Luni
Ora 4:30. E dimineață. Prima tentativă de a mă despărţi de somn. Eşuată. Îmi amân alarma încă 10 minute. Apoi mai cedez încă 5. Apoi încă 2. Păstrez o colecţie impresionantă de secunde oprite într-un ceas imaginar.
Am ajuns la locul de muncă, pe care niciodată nu îl numesc loc de muncă. La 6:10, prima emisie, care păstrează acelaşi traseu la minutul 10, dar şi 30 al fiecărei ore. Între timp, mi-am scris agenda pentru ziua de azi. Apoi, verific inbox-ul de la mail. Încep să le citesc pe toate la rând.
Creştinii ortodocşi de stil vechi intră în Postul Paştelui. Am spus că e timpul să renunţ la carne, ciocolată şi lactate. Aşa că, dimineaţa mea a început cu ceai de iasomie, biscuiţi şi lămâie.
Am citit nişte articole, am răsfoit câteva bloguri, apoi am mers în oraş, să iau prânzul cu Alex. O oră mai târziu, m-am întors la serviciu, ca să filmez un subiect despre shopping-ul online.
Seara, am decis să ne uităm la Inception, un film de Christopher Nolan, cu Leonardo Di Caprio în rolul principal. E un film complicat. Despre un hoţ priceput, în domeniul periculoasei arte a furtului de informaţii şi secrete preţioase din subconştientul oamenilor în timp ce aceştia visează, când mintea lor este în cea mai vulnerabilă stare.
După film, ca de obicei, ne-am aprins în discuţii. Despre vise, Dumnezeu şi oameni. Despre idei şi proiecţii. Poate chiar noi suntem proiecţia unui geniu. Cel mai trist ni se pare că niciodată nu vom şti adevărul despre noi, chiar dacă vom şti toate adevărurile despre lume, despre viaţă.
Marţi
La 5 dimineaţă am chemat taxi. Am urcat grăbită, ciufulită şi somnoroasă. Mi-am lipit genunchii unul de celălalt şi m-am făcut comodă pe banca din spate. Peste Capitală, un miros de vis încremenit, imposibil de îndeplinit. A dorinţă de schimbare. Clădirile prăbuşite în semi-întuneric sau în gri, la amiază, sunt îmbibate de grijile, dorinţele şi dramele oamenilor ce trăiesc în muşuroiul de ciment, miros la fel de dornic de schimbare.
După serviciu, am mers prin magazine la shopping. Ca de fiecare dată, am constat că preţurile sunt exagerate, practic la tot. La haine, produse, alimente. Trăim într-o ţară în care costurile depăşesc salariile medii şi de fiecare dată mă întreb oare cum rezistă unii oameni.
O colegă mi-a povestit astăzi despre o situaţie mai puţin plăcută pe care a trăit-o zilele acestea. Era într-o alimentară şi intrase o doamnă în etate după zahăr. A întrebat cât costă, iar vânzătoarea, i-a răspuns 14 lei. Bătrâna nu a mai cerut nimic şi a părăsit încăperea. În câteva minute a ieşit şi colega mea. Până la staţie a ajuns bătrâna din urmă şi a observat că aceasta plângea. A mai mers câţiva metri şi a înţeles că motivul era de fapt, preţul zahărului, că femeia nu şi-a permis acest lux. Ea s-a întins şi a întins 50 de lei. Trist şi adevărat. Cam asta se întâmplă în fiecare zi…
Partea bună a serii a fost ploaia de tot de tot nebunească ca în versurile lui Nichita Stănescu. Mi-am făcut un ceai fierbinte, m-am băgat sub plapumă şi am început să citesc din Fata Adormită, de Haruki Murakami, carte primită cadou de la Alex. Într-un final, cine-s mai frumoși? Oamenii… Ploaia?!
Miercuri
După amiaza s-a anunţat una cu totul culinară. Am zis să pregătesc ceva mai special până vine Alex de la muncă. Semn că-l aştept.
Gătitul a devenit un ritual plăcut pentru mine. Îmi place să experimentez şi în special să fac tot felul de bunătăţuri la cuptor. Aşadar, farfuriile zburau, uleiul se încingea pe tigaie, roșiile se tăiau mai că singure, ciupercile, cartofii, morcovul şi celelalte legume. Bucățile de pâine aterizau în farfurii în timp ce într-un tempou record am început să tai salata verde. Eram sigură că va fi deliciul serii. Nu am uitat nici de fructe şi ciocolată.
Ochii sperie, mâinile bucură. Mai ales dacă știi cum să le folosești.
Joi
Nu ştiu de ce, dar întotdeauna mi-a plăcut ziua de joi. Chiar şi în postările mele de pe blog, am observat că joia este o prezenţă onorabilă.
Spuneam de dimineaţă că aş vrea să mergem seara la teatru, încă în programul spectacolelor, astăzi nu se joacă nimic. Aşadar, lăsăm această plăcere pentru week-end.
Am primit şi o invitaţie la evenimentul „Sănătatea are gust”, care va avea loc pe data de 5 aprilie. Vor fi prezente multe femei frumoase, deştepte şi cu caracter.
Ziua de muncă a fost una destul de plăcută, plină de evenimente frumoase, Live-uri şi ştiri de tot felul. După ce am luat prânzul cu Alex, am spus să mergem şi la librărie. Până la urmă mi-am ales romanul Fiul Risipitor de Radu Tudoran, o poveste de iubire cu urcuşuri şi coborâşuri, o poveste dulce-amară. Alex şi-a ales un dicţionar de conversaţie.
În drum spre casă, Alex mi-a cumpărat ghiocei. Cei mai frumoşi din lume.
Vineri
Ultima răsuflare a acestei săptămâni. Dimineaţa mea a început la ora 7. Am câştigat două, trei ore de somn, în plus. Dincolo de geam, oameni agitați. Și umbrele. Și ploaia lovindu-se cu putere de asfalt. Îmi plăcea sentimentul de siguranță. Eram în casă şi era cald. Am pregătit dejunul cu mare drag. Nu am uitat de lămâie în ceai. Şi lămâia acră e dulce în zilele bune.
Astăzi am un program foarte plin. Peste o oră, sunt deja în localul în care filmez emisiunea „Stil de Viaţă”. Până operatorul îşi pregăteşte luminile şi decorul, eu îmi repet textul. Am răsfoit şi nişte reviste, am citi câteva interviuri.
După filmări, am revenit la serviciu. Am tradus câteva texte, şi am decis să revin pe Facebook, la care renunţasem în această săptămână. Totuşi e o sursă de informaţie şi contacte, chiar dacă consider că e o mare pierdere de timp.
* Valentina Şcerbani: Născută la 11 ianuarie 1988 în orașul Glodeni. În 2009 a absolvit Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți. A fost prezentatoare de ştiri la Radio Sport, Radio 21 și Radio Noroc, după care a decis să facă televiziune. În prezent, prezintă meteo și emisiunile „Stil de Viață” și „Lumea Publika”, la Publika TV.
