie declarată „țară liberă de poliomielită”, India trebuie să parcurgă încă doi ani fără cazuri noi.
XS
SM
MD
LG