Linkuri accesibilitate

Statele Unite acordă asistenţă financiară suplimentară reformei justiţiei din Moldova


Moldova va primi din partea Statelor Unite o asistenţă financiară suplimentară de peste 2 milioane 300 de mii de dolari pentru consolidarea justiţiei şi reforma organelor de drept, informează un comunicat al guvernului de la Chişinău.

Amendamentul la actualul acord despre ajutorul american către Moldova a fost semnat astăzi de secretarul general al guvernului, Victor Bodiu, şi adjunctul principal al asistentului secretarului de stat pentru afaceri internaţionale pentru combaterea drogurilor şi aplicarea legii, Brian Nichols. Oficialul american şi-a exprimat speranţa că banii acordaţi în plus Moldovei vor contribui la reforma justiţiei şi a afacerilor interne.

Ajutorul american pentru Moldova totalizează acum in jur de 360 de milioane de dolari şi sunt în curs de punere în practică 26 de proiecte finanţate de guvernul american.

Aplicația pentru mobil/tabletă

XS
SM
MD
LG