Am văzut că mai mulţi colegi de breaslă sînt stupefiaţi de salariile grase ale unor directori de întreprinderi de stat, divulgate recent de Curtea de Conturi. E invocată mai ales absenţa bunului-simţ. De altfel, însuşi preşedintele Curţii de Conturi, Serafim Urechean, spune că avem de-a face cu „o lipsă totală de obraz”. Iar articolul dintr-o publicaţie prestigioasă se intitulează Salarii lunare de 150.000 lei: cine-mparte, parte-şi face.
Fireşte, există suficiente motive pentru supărarea şi nedumerirea ziariştilor. Bunăoară, discrepanţa uriaşă dintre salariul de 150.000 de lei al directorului CTC Tutun şi pensia de 900 de lei a unui bătrîn, discrepanţă ce nu arată deloc bine pe fundalul lamentărilor permanente că bugetul e sărac. Da, e sărac, dar şi salarii grase le dă unora! Sare-n ochi şi faptul că salariile unor directori rămîn imense în ciuda scăderii veniturilor întreprinderilor. Iar în cazul unui combinat ca CTC Tutun, care produce o marfă ce dăunează sănătăţii, risipa asta de bani pentru salarizarea şefilor ar ptea chiar să pară şi mai stranie.
Altminteri, colegii de breaslă nu ar trebui să fie foarte miraţi şi nedumeriţi de aceste salarii grase. Lucurile sînt simple ca aserţiunea „2 ori 2 fac 4”. Întreprinderile de stat sînt o prelungire firească a statului, iar statul moldovenesc a avut grijă în anii tranziţiei, cu precădere, de propriile sale pîrghii. Din păcate, structurile statului sînt văzute aici, de la 1991 încoace, ca unul din foarte puţinele mijloace de a supravieţui. Cum mai poţi să rezişti în Moldova? Că doar nu toţi pot fi oameni de afaceri care pun pe picioare o întreprindere privată. Şi nici gastarbeiteri nu pot să fie toţi. De aceea, cohorte de moldoveni au tot jinduit şi jinduiesc să ajungă în ministere, departamente şi întreprinderi de stat. Acolo, în structurile statului, există un soi de siguranţă pe care un om în afara lor nu o va avea niciodată. Ele, structurile statului vor fi mereu finanţate, iar uneori te pot face chiar prosper-fericit în mijlocul sărăciei. Salariile unor directori ai întreprinderilor de stat o dovedesc cu prisosinţă.
