Linkuri accesibilitate

Şeful statului l-a desemnat pe Vlad Filat la funcţia de premier. Va lua sfârşit criza politică?


Vlad Filat după votul de neîncredere al Parlamentului, 5 martie 2013
Vlad Filat după votul de neîncredere al Parlamentului, 5 martie 2013

Potrivit Constituţiei, Vlad Filat are la dispoziţie 15 zile pentru a cere votul de încredere al Parlamentului.

Preşedintele Nicolae Timofti l-a nominalizat pe Vlad Filat, liderul Partidului Liberal Democrat, actualul premier în exerciţiu, pentru a forma noul său cabinet. În reacţii imediate după anunţ, liderul liberalilor Mihai Ghimpu a declarat tranşant că fracţiunea sa nu-i va acorda votul de încredere, în timp ce liderul democraţilor, Marian Lupu, a sugerat că ar putea sprijini un nou guvern condus de Vlad Filat, dar în anumite condiţii. Relatează, Alla Ceapai:

După o nouă rundă de consultări cu partidele din fosta alianţă de guvernare, preşedintele Nicolae Timofti l-a desemnat la funcţia de premier pe liderul liberal-democraţilor Vlad Filat:

„Argumentele în favoarea candidaturii domniei sale sunt următoarele: unu - în cadrul consultărilor Vlad Filat a fost singura candidatură ce mi-a fost propusă de către PLDM. Doi - PD şi PL, dar şi grupul de deputaţi condus de Vadim Mişin au recunoscut dreptul PLDM de a propune un candidat la funcţia de prim ministru. PLDM are cea mai mare pondere în Parlament, numeric vorbind, cu excepţia PCRM care s-a arătat dezinteresat de acest proces.”

Şeful statului şi-a exprimat totodată convingerea că Vlad Filat va putea să asigure continuitatea proceselor de integrare europeană pe care şi le-a asumat Republica Moldova.

Potrivit Constituţiei, Vlad Filat are la dispoziţie 15 zile pentru a cere votul de încredere al Parlamentului asupra programului de activitate şi a componenţei guvernului.

Premierul în exerciţiu Vlad Filat a spus la un briefing că în următoarele zile va comunica cu toate partidele parlamentare pentru a-şi asigura acest suport legislativ:

„Regret că până în prezent partidele din fosta alianţă nu au reuşit constituirea unei majorităţi parlamentare pro-europene. Însă consider că potenţialul existent în acest sens încă nu a fost epuizat. Voi comunica cu toate partidele care împărtăşesc acelaşi scop şi anume ca Republica Moldova să devină un stat autentic european.”

Cu unele condiţionări, democraţii sunt gata să-l susţină pe Vlad Filat la funcţia de premier. Cel puţin aşa a lăsat să se înţeleagă liderul PD, Marian Lupu, după consultările de astăzi cu şeful statului:

„Pe Vlad Filat, de dragul numelui, noi nu îl votăm. Vlad Filat vrem să vină să ne spună cum vedea funcţionarea guvernului altfel decât a fost până acum, fără multe şi multe lacune şi încălcări de legi care s-au produs până acum. Mă convinge - e o situaţie, nu mă convinge - e altă situaţie. Concluzia: numele nu este lucrul care contează întâi de toate.”

Mihai Ghimpu a spus însă categoric că liberalii nu îl vor susţine pe Vlad Filat şi iată de ce:

„Aceasta înseamnă, de fapt, distrugerea drumului european al Republicii Moldova, a viitorului european. Cu Filat, noi pierdem alegerile din 2014 şi nu votăm, asta e clar. Eu nu votez împotriva lui Filat, eu votez pentru integrarea europeană a Republicii Moldova, atât.”

Decizia liberalilor a rămas neschimbată după anunţul şefului statului, a precizat pentru Europa Liberă deputatul liberal Valeriu Munteanu.

Ca să ajungă premier, Vlad Filat ar trebui să acumuleze cel puţin „50+1” din voturile deputaţilor.
Previous Next

XS
SM
MD
LG