Linkuri accesibilitate

Implicarea personală şi primenirea ţării


Marea majoritate a concetăţenilor noştri dormitează, refuză să se implice personal.



Am citit deunăzi un interviu cu ambasadorul Moldovei în Estonia. Domnul ambasador vorbeşte foarte frumos despre importanţa implicării personale în primenirea ţării, fapt pe care l-a remarcat în Estonia. Solul moldovean ne spune că estonienii se implică personal în treburile statului şi ale administraţiilor locale. El ne îndeamnă să ne debarasăm de gîndul că altcineva ne va soluţiona problemele. „Ideea de responsabilitate personală o simt mereu în Estonia. Integrarea europeană nu e doar un proces centralizat, ci şi o stare de spirit, de reformă permenentă pentru fiecare persoană. Şi acest lucru lipseşte în Moldova” observă foarte bine ambasadorul moldovean în Estonia.

Foarte pertinente aceste îndemnuri-constatări ale solului moldovean la Tallinn. De altfel, pasivitatea concetăţenilor noştri, fragilitatea societăţii civile în Moldova şi baricadarea moldovenilor în fortăreţele familiale sînt într-atît de evidente, încît nici nu e nevoie să fii ambasador ca să le observi. Ele sar în ochi. Cîteva precizări-reflecţii mi se par însă oportune pe marginea acestui interviu.

Implicarea personală nu a absentat cu desăvîrşire în anii neguroşi ai tranziţiei moldoveneşti. Au existat oameni care s-au implicat, care au scris petiţii, care şi-au responsabilizat vecinii, care au refuzat să dea mită, care au încercat să facă ceva bun prin propria muncă cinstită. Un asemenea exemplu recent e cel al tinerilor care au apărat parcurile din centrul capitalei de invazia unor constructori dubioşi. Numai că efortul lor lăudabil e o picătură în mare. Marea majoritate a concetăţenilor noştri dormitează, refuză să se implice personal şi aici domnul ambasador are dreptate. Cu o rîndunică nu se face primăvara.

Întrebarea importantă pe care trebuie să ne-o punem este următoarea: dar DE CE marea majoritate nu vrea să se implice? Doar pentru că e indiferentă pînă-n măduva oaselor? Doar pentru că nu are simţul apartenenţei la o colectivitate? Mă tem că mai există o cauză. Şi anume aceea că mulţi dintre concetăţenii noştri nu cred că efortul lor poate schimba lumea din jur. Nu cred tocmai pentru că eforturile lăudabile ale celor puţini au eşuat deseori şi nu au schimbat în esenţă situaţia deplorabilă. Nu e deloc întîmplător că unii nu mai cred în efectul eforturilor conjugate ale cetăţenilor şi consideră că numai nişte străini instalaţi în funcţiile de conducere ar putea răpune corupţia, mişmaşul şi evaziunea fiscală.

În final, aş vrea să-i spun ceva dlui ambasador. Aş vrea tare să cred că îndemnul său merituos îi vizează nu doar pe simplii muritori, ci şi pe guvernanţii autohtoni care l-au numit în funcţie şi care îi sînt colegi plătiţi din bugetul de stat. Ţara are nevoie nu numai de implicarea personală a oamenilor de rînd, ci şi de implicarea personală a conducătorilor de tot soiul. Sînt cazuri misterioase, cum e cel din Pădurea Domnească, în care implicarea personală a montorului Vasea e de-a dreptul insuficientă.
XS
SM
MD
LG